Cuvinte de duminică: Un weekend senin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toni Dumitru,Editor coordonator
Toni Dumitru,Editor coordonator

Ce faci când te doare capul şi n-ai nicio pastilă prin sertare? Durerea nu trece dacă te vaiţi, aşa că trebuie să-ţi muţi­ atenţia în altă direcţie, iar migrena se va stinge de la sine.

Asta simţim şi în zilele în care ne năpădesc ştirile şi dezbaterile despre tăieri de salarii şi pensii sau despre jumă­tăţi de grevă. Ne pricepem foarte bine să sărim dintr-o extremă în alta. După ce am luat criza în râs, am transformat-o într-o obsesie naţională de care nu mai ştim cum să scăpăm. Leacul pentru usturimea sâcâitoare pe care o simţim e în fiecare dintre noi: echilibrul, asta e ceea ce ne-a lipsit mereu. E momentul să ne extragem din 3D-ul ameţitor în care ne risipim forţa şi să simţim că trăim cu adevărat. E momentul să ne trezim din hipnoza colectivă în care plonjăm în fiecare zi şi să ne întoarcem spre noi înşine.

Un weekend senin, de preferinţă cu televizorul închis, în care să ne bucurăm de plăcerile simple, e prima dovadă că viaţa nu înseamnă doar o criză ce pare nesfârşită. Mai e şi altceva. Trebuie să admiraţi câmpiile înroşite de maci - în afara oraşelor e o explozie uimitoare de culori şi nu veţi vedea nicio ştire la televizor despre asta! Uitaţi-vă la nişte fotografii mai vechi - veţi recupera multe amintiri pierdute! Staţi la taclale cu prietenii şi rudele - românii au depăşit astfel vremuri mai grele, când n-aveau de niciunele, dar erau mai uniţi şi spuneau mai multe bancuri.

E important să păstrăm puţin timp doar pentru noi, să râdem, să povestim, să revedem locuri vechi şi să descoperim locuri noi, să visăm cu ochii deschişi, să ne răsfăţăm. Abia atunci când ajungem să credem că nu mai suntem în stare de aşa ceva ne aflăm în pericol.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite