Dezamăgirea amară a unui profesor după 15 ani la catedră: „Vocația nu plătește facturile”. Cele cinci motive pentru care a decis să plece

Un profesor cu 15 ani de experiență la catedră a decis să părăsească sistemul de învățământ, după ce spune că a ajuns să nu mai accepte condițiile de muncă, veniturile și presiunea tot mai mare puse asupra cadrelor didactice. Acesta enumeră cele cinci motive care l-au determinat să renunțe la profesie.

Un profesor a anunțat că demisionează Foto: sursa: pexels

Profesorul Cristian Tudorache a anunțat pe site-ul educațional „La Tablă” că se retrage din sistemul de învățământ după 15 ani de activitate la catedră. 

„5 motive pentru care plec din învățământ după 15 ani de predat. Nu plec pentru că nu-mi mai iubesc meseria. Plec pentru că nu mai vreau să-mi sacrific demnitatea pentru ea”, a scris profesorul.

„Refuz să alerg între școli doar pentru a-mi completa norma”

Primul motiv invocat de Cristian Tudorache este legat de modul în care profesorii ajung să își completeze norma didactică, fiind nevoiți să predea în mai multe unități de învățământ.

„Am ajuns să privesc orarul nu doar ca pe o succesiune de ore, ci ca pe o hartă a drumurilor pe care trebuie să le fac într-o singură zi. O școală dimineața, alta după-amiaza. Uneori încă una pentru câteva ore. Între ele, drumuri, trafic, materiale de mutat, registre, catalog, comunicare cu elevii și părinții”, a explicat profesorul.

În opinia sa, deși teoretic există o singură normă didactică, în practică aceasta poate însemna mai multe locuri de muncă.

„Teoretic, ai o normă. Practic, ai mai multe locuri de muncă sub același acoperiș administrativ. În ultimii ani, discuția despre norme, plata cu ora și redistribuirea orelor a devenit una dintre cele mai apăsătoare pentru profesori. Faceți socoteala cât înseamnă net în mână plata cu ora, mai puțin de 20 de lei”, a susținut Cristian Tudorache.

Acesta face referire și la modificările aduse prin Legea nr. 141/2025, prin care timpul alocat activităților de predare-învățare-evaluare a fost majorat cu două ore pe săptămână, în timp ce volumul orelor remunerate separat prin plata cu ora a fost redus.

„Eu nu mai vreau să alerg dintr-o școală în alta ca să demonstrez că încă «mă încadrez». Vreau să pot fi profesor într-o comunitate școlară, nu navetist între catedre pe doi lei!”, a scris profesorul.

Experiența nu este suficient valorizată

Al doilea motiv invocat este lipsa unei recunoașteri pe măsura experienței profesionale acumulate în cei 15 ani de activitate.

„După 15 ani de predat, nu pretind privilegii. Pretind însă ca experiența să conteze. Un profesor cu ani de activitate în spate a acumulat lucruri care nu se văd într-o simplă fișă de post: a lucrat cu generații diferite, a învățat să gestioneze conflicte, să recunoască dificultățile de învățare, să discute cu părinții și să adapteze o lecție atunci când planul de pe hârtie nu funcționează în realitate”, a precizat cadrul didactic. 

Acesta consideră că sistemul ar trebui să găsească modalități prin care să păstreze oamenii cu experiență, nu să îi determine să plece. „Cu toate acestea, în loc să ne întrebăm cum păstrăm oamenii cu experiență în sistem, ajungem să discutăm despre cum mai putem distribui orele.”, spune acesta.

Cristian Tudorache amintește și una dintre revendicările actuale ale sindicatelor, potrivit căreia profesorii cu gradul didactic I și peste 25 de ani vechime ar urma să beneficieze de reducerea normei cu două ore, fără pierderea drepturilor salariale.

„Este un semnal important. Nu doar pentru cei care au 25 de ani vechime, ci pentru întreaga profesie: experiența trebuie să fie valorizată, nu tratată ca o resursă care poate fi exploatată la nesfârșit”, a mai scris profesorul.

 „Refuz umilința financiară”

Un alt motiv important este nivelul veniturilor și presiunea financiară pe care profesorul spune că o resimte.

„Există un moment în viața oricărui angajat în care salariul încetează să mai fie doar o cifră pe fluturaș. Avem chirii, rate, trebuie să cumpărăm mâncare, avem facturi de achitat și grija zilei de mâine. Copii de crescut. De aceea, nu mai pot accepta discursul conform căruia profesorul trebuie să rămână în sistem pentru că „are vocație”. Vocația nu plătește facturile. Pasiunea nu înlocuiește venitul. Iar sacrificiul personal nu poate deveni modelul permanent de funcționare al unei profesii. (...) Eu nu cer să fiu plătit ca un privilegiat. Vreau să fiu plătit ca un profesionist. Este o diferență uriașă”, a afirmat Cristian Tudorache.

 Nu mai vrea ca „eficiența” să însemne suprasolicitare

Al patrulea motiv ține de volumul de muncă și de presiunea pusă asupra profesorilor pentru a deveni tot mai „eficienți”. „În clasă nu lucrezi cu cifre, lucrezi cu copii. Dacă ai 30 de elevi în față, nu poți «eficientiza» empatia”, a spus profesorul.

Potrivit acestuia, în ultima perioadă, a ajuns să simtă că activitatea administrativă și sarcinile suplimentare ocupă locul pe care ar trebui să îl aibă propriu-zis procesul educațional.

„Eu am ajuns să simt că nu mai am timp să fiu profesor. Doar acopăr sarcini. Este cu totul altceva”, a mărturisit Cristian Tudorache.

  „Nu mai vreau să ajung acasă epuizat”

Ultimul motiv invocat este legat de echilibrul dintre viața profesională și cea personală.

„Nu mai vreau să ajung acasă epuizat. Nu mai vreau să corectez seara, să pregătesc materiale în weekend și să-mi verific telefonul permanent pentru mesaje legate de școală”, a scris profesorul.

Cristian Tudorache spune că pleacă din sistem cu tristețe, nu cu sentimentul unei victorii.

„După 15 ani, plec. Nu plec cu satisfacția că am câștigat. Plec cu tristețea că o profesie în care am investit o parte importantă din viața mea nu mai reușește să-mi ofere ceea ce cred că orice om merită: stabilitate, respect și posibilitatea de a trăi decent din munca sa. (...) Nu dau vina pe elevi. Ei sunt motivul pentru care am rezistat atâta. Nu dau vina nici pe părinți”, a adăugat el.

În final, el spune că decizia sa este determinată de modul în care funcționează sistemul.

„Plec din cauza unui sistem în care profesorului i se cere permanent să fie mai flexibil, mai disponibil și mai rezistent, în timp ce limitele lui sunt tratate ca un inconvenient”, a concluzionat profesorul.