Vântul puternic a doborât mai mulți arbori și stâlpi în Sinaia. Cod portocaliu valabil până luni

0
Publicat:

Mai mulţi arbori şi stâlpi au fost doborâţi de vânt în oraşul Sinaia, care se află, începând de vineri seara, sub incidenţa unui cod portocaliu de vânt valabil până luni, la ora 10:00.

Mai mulți copaci au fost doborâți în Sinaia FOTO Facebook / Primaria Sinaia
Mai mulți copaci au fost doborâți în Sinaia FOTO Facebook / Primaria Sinaia

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sinaia transmis sâmbătă AGERPRES, vântul a înregistrat rafale de 110-130 km/h, iar fenomenul este în continuare activ. Echipele SC Sinaia Forever, Detaşamentului de Pompieri Sinaia, Jandarmeriei Sinaia, Poliţiei Sinaia, Poliţiei Locale Sinaia, precum şi reprezentanţii Electrica şi GME intervin şi acţionează pentru limitarea pagubelor şi înlăturarea situaţiilor de risc.

Au fost îndepărtaţi aproximativ 20 de arbori căzuţi pe carosabil pe străzile Mănăstirii, Zamora, Aleea Lacului, Aleea Caraiman, Aleea Neculuţă şi Aleea Carmen Sylva. În urma căderii arborilor au fost afectaţi şi doi stâlpi de alimentare cu energie electrică, internet şi televiziune, unul pe strada Mănăstirii şi unul în zona curbei de pe Aosta, precizează sursa citată.

"De azi-noapte, Sinaia se confruntă cu un episod sever de vânt puternic, care continuă şi în acest moment. Prioritatea noastră este siguranţa oamenilor şi intervenţia rapidă acolo unde apar probleme. Toate structurile implicate acţionează coordonat pentru limitarea efectelor şi pentru menţinerea funcţionării oraşului în condiţii de siguranţă. Fac un apel către cetăţeni să trateze cu maximă seriozitate avertizările transmise şi să evite orice deplasare care nu este strict necesară", a declarat Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia, citat în comunicat.

Autorităţile le recomandă cetăţenilor, având în vedere că avertizarea meteo rămâne în vigoare, să evite deplasările neesenţiale, să respecte măsurile de autoprotecţie, să nu parcheze autoturismele în zone cu risc de cădere a arborilor sau a elementelor de mobilier şi publicitate stradală şi să semnaleze orice situaţie care poate pune în pericol siguranţa publică.

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite