Video Cum schimbăm România dominată de neîncredere? „Am început să facem politică digitală, dar nu știm să-l ascultăm pe celălalt”
0Nu există acel sat idilic românesc în care relațiile dintre comunitate erau bazate pe încredere și ajutor, spune antropologul Radu Umbreș. Neîncrederea față de celălalt are efecte și în societatea românească de azi care a descoperit politica pe TikTok, dar nu are o tradiție democratică a dezbaterii.
Radu Umbreș, antropologul care a scris cartea „Neîncrederea. Cum funcționează România profundă”, vorbește, într-un podcast, despre neîncrederea care definește societatea românească. De ce nu avem încredere unii în ceilalți? Cum am ajuns astăzi așa de radicali și învrăjbiți? De ce trăim în bule proprii? Cum ne putem vindeca și cum putem reconstrui încrederea?
Conferențiarul universitar Radu Umbreș a scris cartea după ce a petrecut doi ani de muncă de teren printre locuitorii unui sat din România.
Antropologul vede România de astăzi „ca trecând printr-un moment de transformare. Într-un fel, orice moment din istorie poate fi un moment de transformare, însă acum se simt anumite tensiuni care s-au acumulat în ultimii ani și sunt și la o fel de intersecție drumului, la o fel de răscruce cu niște alegeri destul de mari cu privire la viitor și cu o societate care, ne place sau nu ne place, a devenit foarte politică, foarte preocupată de politică în termeni destul de polarizați și radicali pe alocuri. Și da, trebuie menționat, rolul important pe care-l joacă neîncrederea sau încrederea în diverși oameni.”
În urmă cu 15 ani, Umbreș a trăit doi ani într-un sat din România și a analizat interacțiunile dintre oameni. „Atunci era o anumită realitate pe care o descriu și o adaptez în carte, lucrurile s-au mai schimbat de atunci. Pentru a înțelege moralitatea acestor comunități rurale trebuie să ne uităm la cum arată moralitatea în societăți tradiționale bazate în primul rând pe rudenie și pe alte relații personale”, explică Umbreș în podcastul jurnalistului Emanuel Bălan „De la om la om”, la Radio M Plus.
Există un cod etic în care oamenii au un „contract de moralitate” cu anumiți oameni (familia, rudele, neamurile, anumiți vecini, anumiți prieteni) față de care există obligații mutuale, există grijă, respect. „Iar față din restul lumii e o etică individualistă sau, mai exact, familistă, în sensul în care fiecare își urmărește interesul propriu, presupune că toți ceilalți își urmăresc interesele proprii și ale familiei și oamenii n-ar trebui să aibă așteptări foarte mari de la ceilalți. Ba chiar, dimpotrivă, și asta m-a interesat pe mine, există un element de suspiciune față de intențiile, motivațiile, comportamentele celorlalți, o anumită frică de cel de alături”, explică el.
Cercetătorul a încercat să afle de unde vine această împărțire a lumii între o sferă morală și o sferă amorală, nu neapărat imorală, ci o sferă unde nu există aceste așteptări morale: „Cam în jurul acestei chestii mi-am construit cercetarea și cartea. Există în aceste comunități o preocupare foarte redusă pentru ce este moral pentru întreaga societate. Nici măcar ce ar însemna moral sau bun la nivelul satului nu era o preocupare atât de intensă precum ce este bine, important pentru mine, pentru familia mea, pentru oamenii din sfera mea. Nu am sesizat această idee a ceva care este mai mare decât noi, societatea, umanitatea, decât la un nivel discursiv, poate, dar nu pus în practică neapărat”.
De ce nu avem încredere unii în ceilalți?
Întrebat de ce nu au încredere românii unii în alții, Umbreș a arătat: „Dintr-o perspectivă și antropologică și evoluționar-cognitivă, neîncrederea e mai ușor de explicat decât încrederea. Și cu siguranță este mai ușor ca relațiile sociale să fie dominate de neîncredere decât de încredere. Noi tot vorbim că e bine să avem încredere socială, societățile funcționează mai bine, economiile funcționează mai bine, însă la încredere se ajunge greu, are nevoie de anumite condiții pentru ca să prevaleze, pentru ca să fie stabilă și este foarte ușor de distrus. Aș putea să pun întrebarea invers, de ce în acea comunitate și chiar, chiar în general, în România, deși mi-e teamă să fac această extindere rapidă, de ce este rezonabil și de așteptat să existe atât de multă neîncredere?”
Unul dintre argumentele pe care le-a analizat Umbreș a fost cel istoric. „Nu există în acel trecut romantic, frumos, moral, acel sat românesc în care toată lumea avea încredere în toți ceilalți și se ajutau. Dimpotrivă, se văd niște rădăcini adânci ale neîncrederii oamenilor unii în ceilalți. Și aceste rădăcini, cel puțin, din istoria orală și socială pe care am putut-o documenta, se întind încă din secolul XIX, și vorbim despre relația cu marii proprietari de pământ, boierii sau foștii boieri, care arăta ca un fel de neo-iobăgie. Apoi, avem o perioadă de împroprietărire, însă, la fel, vedem destul de multe conflicte între oameni pentru pământ, pentru moșteniri care creează neîncredere și lipsă de cooperare. După care vine perioada războiului și comunismul, perioada de sisteme autoritare, care și mai mult întrețin această diviziune între indivizi”, detaliază el.
