Dan Ioan Popescu - in vizita de lucru la Miron Mitrea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, intalnire pesedista la Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei: ministrul Miron Mitrea (vicepresedinte PSD) si-a invitat omologul de la Industrie, Dan Ioan Popescu (seful

Ieri, intalnire pesedista la Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei: ministrul Miron Mitrea (vicepresedinte PSD) si-a invitat omologul de la Industrie, Dan Ioan Popescu (seful organizatiei Bucuresti de partid), si toti primarii PSD ai sectoarelor Bucurestiului, pentru o "intalnire tehnica" in vederea coordonarii programului de locuinte in Bucuresti. "Avem un program foarte pretentios de constructie de locuinte" - a aratat ieri ministrul Miron Mitrea, reamintind ca in acest an va incepe constructia a 9.000 de locuinte pentru inchiriere catre tineri si 3.000 de locuinte in sistem de credit ipotecar, in toate sectoarele Bucurestiului, cu exceptia sectorului 5, "care este in studiu". Caracterul politic nu este mascat: "Este vorba de un proiect politic, prioritar pentru noi si primarii de sector, care arata ca exista vointa politica de a realiza locuinte in Capitala", a precizat ministrul Dan Ioan Popescu. L-am intrebat pe ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, de ce nu a fost invitat si primarul general al Capitalei, Traian Basescu. "Au fost invitati doar cei care m-au ajutat in proiect", a raspuns el. Primarul sectorului 3, Eugen Plesca, a spus ca Traian Basescu "nu a vrut sa dea nici un teren pentru constructia de locuinte, desi are mult mai mult la dispozitie decat primarii de sector". Primarul Plesca se va muta saptamana viitoare in cartierul construit de ANL in sistem credit ipotecar in zona Vitioara. Potrivit ministrului Dan Ioan Popescu, societatile din Ministerul Industriilor vor investi circa 25 de milioane de dolari pentru retelele de utilitati (energie, gaze) ale viitoarelor cartiere de locuinte. Intr-o luna vor incepe lucrarile la cartierul de locuinte pentru tineret Brancusi din Drumul Taberei (Bd. Timisoara), iar in mai-iunie este programata inceperea lucrarilor la cartierul Henri Coanda din zona Baneasa (in principal locuinte prin credit ipotecar). "Pentru acest cartier avem cele mai mari presiuni de constructie din partea populatiei", arata ministrul Miron Mitrea.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite