De la interdicții la emancipare: cum au luptat femeile din România pentru educație și carieră
0De la interdicțiile din secolul XIX, când femeile erau excluse din universități și limitate la meserii „potrivite“, femeia a trecut, în perioada comunistă, la a fi o adevărată eroină a societății: muncea cot la cot cu bărbații și avea grijă de o familie numeroasă.
Pe vremea când universitățile erau încă un spațiu rezervat aproape exclusiv bărbaților, o tânără plină de ambiție și curaj avea să deschidă drumul pentru generații întregi de femei: Maria Cuțarida-Crătunescu a devenit, în 1884, prima femeie medic din România. În acea epocă în care prejudecățile despre rolul „firesc“ al femeii în societate erau adânc înrădăcinate, simplul fapt că și-a putut susține examenul de doctorat devenea un act de pionierat. Reușita ei confirma nu doar capacitatea intelectuală a femeilor – mult disputată în epocă –, ci și dreptul de a-și alege singure destinul.
Ca Maria au fost și alte românce care au luptat cu îndârjire, punând câte o piatră la temelia oportunităților pe care astăzi le avem în carieră. Sarmiza Bilcescu – prima femeie doctor în Drept din lume, Elisa Leonida – prima femeie inginer din Europa, Sofia Ionescu-Ogrezeanu – prima femeie neurochirurg din lume, și multe alte femei care au dat un semnal clar prin curajul lor: femeile sunt capabile să urmeze o carieră, să conducă, să exceleze în profesii considerate exclusiv masculine.
Prejudecăți și restricții legale
În prima parte a secolului XIX, societatea românească era puternic influențată de tradiții patriarhale și de o legislație care conferea puține drepturi femeilor. În mediul rural, femeile duceau greul gospodăriei și munceau alături de bărbați pe ogoare, însă drepturile lor civice și accesul la educație erau limitate. Însă, chiar dacă oficial femeile nu aveau încă drept de vot, idei noi despre emancipare și egalitate prindeau viață în saloanele literare și în primele reviste cu profil feminist, precum „Revista Femeii“. Pe fundalul acestor dezbateri și al sprijinului timid din partea unor intelectuali ai vremii s-a conturat începutul mișcării feministe românești, care avea să pună bazele unor revendicări clare privind accesul la educație.
„Trebuie amintită și inițiativa creării unui sistem școlar public destinat fetelor încă din 1864, eveniment care în unele părți ale continentului s-a produs mai târziu, în Franța la 1880, în sud-estul Europei spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Acest sistem școlar a fost controlat treptat de femei care obțin dreptul de a gestiona chestiunile legate de instrucția feminină, ceea ce favorizează formarea unei laturi deloc neglijabile a sferei publice și ieșirea femeii din îngusta sferă domestică ce-i fusese rezervată“, explică istoricul Alin Ciupală, în introducerea volumului „Istoria femeii din România în documente 1866-1918“.
Femei instruite, nu savante
Prejudecățile vremii dictau că menirea unei femei era în interiorul casei, unde era responsabilă și de educația copiilor, iar meseriile considerate acceptabile la acea vreme erau extrem de puține: învățătoare, guvernantă, croitoreasă sau, în cazuri excepționale, asistentă medicală. „Nu doresc să fac din elevele mele femei savante, ci femei inteligente, pline de judecată, instruite în tot ce le e necesar să știe a face fericirea sa, a soțului și a copiilor. Femeia să știe a-și apropia tot ce e bine și să evite tot ce e rău. Societatea noastră n-are trebuință de femei savante, ci de femei instruite în rolul lor. «La Bruyère (n.a. – moralist francez din secolul XVII) a zis că femeia savantă este ca și o armă frumoasă, lucrată într-un mod artistic, cu o policitură admirabilă; însă această armă este o piesă de cabinet, pe care o arătăm curioșilor și care nu ne servește nici la război, nici la vânătoare»“, susținea în 1888 directoarea Institutului de Domnișoare din Craiova.
