Desemnarea-surpriză a lui Adrian Veștea, relatată de presa internațională. Cum explică Reuters, AP și alte publicații alegerea făcută de Nicușor Dan

0
Publicat:

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe liberalul Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a fost preluată duminică de marile agenții de presă și de publicații din Europa, Asia și Statele Unite. 

Adrian Veștea
Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier Sursă foto: Mediafax

Reuters, Associated Press, ABC News, Yahoo News și The Economic Times au relatat despre schimbarea de ultim moment produsă după retragerea lui Eugen Tomac și au analizat contextul politic și economic în care este făcută noua nominalizare.

Reuters: România încearcă să iasă din criza politică

Reuters pune accentul pe contextul politic care a dus la desemnarea lui Adrian Veștea. Agenția notează că Eugen Tomac și-a retras candidatura după ce nu a reușit să obțină susținerea necesară în Parlament pentru un guvern de tehnocrați.

Potrivit Reuters, Nicușor Dan a concluzionat că „soluția politică este cea potrivită”, iar partidele parlamentare au transmis în ultimele săptămâni că preferă un guvern politic minoritar în locul unei formule tehnocrate.

Reuters mai subliniază că România traversează o criză politică ce a afectat procesul decizional, accesul la fondurile europene și stabilitatea monedei naționale.

Associated Press: Veștea, un politician cu experiență administrativă

Associated Press insistă asupra profilului noului premier desemnat. Agenția îl descrie pe Adrian Veștea drept un politician cu experiență în administrația locală și centrală, fost primar al orașului Râșnov, președinte al Consiliului Județean Brașov și ministru al Dezvoltării.

AP citează explicația oferită de Nicușor Dan pentru alegerea sa, președintele afirmând că Veștea „a trecut prin toate etapele administrative” și că este „o persoană categoric pro-occidentală”.

Tot Associated Press amintește că România se confruntă cu unul dintre cele mai mari deficite bugetare din Uniunea Europeană, cu inflație ridicată și cu o economie aflată sub presiune.

Cum este prezentat Adrian Veștea în presa internațională

În majoritatea materialelor apărute duminică în presa internațională, Adrian Veștea este prezentat ca un politician liberal cu experiență administrativă, apropiat de zona pro-europeană și pro-occidentală, care va avea la dispoziție 10 zile pentru a forma un guvern și pentru a obține votul de încredere al Parlamentului.

Desemnarea sa vine după retragerea lui Eugen Tomac și reprezintă, în opinia observatorilor citați de Reuters și Associated Press, o încercare a președintelui Nicușor Dan de a pune capăt crizei politice care durează de mai multe săptămâni.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite