Antropolog român cu studii la Londra şi Paris: „Când majoritatea populaţiei active va fi fost născută după 1989, am putea trage linie să vedem cum stăm“
0
Radu Umbreş (38 de ani) este doctor în antropologie socială la University College din Londra, are studii postdoctorale la Institutulul Jean Nicod, Ecole Normale Superieure din Paris şi un master în sociologie al Universităţii din Oxford. Predă la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative din Bucureşti şi a ţinut cursuri şi seminarii la Universitatea din Bucureşti, dar şi la University College London şi Ecole Normale Superieure Paris.
Peste jumătate dintre români consideră că George Enescu a avut cel mai mare impact pozitiv asupra muzicii româneşti din ultimii 100 de ani, arată un studiu realizat pentru postul de televiziune History şi la care a contribuit şi antropologul social Radu Umbreş, prin intermediul companiei iSense Solutions. În plus, respondenţii consideră că literatura este dominată de Mircea Eliade, în timp ce Henri Coandă este indicat ca având cea mai semnificativă contribuţie în domeniul ştiinţei.
Astfel, conform studiului, topul personalităţilor din muzica românească a ultimilor 100 de ani este dominat de George Enescu (57,1%), urmat la o distanţă considerabilă de Maria Tănase (14,7%) şi trupa Phoenix (10,4%).
În ceea ce priveşte domeniul ştiinţei, 34,2% dintre români îl plasează pe Henri Coandă în topul personalităţilor cu cel mai mare impact pozitiv în ultimii 100 de ani, în timp ce aproximativ o cincime i-a indicat pe Ioan Cantacuzino (19,4%) şi Ana Aslan (18,1%). Pe de altă parte, unul din 10 români nu a ştiut ce personalitate să indice, nume importante din ştiinţă, precum Emil Racoviţă sau Nicolae Paulescu, obţinând sub 9%.
În ceea ce priveşte personalitatea cu cel mai mare impact pozitiv asupra românilor în ultimii 100 de ani, cei mai mulţi respondenţi l-au indicat pe pe Regele Mihai, urmat de fostul dictator Nicolae Ceauşescu.
„Studiul arată puterea miturilor istorice şi efectele selective ale memoriei sociale. Recenta moarte a Regelui Mihai de România probabil că l-a propulsat pe acesta în fruntea clasamentului. În plus, largă convergenţă a politicienilor şi analiştilor spre imaginea acestuia că simbol al neamului face deloc surprinzătoare alegerea respondenţilor. Mitul perioadei interbelice, a vârstei de aur a României, persistă şi el, ajutat de faptul că niciunul dintre respondenţi nu a trăit în acea perioada, iar istoria populară este încă departe de a fi demontată sau modulată de istoria academică”, comentează antropologul Radu Umbreş, unul dintre autorii studiului.
„Adevărul” a stat de vorbă despre acest studiu cu Radu Umbreş încercând să afle în ce măsură românii sunt eurosceptici sau pro Europa, în ce măsură sunt prezente xenofobia şi toleranţa în societatea românească, dar şi despre Biserica Ortodoxă Română şi aşteptările oamenilor după aproape 30 de ani de la Revoluţia din 1989.
„Adevărul”: Cum s-ar putea explica fapul că, deşi trăiau foarte greu înainte de '90, mulţi români îl consideră în continuare pe Ceauşescu un conducător important şi spun că a făcut multe pentru ţară?
Radu Umbreş: Măcar în acest fel cultul sau al personalităţii a avut succes. Ceauşescu este asociat cu toate realizările şi tragediile unei sfert de secol, ignorând întregul aparat de stat. În plus, trăim înconjuraţi de vestigii, fie ele folositoare cum ar fi metroul, sau megalomanice cum ar fi Casa Poporului. Toate îl păstrează viu în memoria oamenilor. În plus, importanţă nu înseamnă automat o valorizare pozitivă. Hitler, Stalin sau Mao au fost profund importanţi pentru societăţile lor.
Sunt românii la fel de nostalgici şi când vine vorba despre comunism sau totul se rezumă la imaginea lui Ceauşescu?
Probabil respondenţii ar prefera un comunism fără Ceauşescu, dar păstrând ceea ce cred că a fost bun atunci. Aş aminti aici mitul conform căruia Elena Ceauşescu era de fapt capul răutăţilor. Cumva, există dorinţa de a fi cu slănina realizărilor în pod, dar şi cu buzele unse de absenţa înfometării şi a fricii din comunism. Memoria noastră înregistrează uneori mai bine beneficiile decât costurile.
Ce trezeşte într-o asemenea măsură sentimentele românilor faţă de Nicolae Ceauşescu şi faţă de comunism? Ar putea să fie vorba şi despre Sindromul Stockholm?
Unii oamenii sunt nostalgici după tinereţe sau copilărie, indiferent de condiţiile de trăi. Alţii folosesc imagini edulcorate despre vremuri pe care nu le cunosc, sau îşi imaginează un erou care s-a sacrificat pentru naţiune. Nerealizările sau frustrările prezentului însoţite de o speranţa redusă în viitor ne fac să căutăm ancore în trecut, mai ales pe fondul amneziei selective menţionate mai sus.
Memoria acţiunilor lui Ceauşescu e încă vie printre români
Care ar fi explicaţia faptului că niciunul dintre politicienii din ultimii 30 de ani nu se bucură de respectul pe care îl au Regele Mihai sau Nicolae Ceauşescu?
Pentru că sunt vii şi pentru că memoria acţiunilor lor este încă vie, cu bune şi cu rele, pentru că îi putem analiza mai obiectiv. Pentru că acţiunile lor politice au fost constrânse de regulile democraţiei şi ale statului de drept, neputând vreodată ajunge la capacitatea de a comite fapte atât de memorabile precum un dictator. Pentru că nu au devenit încă personaje din istoria mitică supusă alterarilor şi selectivităţii conduse de interesele prezentului.
Probabil că mulţi dintre noi ne-am fi aşteptat ca înaintea lui Enescu şi Phoenix să întâlnim nume de manelişti sau cântăreţi de muzică populară, dat fiind faptul că manelele sunt foarte populare în rândul multor români. Pe ce eşantion s-a efectuat studiul şi cum aţi comenta pe scurt rezultatele?
Fiecare ascultă muzica ce îi spune ceva, care trezeşte sentimente relevante. Sunt sigur că mulţi dintre cei care au votat pentru Enescu au ascultat o piesă cap coadă de la Florin Salam, dar nu au ascultat cap coadă o compoziţie de Enescu. Din păcate, studiul nu a inclus lăutari moderni între variante, ceea ce poate spune ceva despre stereotipurile noastre. Ca un comentariu general, multe răspunsuri la sondaje suferă de efectul dezirabilităţii sociale percepute de respondenţi. Nu am ascultat Enescu, dar ştiu că e un festival internaţional cu numele său, intelectualii şi străinii îl apreciază, aşa că e mai bine să îl aleg, cum ar veni.
Recent a fost organizat referendumul pentru „familia tradiţională”. Rezultatele le ştim. Ce a dus la absenteismul masiv de la vot?
Irelevanţa întrebării puse pe buletinul de vot pentru interesele cetăţenilor, asocierea cu partide, instituţii, şi mişcări care stârnesc neîncredere, plus un fel de pragmatism nonintervenţionist. „Lasă-mă să te las” e, într-o anumită cheie de interpretare, varianta tradiţional-românească la „Laissez faire, laissez passer”.
„Nepăsarea e uneori precursorul paradoxal al toleranţei”
E un simplu mit că românii ar fi printre cei mai homofobi europeni? Ce loc am ocupa într-un astfel de top?
Faptele vorbesc mai mult decât vorbele. Indiferent de opiniile exprimate, care uneori ne fac să părem intoleranţi faţă de minorităţile sexuale, doar un sfert dintre români au legitimat o schimbare constituţională împotriva acestora, în ciuda consensului politic şi instituţional cvasi-unanim la vârful societăţii. Putem vedea chiar şi nepăsarea ca fiind uneori precursorul paradoxal al toleranţei.
Cum poate fi privită comunitatea LGBT din punctul de vedere al antropologului?
Nu ar trebui să discutăm neapărat despre „o” comunitate. Sexualitatea umană prezintă o anumită variaţie care înzestrează indivizii cu diferite înclinaţii şi duce la diferite practici. Acestea sunt universale, complexe, şi reprezintă unul dintre miile de aspecte ale diversităţii speciei Homo Sapiens.
Auzim foarte des că Biserica Ortodoxă Română este una dintre instituţiile vinovate pentru felul în care arată astăzi societatea românească. În ce măsură ar fi corect un astfel de punct de vedere?
Biserica Ortodoxă Română este un actor lângă mulţi alţii, unul aş zice mai mult pasiv şi axat pe autoreproducere instituţională decât o forţă istorică de prim rang. Felul în care este România se datorează nouă înşine şi celor dinaintea noastră, poziţiei geopolitice, ecosistemului, istoriei de durată, şi trăsăturilor umane universale.
Cum ar fi privită Biserica Ortodoxă Română la alţii
Şi cum ar fi privită Biserica Ortodoxă Română în societatea americană, germană, franceză sau în ţările nordice?
Ca o instituţie care ar trebui să îşi rezolve relaţia cu statul. Fie o localizare clară în spaţiul privat ca în SUA sau Franţa, fie o subsumare politică către stat ca în Marea Britanie sau statele nordice. În acest moment mi se pare un hibrid instituţional care se reproduce în tăcere atâta timp cât nu apar crize politice (pe care BOR le evita cu dibăcie).
Tot legat de Biserica Ortodoxă, mulţi susţin că în România post decembristă s-au construit prea multe biserici, asta în timp ce şcolile şi spitalele au fost neglijate. Alţii, în schimb, privesc asta ca pe o normalitate...
Pentru că bisericile au fost construite de nişte antreprenori materiali şi spirituali la mai multe niveluri ale BOR, de admirat pentru abnegaţia şi succesul lor care a fost rar imitat în alte domenii. Cred că mulţi oameni anti-clericali sunt mai grăbiţi să critice disproporţia decât sunt dispuşi să doneze de exemplu pentru „Construim un spital”. În plus, probabil că mulţi români nu cunosc câţi bani publici sunt alocaţi lăcăşurilor de cult şi nici criticii nu ştiu cât de scump este să construieşti un spital.
Cele mai recente studii au arătat că, deşi românii sunt încă pro Europa, a crescut foarte mult procentul euroscepticilor. Cât de europeni sunt în realitate românii?
Raportat la restul UE, suntem printre cei mai eurofili. Procentul este încă scăzut, ceea ce indică un nivel ridicat de pragmatism şi o răspândire încă redusă a populismului identitar şi izolaţionist. Dar când idei antieuropene încep să populeze sfera ideologică europeană, unii români le vor înhaţa ca strategii sau explicăţii simpliste pentru abordarea realităţii naţionale.
De ce şi-au pierdut unii dintre români încrederea în UE
În acest caz, ce a făcut ca încrederea în organismele europene să se erodeze atât de mult în ultimii ani?
Aşteptările ridicate care nu aveau cum să nu fie măcar parţial neîmplinite, faptul că nu ştim cât de mai rău ar fi în absenţa Uniunii Europene, mitul elitelor corupte ca ţap ispăşitor pentru problemele de zi cu zi sau pentru a explică crizele structurale.
Cât de naţionalişti sunt românii? Suntem sau nu un popor xenofob?
Nu există popoare xenofobe, există niveluri individuale de xenofobie. Cu siguranţă datele de sondaj din ţările Europei de Vest, în special în nordul acesteia, arată un nivel mai scăzut de xenofobie decât în România, însă există şi o reţinere în a o exprima public. Brexitul ne arată că acţiunile vorbesc mai clar şi mai puternic decât răspunsurile la chestionare.
Cum îşi justifică românii intoleranţa faţă de străini?
La fel cum o fac oamenii de pretutindeni. Frica faţă de un grup perceput că fiind în competiţie cu grupul căruia simţim că îi aparţinem, teama de practici sau credinţe diferite şi de neînţeles, folosirea „celuilalt” pentru a creea iluzia că există „ai noştri”.
„Statul e ineficient, corupt, osificat şi slab”
Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, principalele provocări pentru societatea românească?
Discrepanţa rural- urban şi între regiuni. Statul ineficient, corupt, osificat, slab. Nivelul scăzut de înţelegere şi folosire a cunoaşterii ştiinţifice. Capacitatea de a răspunde la schimbări macro cum ar fi schimbările demografice, migraţia internaţională, digitalizarea.
Se ştie că Silviu Brucan a afirmat, la scurt timp după Revoluţie, că România are nevoie de 20 de ani pentru a se produce o schimbare importantă. E evident că s-a înşelat, însă, vă întreb pe dumneavoastră, de câţi ani sau de câte generaţii ar fi nevoie că românii (şi România) să se schimbe cu adevărat (în bine)?
În urmă cu aproape trei decenii, Silviu Brucan afirma că România ar avea nevoie de 20 de ani pentru a cunoaşte schimbarea. Azi, e larg răspândită opinia că s-ar fi înşelat. Câţi ani şi câte generaţii ar fi necesare pentru o schimbare cu adevărat vizibilă?
Afirmaţia nu poate fi judecată decât dacă avem un criteriu clar despre ce înseamnă o schimbare importantă. Unul dintre cele mai rapide sisteme de Internet din lume se pune? Schimbări în bine au loc tot timpul, dar poate că nu cu viteza pe care o dorim. Poate că atunci când marea majoritate a populaţiei adulte active va fi fost născută după 1989 am putea trage linie şi să vedem cum stăm.
CV
Radu Umbreş
Data naşterii: 1980
Locul naşterii: Bucureşti
Studii: Licenţiat la Universitatea Bucureşti şi la Oxford
- doctor în antropologie la University College din Londra
- s-a specializat în antropologia cognitivă în timpul studiilor postdoctorale la Institutul Jean Nicod, Ecole Normale Superieure din Paris
- Lucrările sale tratează epistemologia naivă, comunicarea şi evoluţia culturală.
- Predă la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (SNSPA)
- În prezent, pregăteşte o carte despre încredere şi neîncredere într-un sat din România care va apărea la Oxford University Press.
Se încarcă comentariile...
