Cum putem rezolva problema violenței din școli: „Discuția nu e despre sancțiuni. Ele nu vor preveni astfel de episoade”

Școala românească nu va fi „reparată” cu exmatriculări și sancțiuni, ci e nevoie să „ieșim” din paradigma potrivit căreia comportamentul poate fi modelat doar prin pedepse, susține psihoterapeuta Domnica Petrovai. Învățarea presupune o relație de încredere între profesor și elev, rolul părintelui în această ecuație fiind esențial.

Domnica Petrovai susține că profesorii au nevoie de educație psihologică. FOTO: Arhivă personală

Incidentele cu o profesoară înjunghiată la oră de către un elev și alta abuzată sexual, în timp ce scria la tablă, a stârnit o aprinsă dezbatere publică: s-a vorbit de exmatriculare, sancțiuni, soluții locale la simptomele unei boli cronice a educației din România. „Vinovații” au fost pedepsiți, dar sistemul a rămas neschimbat.

Domnica Petrovai, psiholog clinician şi psihoterapeut cu o experienţă de peste 20 de ani, susține că discuția nu este despre sancțiuni și vinovați, ci despre o transformare emoțională, în primul rând, a adulților, părinți și profesori, care trebuie să iasă din paradigma în care au fost crescuți, în care comportamentul poate fi modelat doar prin pedepse. Învățarea presupune nu doar transmiterea de informații, ci și o relație de încredere între profesor și elev, iar relație dintre părinte și copil se va repercuta  asupra relației acestuia cu profesorul. În loc de sancțiuni, elevii trebuie sprijiniți, ceea ce poate însemna și consiliere psihologică.

Adevărul: Se vorbește despre exmatriculare, ca rezolvare supremă a problemelor cu elevii indisciplinați...

Domnica Petrovai: Există frica asta în cultura noastră că noi nu putem opri un comportament și nu putem rezolva o problemă altfel decât prin pedeapsă. Discutăm despre exmatriculare doar la nivel de sancțiuni și nu se discută adevărata problemă pe care o avem fiecare dintre noi. Fie că suntem părinți sau profesori, trebuie să ne asumăm un proces de transformare emoțională care înseamnă efortul acela de a deveni adulți mai asumați, mai conștienți, capabili, de exemplu, de a primi un feedback negativ fără să-l iei personal, capabili de conversații dificile profesor - părinte, care să ducă la colaborare. Profesorii, de asemenea, trebuie să aibă o deschidere în a colabora mai aproape cu părinții.

Soluția nu e izolarea și respingerea. Cumva mergem la soluțiile extreme și în loc să ne uităm în comunitatea noastră, să vedem ce am putea noi îmbunătăți, fie că vorbim despre o clasă sau despre o școală sau familie.

„Echilibrul emoțional al copilului depinde de deschiderea părintelui”

Adevărul: Ce pot face, concret, părinții?

Domnica Petrovai: Știrile din presă unde doar arătăm un vinovat nu cresc responsabilitatea personală. Noi ne dorim mai multă responsabilitate personală. Ce știm este că efortul fiecăruia va conta. Un părinte poate vorbi cu copilul despre agresivitate, despre cum rezolvă o frustrare sau o ceartă cu un coleg sau dacă are nemulțumiri legate de un profesor, ce poate face. Studiile spun că echilibrul emoțional al unui copil depinde de deschiderea părintelui de a-l asculta în  momente dificile, inconfortabile. Copilul are nevoie să poată exprima acasă stresul legat de un examen, sentimentul de rușine pe care poate l-a avut când un prieten nu i-a acordat atenție sau sentimentul de respingere. Copilul are nevoie să poată împărtăși cu părintele problemele pe care le are și părintele să îl asculte, dar fără să-l critice, fără să-i critice nici pe ceilalți, fără să pună etichete, să judece sau să blameze. Trebuie să-l ajute pe copil să se înțeleagă el pe el și să-i înțeleagă pe ceilalți într-un mod mai flexibil și cum mult mai multă compasiune. La fel poate să facă asta și un profesor la clasă.

Adevărul: Ce pot face profesorii pentru a fi respectați?

Domnica Petrovai: Dificultatea copiilor de a respecta, de a avea încredere în autoritate are legătură și cu relația copil-părinte. Părintele e prima autoritate pentru copil și dacă se poate baza pe părinte, dacă acesta îi pune granițe, îi dă responsabilitate, îl pune să facă și lucruri dificile, dar îi câștigă încrederea, asta duce și la respect. Acest respect este transferat la relația copilului și cu alți adulți, cum ar fi profesorii. Dacă părintele critică profesorii, îi bârfește de față cu copilul, acesta își va pierde încrederea în aceștia.

Punctual, profesorii care au probleme trebuie să ceară sprijin din partea comunității de profesori, a conducerii școlii. Dacă apar astfel de probleme, nu înseamnă că este vina profesorului și el trebuie să se descurce singur. Este o problemă a comunității, clasă, școală, familie.

Adevărul: Ce facem cu elevii cu probleme de comportament?

Domnica Petrovai: Comportamentul lor este un semnal de alarmă pentru noi, adulții. Să-i sancționăm înseamnă să-i retraumatizăm și arată cât de deconectați suntem noi de ei, noi, adulții pe care ei contează. Atunci ei vor învăța că autoritatea este punitivă, că nimeni nu-i înțelege și interiorizează mesajele pe care le primesc din exterior despre ei, cum ar fi, „dacă gesturile lor au rănit, înseamnă că sunt copii răi”. Gândiți-vă ce consecințe are această convingere, începi să te răzbuni, să respingi.