Cu un an înainte, Consiliul permanent de instrucție prezenta un raport ministrului Cultelor și Instrucțiunii Publice în vederea reorganizării învățământului pentru fete – a școlilor centrale de fete – deoarece, printre altele, „nu mai corespund cu scopul lor“, iar „programa studiilor nu corespunde destul cu trebuința simțită de o instrucție completă, atât pentru junele ce se destină carierei de învățătoare, cât și a celor ce doresc a se distinge în societate printr-o instrucție mai dezvoltată“. Printre recomandările citate într-un articol semnat de Maria Flechtenmacher în revista „Femeia Română“, nr. 3, publicat la 1 ianuarie 1878, consiliul propunea: transformarea școlilor centrale de fete existente în școli secundare complet organizate, pe aceleași baze științifice și literare ca și gimnaziile și liceele; în fiecare din aceste școli să se înființeze o clasă specială de pedagogie în care să se primească două categorii de eleve – aspirantele la postul de învățătoare rurale și cele la postul de institutoare primară urbană, învățământul pedagogic în această clasă fiind teoretic și practic. De asemenea, se prevedea ca durata cursurilor pentru aceste școli să fie de 6 ani, astfel încât, după absolvire, „elevele, trecând examenul general de studii făcute, să poată dobândi gradul de bacalaureat“.
Pentru femeile din România, secolul XX a fost o perioadă de schimbări majore, deschizându-le treptat drumul spre piața muncii, mai ales odată cu accesul în universități. Totuși, primele decenii au fost dominate de o luptă continuă pentru dreptul la educație, singura poartă reală către independență profesională și acces în domenii rezervate până atunci exclusiv bărbaților. Treptat, femeile din mediul urban au început să pătrundă în domenii precum învățământul, asistența medicală și administrația publică, însă accesul la profesii precum drept, medicină, inginerie era în continuare restrâns.
Femeia: mamă-eroină și muncitoare
Ulterior, odată cu instaurarea regimului comunist, statutul femeii în câmpul muncii se schimbă radical – devine o figură activă a economiei țării. Ideologia marxistă promova egalitatea între sexe ca un principiu fundamental, iar femeile erau încurajate să lucreze în toate sectoarele economiei. În teorie, această politică a reprezentat o mare victorie pentru emanciparea femeii, însă, în practică, a însemnat o dublă povară: femeile nu doar că munceau cot la cot cu bărbații, dar rămâneau și principalele responsabile pentru gospodărie și creșterea copiilor. Începând cu anii ’50, regimul a impus o mobilizare masivă a femeilor în fabrici, uzine și cooperative agricole. Sloganurile vremii glorificau imaginea „femeii muncitoare“, prezentată ca simbol al noii societăți socialiste. De cealaltă parte, colectivizarea forțată din aceeași perioadă le-a afectat profund pe cele din mediul rural, unde, în lipsa unei mecanizări adecvate, acestea lucrau manual pe câmp, în condiții dificile, fără alternative reale pentru dezvoltare profesională. Munca era obligatorie, iar absenteismul putea atrage sancțiuni drastice.
Abia anii ’60 au fost cei care au marcat creșterea accesului la educație pentru femei. Atunci numărul celor care urmau studii universitare a crescut semnificativ, iar domenii precum ingineria, medicina sau științele exacte au devenit mai accesibile, facilitându-le accesul pe piața muncii în domenii mai bine remunerate. Totuși, în ceea ce privește șansele de a obține funcții de conducere, puține erau cele care reușeau să ajungă pe astfel de poziții, care, dincolo de faptul că erau de obicei obținute politic, erau încă rezervate în principal bărbaților.
Următoarele decenii au fost marcate de restricții dure, iar pentru femei, presiunea s-a resimțit acut în toate aspectele vieții, de la libertatea de a decide asupra propriului corp până la provocările economice tot mai apăsătoare ale anilor ’80. Cu salarii insuficiente, cozi interminabile pentru alimente și o viață de zi cu zi tot mai austeră, femeile se aflau într-o situație paradoxală: deși erau încurajate să muncească și glorificate propagandistic drept „eroine ale muncii socialiste“, ele rămâneau principala forță din gospodărie. Munca în fabrici, impusă ca parte a „egalității de gen“ promovate de regim, se adăuga unei liste nesfârșite de sarcini zilnice, creând o presiune psihologică și fizică enormă asupra lor.
Se încarcă comentariile...
