Criza economică afectează şi piaţa sexului din Italia
Criza economică mondială afectează şi piaţa sexului din Vicenza, atât pentru prostituate, cât şi pentru dansatoarele exotice, relatează NewsIn.
Multe dintre prostituatele care anterior îşi căutau clienţii pe internet sau prin anunţuri în ziare, sunt nevoite în ultimele luni să iasă pe stradă, unde contactul cu clienţii este mai uşor, în pofida riscurilor.
Pe fondul crizei economice, italienii sunt mai puţin dispuşi să cheltuie banii pe serviciile lor, cu atât mai mult cu cât preţurile sunt mai mari în cazul prostituatelor care merg la domiciliul clientului (70-100 de euro) decât în cazul celor luate de pe stradă (30 - 50 de euro).
În aceste condiţii, fenomenul prostituţiei pe stradă a luat amploare în ultimele luni, în pofida controalelor forţelor de ordine.
Nici în cazul cluburilor de noapte situaţia nu este mai bună. "Până în toamna anului 2008 câştigam aproximativ cinci - şase mii de euro pe lună, din bacşişuri, cadouri şi dansuri private, în timp ce în prezent ajung cu greu la jumătate" din această sumă, spune o româncă în vârstă de 28 de ani, dansatoare exotică.
Însă o mare parte dintre barurile de noapte resimt criza economică. “Dacă nu ar fi fost militarii americani, am fi închis déjà”, afirmă patronul unuia dintre cluburi, precizând că localurile nu sunt goale, dar clienţii cheltuiesc mai puţin.




















