Copiii nu trebuie sancționați, ci sprijiniți

Adevărul: Pe de altă parte, dacă nu-i sancționăm poate vor crede că nu au făcut nimic rău sau că dacă fac ceva rău nu sunt consecințe?

Domnica Petrovai: Soluția nu este ignorarea și minimalizarea faptelor, ci mai degrabă asumarea faptelor. Copiii pot să-și asume real că ceea ce au făcut a avut un impact, doar dacă se simt ascultați și înțeleși, nu pedepsiți. Faptul că-i sancționăm nu va fi în contact real cu ceea ce au făcut. Faptul că se simt ascultați, înțeleși, învățați să-și regleze altfel emoțiile, stresul, conflictele, asta va preveni viitoarele agresiuni.

Adevărul: Și atunci care ar trebui să fie consecințele faptelor lor?

Domnica Petrovai: Faptul că ei intră într-un proces de sprijin, poate acest sprijin ar însemna și consilierea psihologică, ce presupune un efort din partea lor. O astfel de consecință poate rezolva, nu amplifica problema. O consecință poate fi consilierea psihologică a lor și a familiilor lor. Când nu te simți în siguranță și nu ai încredere în părinții tăi, oamenii care au grijă de tine, atunci te vei purta cu celelalte figuri de autoritate într-un mod nepotrivit.

Adevărul: Cine sunt vinovații pentru aceste incidente? Cine și ce a greșit ?

Domnica Petrovai: Și felul în care este pusă problema: mai degrabă în termeni de ce au greșit profesoarele, dacă merită sau ce li s-a întâmplat, ne îndepărtează de adevărata problemă. Au fost mai multe cazuri de agresiune în școală fie comise de profesori, fie de elevi, care din punctul meu de vedere reprezintă un semn deja foarte alarmant cu privire la un simptom al unei culturi care încă funcționează pe modul de supraviețuire, adică nu se bazează pe bunăstare și compasiune respectiv grijă unii față de ceilalți. E clar că resursele emoționale și relaționale ale copiilor, părinților și profesorilor sunt foarte scăzute.

Felul în care, din păcate, este analizată sau înțeleasă o astfel de situație vine dintr-o zonă de judecată și nu de compasiune. Din punctul meu de vedere, e foarte important să înțelegem că pedepsirea unui om, fie că e profesor sau copil, nu face decât să ne retraumatizeze pe noi ca și cultură. Încercând să rezolvăm o problemă prin pedeapsă, cumva menținem acel ciclu al violenței, când ar fi de foarte mare ajutor să devenim din ce în ce mai conștienți de faptul că atât adulții, cât și copiii, când nu se simt în siguranță ei cu ei funcționează prin aceste mecanisme de protecție care pot să însemne umilire, agresivitate, blamarea celorlalți sau, dimpotrivă,  victimizare. Toate sunt semne ale funcționării pe acest mod de supraviețuire.

Viitorii profesori trebuie să învețe psihologie

Adevărul: Ce pot face profesorii care au astfel de probleme la ore?

Profesorii trebuie să ceară sprijin. E o experiență foarte dureroasă și reprimarea, minimalizarea ei nu ajută, pentru că în timp va însemna un cost fizic și emoțional foarte mare.

Adevărul: Ce măsuri se pot lua la nivelul sistemului?

Primul pas ar fi ca profesorii în formare să aibă parte în facultate de module de psihologie a copilului. Ei trebuie să înțeleagă cum funcționează relațiile copil-profesor, ce  înseamnă traumă, cum să gestioneze conversațiile dificile fără să le ia personal. În momentul de față, nu există astfel de module de psihologie la nivel de sistem educațional. Mediul educației este un mediu în care profesorii sunt supuși la un stres constant și ei trebuie învățați să gestioneze aceste situații. Ei trebuie să aibă acces la servicii de consiliere psihologică, pentru că au  nevoie să fie bine cu ei înșiși, pentru a putea fi disponibili emoțional la clasă, pentru că acolo copiii au nevoie de ei. Dacă sunt reactivi, iau foarte personal ce se întâmplă sau sunt detașați, nu va exista o relație eficientă de învățare. Învățarea nu înseamnă doar transmiterea de informații, ci în primul rând înseamnă o relație, iar pentru a avea o relație de încredere și siguranță, în primul rând tu trebuie să te simți în siguranță, tu să ai resurse emoționale.

Adevărul: Ce ar trebui să înțeleagă părinții și profesorii din România din aceste incidente?

Că nu vorbim despre o vină a unuia sau a altuia, ci despre o nevoie de transformare emoțională a tuturor, în primul rând a adulților, profesori și părinți, și e important să ne asumăm asta. Trebuie să ne asumăm că avem un trecut în care am fost învățați să dăm vina unul pe celălalt, am fost învățați să sancționăm și trebuie să ieșim din această paradigmă. Mai degrabă, ar trebui fiecare să se gândească ce poate să facă el. E important să reclădim relația de autoritate a profesorului respectiv a părintelui față de copii. Autoritate înseamnă responsabilitate, grijă, protecție, îndrumare, influență, nu pedeapsă, nu control, dar nici neglijare. Nu e o relație de prietenie.

Avem nevoie de mai multă empatie care vine ca urmare a acestor conversații dificile. Trebuie ca la nivel de școli să se discute, elevii, părinții, profesorii aceste chestiuni. Să nu mai evităm aceste conversații cu conținut emoțional. Să nu zicem: „Nu e problema mea, s-a întâmplat în altă școală”. Greșit, este și problema mea, chiar dacă s-a întâmplat la o școală de la sute de kilometri distanță. Este foarte important să creăm un context în care să se discute aceste probleme.