Concluzia sa: neîncrederea nu e un element patologic sau aberant. „Este o stare constantă în care aceste comunități de mici dimensiuni trăiesc”, explică el.
În perioada comunistă, nivelul de suspiciune între indivizi a fost și mai ridicat din cauza modului în care funcționa sistemul autoritar. „Toți oamenii trebuiau să se ascundă de stat, toți comiteau lucruri ilegale ca să supraviețuiască fiecare era vorba de fura de la CAP sau tot felul de alte practici ilegale. Teama perpetuă că vei fi denunțat, că nu știi cine-ți este prieten, cine nu-ți este prieten”, arată el. Încrederea începe acasă, în relațiile acelea de sânge, de familie. Apoi, se extinde către relațiile cu rudele, pe cele două linii de descendență, rudele soților și apoi alte rude colaterale.
„Autoritățile, considerate prădătoare, exploatatoare”
„Oamenii au o sferă de relații de încredere, deseori, și desigur încredea aceasta este foarte, foarte adâncă. Dar că ea nu se extinde axiomatic în legătură cu alți oameni. Pare că ai atât de multă încrede în familie și în oamenii pe care-i cunoști în particular tocmai pentru că nu poți să ai încrederi în alții. Asta este sfera socială din care te hrănești, pentru că toți oamenii au nevoie de cooperare, au nevoia de într-ajutorare, de sprijin emoțional, economic și așa mai departe. Și pe sub toate astea, evident, se poate vedea iar un fir roșu, și anume, slaba sau absenta grijă a statului sau a instituțiilor față de oameni. Oamenii nu au privit cu încredere către autorități, ci dimpotrivă, le-au considerat prădătoare, exploatatoare, deseori iraționale în deciziile pe care le-au luat. Așa că oamenii s-au descurcat așa cum au putut, prin această negociere a sferelor de relații sociale morale”, a explicat antropologul.
Legat de împărțirea României în două tabere, similar cu situația din 1990, Umbreș susține că „suntem o societate care a început să facă politică digital, dar nu avem acea tradiție de politică la felul ierbii, de discuții, de întâlniri, cum era poiana lui Iocan, care oricum era idealizată. Cred că oamenii încep să fie interesați și chiar să-și ia poziții opuse, problema fiind că nu avem acea experiență, acea istorie în spate de democrație populară, în care oamenii să știe și să se asculte și să respecte anumite reguli de conduită. Dar sunt dureri de creștere”.
Acum, de când social media a explodat și în special TikTok-ul, se observă dorința oamenilor de a fi implicați: „Și dacă au găsit acest instrument, îl vor folosi, din păcate, și în defavoarea altor instrumente care ar fi poate ceva mai productive.”
Cum putem să ne vindecăm de neîncredere?
Întrebat cum putem să reconstruim încrederea, Umbreș a susținut: „Modul prin care putem reconstrui încrederea în ceilalți, mai ales ceilalți care sunt foarte diferiți ca noi, social, economic și mai ales politic și ideologic, acum este să intrăm în contact cu ei, în mod direct.”
Există tendința de a-i simplifica foarte mult pe ceilalți și de a-i prezenta ca fiind personaje unilaterale: „În momentul în care intri în contact cu oamenii, chiar dacă vezi că există diferențe pe anumite lucruri, există și foarte multe lucruri în comun. Și pe baza lucrurilor în comun se poate construi dialogul între lucrurile care sunt diferite. Cât timp stăm doar între cei care sunt la fel ca noi în bula noastră, nu facem altceva decât să ne alimentăm într-o singură direcție. Deci da, acel pas de vulnerabilitate, curaj, reziliență, de a te expune și la ideile celorlalți.”
În ceea ce privește statul și celelalte instituții, situația este reciprocă. „Vedem că și statul nu prea are încredere în cetățeni. În foarte multe elemente vedem că perspectiva este cea în care nu poți avea încredere în cetățean, că nu este atent, că ar putea să înșele statul și așa mai departe. Cred că și statul, dacă cere încredere, trebuie să ofere la rândul său încredere”, explică antropologul.
Mai există și elemente pe care noi nu le putem controla: „Cu siguranță, cu cât societatea devine mai stabilă, mai prosperă, oamenii ies din lupta pentru supraviețuire și atunci încep să aibă încredere unii în alții ceva mai mult. Și asta vedem de-a lungul istoriei. Din nou, nu toate lucrurile sunt în puterea noastră.”
Se încarcă comentariile...
