Deficitul de sinceritate şi excesul de incompetenţă

Ioan Mateijurnalist

Am participat, ca jurnalist, la majoritatea mitingurilor şi demonstraţiilor de la începutul anilor '90. Din când în când, pe lângă bucuria şi entuziasmul acelor momente, trăiam, mă bântuia o nelinişte, un soi de uimire tâmpă combinată uneori cu un sentiment de nelinişte: nu înţelegeam cum de se pricep românii atât de bine la democraţie. În adunările publice de tot felul, la maratonul din Piaţa Universităţii, dar şi la şuete între amici - toată lumea debita, în doi timpi şi trei mişcări, cum devine chestia cu democraţia: libertate totală, presă liberă, economie de piaţă, drepturile omului, ce mai, boierie curată! Când nu ne ieşea ceva, dădeam vina pe comunişti, pe neo, pe cripto, pe greaua moştenire, pe nepăsarea şi interesele marilor puteri. Nimic despre competenţă, despre responsabilitate, despre simţ şi spirit civic.
Pe măsură ce trece timpul şi ne îndepărtăm de momentul '89, se vede tot mai clar faptul că nu am fost deloc pregătiţi pentru democraţie, mai mult, că nici măcar o elementară şi salvatoare doză de sinceritate nu suntem în stare să ne asumăm.Parlamentul actual acoperă al 5-lea ciclu electoral, iar domnul Tăriceanu este al 8-lea prim-ministru al României democrate. Am avut, aşadar, timp şi prilejuri pentru a învăţa câteva din datele generale ale democraţiei. Cu toate acestea, încă n-am cunoscut pe cineva, dintre cei care conduc ţara, dispus să-şi asume un eşec, să spună limpede că a greşit într-un anumit moment, să se recunoască înfrânt. Guvernanţii şi parlamentarii continuă să se apere şi să folosească aceleaşi clişee prăfuite şi păguboase, iarăşi, vinovate pentru eşecurile curente sunt guvernările trecut. Când nu este aşa, apar justificări care conţin scenarii dubioase, lupta între palate, interesele cutărui grup mafiot împotriva altui grup nelegitim. Nimic despre competenţă, despre responsabilitate. Este uimitor cât de uşor se poate înlocui incompetenţa aleşilor şi numiţilor noştri cu vinovăţii inventate şi motivaţii colaterale. Bref, să vorbească faptele! Cu mai multă atenţie şi mai puţină aroganţă, coaliţia aflată la putere ar fi putut avea propriii săi preşedinţi la Cameră şi la Senat. Astăzi ştim că nu "scenariile" i-au ajutat să piardă, ci incompetenţa.A căzut, la votul din Senat, statutul DNA. Scenarii ascunse, spun cei care au pierdut, teama parlamentarilor de condamnări, spune presa. Nu. Mai simplu şi mai cinstit ar fi să constatăm că senatorii din coaliţia aflată la putere n-au fost în stare să pregătească şedinţa în care s-a votat ordonanţa.Deci, incompetenţă.Ministrul sănătăţii a destituit zeci de directori de spitale şi a dizolvat câteva consilii de administraţie. Bine a făcut, au spus la vremea respectivă colegii din coaliţie, era nevoie de reformă, Nicolăescu este omul potrivit, însă dinozaurii din PSD nu se lasă schimbaţi aşa uşor! A venit verdictul Justiţiei, apoi refuzul ministrului de a se supune unei hotărâri, a intervenit şi preşedintele Băsescu, pentru ca să aflăm ulterior că tot din incompetenţă s-a născut şi circul demiterilor. Mai precis, juriştii şi specialiştii din Ministerul Sănătăţii n-au fost în stare să-i recomande ministrului lor să lucreze cu acele articole de lege care să nu poată fi contestate ori anulate de către nicio instanţă.şi încă. În 2005, ministrul Monica Macovei a trecut prin parlament un pachet de legi privind reforma în Justiţie. După numai câteva luni, domnia sa revine şi ne anunţă că ar mai avea nevoie de nişte modificări, nu multe, cam în jur de 150 de amendamente. Scenarii ascunse, greaua moştenire? Nu. Incompetenţă. La şedinţa CSAT din 13 februarie, responsabilii din Armată şi din serviciile de informaţii ar fi trebuit să-i prezinte preşedintelui propuneri şi modificări pentru strategia naţională de apărare. Deşi se discută de mai bine de un an despre această lege, domnii respectivi au venit la întâlnire cu temele nefăcute şi au mai cerut o prelungire de două luni. Nu calific atitudinea lor, mă opresc aici cu exemplele, dar sunt convins că cititorii m-ar putea completa cu sute de mostre de incompetenţă produse de aleşii noştri. Risc însă un final de o banalitate cutremurătoare: domnilor politicieni, o democraţie se construieşte mai greu decât o dictatură!