Meniul secret al împărăteselor. Ce mâncau cele mai faimoase femei din istoria Europei
Există impresia, în rândul publicului larg, că reginele și împărătesele mâncau doar preparate extrem de luxoase, greu de pregătit, greu de găsit. În realitatea, printre cele mai faimoase femei din istorie, preferau alimentele tradiționale sau extrem de hrănitoare, ușor de făcut.

Atunci când spunem că mâncăm regește, ne gândim la o masă lungă cât o zi de post, pe care se află bucate din belșug, de la bucăți mari de carne la proțap sau cuptor și până la tot soiul de preparate culinare extravagante, costisitoare și exclusiviste. Adică, pe scurt, o masă îmbelșugată, copioasă și de o calitate excelentă, la fel cum se presupune că mănâncă un rege sau un monarh. Iar atunci când facem referire la masa servită zilnic de o împărăteasă, de exemplu, majoritatea ne gândim la ceva frugal, minimalist, dar luxos și exclusivist, special pentru păstrarea siluetei.
Ei bine, situația o fi fost valabilă pentru unii monarhi, dar majoritatea nu luau masa așa cum își imaginează publicul larg. Mai ales împărătesele faimoase ale istoriei. Unele dintre ele nu se gândeau deloc la siluetă și mâncau de multe ori la fel ca un soldat sau chiar țăran. Altele, în schimb, țineau să consume doar alimente foarte simple și sănătoase pentru a-și îngriji tenul și mai ales pentru a se bucura de o sănătate de fier. Iată ce mâncau trei dintre cele mai faimoase împărătese și regine din istorie.
Împărăteasa care punea la cale țara în fața unui castron cu borș
Una dintre cele mai faimoase și puternice femei din istoria Europei a fost, fără îndoială, Ecaterina cea Mare, țarina Imperiului Rus. A trăit în secolul al XVIII-lea și a condus Rusia timp de 34 de ani (1762–1796). Era la origine nemțoaică, fiind născută în Prusia, cu numele de Sophie Friederike Auguste von Anhalt-Zerbst-Dornburg. A ajuns în Rusia la 15 ani pentru a se căsători cu moștenitorul tronului, viitorul țar Petru al III-lea, ocazie cu care s-a convertit la ortodoxie și și-a luat numele de Ecaterina.
Relația cu soțul ei a fost extrem de tensionată. În septembrie 1762, la doar câteva luni după ce acesta devenise țar, Ecaterina a orchestrat o lovitură de stat cu sprijinul armatei și al iubitului ei de atunci, Grigory Orlov, detronându-și soțul și autoproclamându-se împărăteasă. A extins granițele Rusiei cu sute de mii de kilometri pătrați. A obținut controlul asupra Mării Negre și a Crimeii în urma războaielor cu Imperiul Otoman și a participat la împărțirea Poloniei, integrând teritorii vaste în imperiu.
Influențată de Iluminismul european, a întreținut o corespondență strânsă cu filosofi celebri precum Voltaire și Diderot. A reformat sistemul juridic, a implementat o reformă educațională ce oferea educație gratuită și a fondat legendarul Muzeu Ermitaj din Sankt Petersburg. În plus, se spune că era o amantă focoasă.
Iar la mâncare nu făcea nazuri deloc. Deși era cea mai puternică femeie din Europa, Ecaterina prefera mâncărurile simple, tradițional rusești. De exemplu, prefera să mănânce ca orice târgoveț sau țăran rus o porție sănătoasă de borș. Era vorba despre faimosul borș de sfeclă. Unii istorici ai gastronomiei spun că borșul preferat al Ecaterinei a fost inventat în Ucraina, pe la începutul secolului al XIV-lea.

Orice ar fi, iată rețeta: aveți nevoie de 1,9 litri de apă, 450 de grame de rasol de vită, cinci boabe întregi de piper, două foi de dafin, o linguriță de sare, mărar uscat, trei sfecle roșii medii (curățate și rase), două linguri de ulei, două lingurițe de oțet alb, doi morcovi tăiați rondele, o cană de varză tocată, două linguri de pătrunjel proaspăt tocat, o ceapă medie tocată și o lingură de făină. Pentru o versiune modernă puteți pune și câțiva cartofi, dar și niște roșii tocate, fie și de la conservă.
Se prepară simplu: turnați apa într-o oală mare și adăugați rasolul de vită, boabele de piper, foile de dafin, sarea și mărarul uscat. Când apa începe să fiarbă, reduceți focul și lăsați carnea să fiarbă la foc mic timp de aproximativ două ore sau până când se desprinde ușor de pe os. Între timp, căliți în ulei sfecla rasă până se înmoaie, aproximativ trei minute. Încorporați oțetul și dați tigaia deoparte. Scoateți rasolul din oală și lăsați-l să se răcească. Desprindeți carnea de pe oase și tăiați-o în bucăți potrivite. Strecurați supa pentru a îndepărta boabele de piper și foile de dafin, apoi îndepărtați excesul de grăsime de la suprafață. Puneți în oală cartofii, morcovii, varza, pătrunjelul și sfecla călită. Aduceți supa la punctul de fierbere, apoi reduceți focul și lăsați-o să fiarbă încet. Se călește ceapa separat, se presară făina, iar apoi amestecul se bagă în oala cu supă. Se amestecă bine. Era servită fierbinte.

Pe lângă borș, Ecaterina mânca în general alimente obișnuite, cu puține delicatese. Avea o rutină alimentară strictă. Dimineața, la ora 6.00, servea două cești mici de cafea. Băutura era însă atât de tare încât, atunci când farfuriile de la micul dejun erau duse în bucătărie pentru a fi spălate, servitorii adăugau apă clocotită peste zațul rămas, obținând astfel încă 18 cești de cafea pentru personalul de la parter. Ecaterina bea cafeaua cu o lingură de smântână și două felii de pâine prăjită cu migdale.
O staţiune din România, printre preferatele împărătesei Sisi. Ce boală îşi trata în ţara noastrăPrânzul îl servea la ora 13.00 și, cum am amintit, prefera borșul de sfeclă sau carnea de vită fiartă, servită cu castraveți murați. Ceva mai extravagantă era mâncarea cu un sos din limbi de cerb.
La cină mânca puțin. La ospețe își servea însă invitații cu mese de poveste. De exemplu, la un banchet obișnuit erau servite peste o sută de preparate: zeci de supe, pui fripți, prepelițe cu trufe, fazani cu fistic, biban cu șuncă, rațe sălbatice cu măsline și multe altele, preciza profesorul Pavel Romanov în lucrarea sa „Repast History of the Russian State”. La capitolul desert, Ecaterina prefera Kolomna Pastila, o prăjitură rusească cu piure de fructe și bezea a cărei rețetă originală a rămas secretă.
Împărăteasa „Sissi” și lupta ei cu dietele
Cine nu a auzit de „Sisi”, celebra împărăteasă austriacă devenită subiect de film și beletristică? Se numea de fapt Elisabeta, era bavareză și soția împăratului Franz Joseph al Austriei. A fost într-adevăr una dintre cele mai fascinante figuri imperiale din istoria Europei. Ea a deținut titlul de împărăteasă a Austriei și regină a Ungariei.
Sissi era recunoscută pentru obsesia sa legată de aspectul fizic. Avea o rutină zilnică riguroasă pentru îngrijirea părului extrem de lung și menținerea unei talii neobișnuit de subțiri prin diete drastice și exerciții fizice intense. Născută într-un mediu mult mai liber, Sisi a urât rigiditatea și formalitățile stricte de la curtea imperială din Viena, fiind cunoscută pentru caracterul ei rebel.
Viața ei a fost marcată de suferință. Prima ei fiică, Sofia, a murit la o vârstă fragedă, însă cea mai mare lovitură a fost sinuciderea singurului ei fiu, prințul moștenitor Rudolf, pe domeniul de vânătoare de la Mayerling.
Împărăteasa Elisabeta mânca destul de frugal, dar o hrană bogată în proteine. Este cunoscută lupta Elisabetei cu kilogramele, adică își dorea o siluetă de poveste. La o înălțime de 1,72 metri, cântărea între 45 și 47 de kilograme, iar talia sa măsura 51 de centimetri. Se cântărea în fiecare zi, iar regimurile alimentare deveneau tot mai stricte pe măsură ce înainta în vârstă. De obicei mânca la ore fixe și prefera sucul de carne — adică un preparat obținut prin presarea cărnii de vițel sau de vită, condimentat și fiert, nu consumat crud. Totodată prefera și supe limpezite de vită, pui, căprioară și potârniche, dar și fileuri de carne preparate în sânge.
În plus, era o mare iubitoare de lactate. Laptele provenea de la propriile vaci, crescute la ferma de lapte de la Schönbrunn. În călătoriile sale lungi, obișnuia chiar să ia cu ea vaci și capre pentru a avea lapte proaspăt.

Atunci când participa la banchete și se vedea nevoită să exagereze cu mâncarea, ținea cure. Adică mânca câteva zile doar portocale sau albușuri de ouă bătute cu sare, amestecate uneori cu violete.
Deși avea o disciplină severă, din când în când consuma bomboane și înghețată (în special de violete, un favorit la curtea Vienei). Dieta severă, plus exercițiile fizice epuizante și fumatul au făcut ca împărăteasa Elisabeta să aibă probleme de sănătate. „La femeia care în rest era sănătoasă, am constatat o umflare destul de pronunțată, în special la nivelul gleznelor. Era o afecțiune pe care medicii o întâlneau rareori în acele vremuri și care, din păcate, avea să devină bine cunoscută abia în timpul războiului. Edem de foame!”, preciza medicul împărătesei.
Adevărul despre împărăteasa considerată nimfomană. Ce se știe despre „Mesalina nordului”Regina care la micul dejun mânca tort
O altă regină legendară era, fără îndoială, Maria Antoaneta. O descendentă a habsburgilor, de o frumusețe răpitoare, Maria Antoaneta ajunge în Franța ca soție a Delfinului, adică prințul moștenitor, fiul lui Ludovic al XV-lea. Ulterior, soțul său ajunge rege sub numele de Ludovic al XVI-lea, iar ea regină. Sunt ultimii regi ai Franței înainte de Revoluția din 1789, ultimii reprezentanți ai absolutismului francez.
Maria Antoaneta era renumită pentru extravaganțele sale. Iubea petrecerile costisitoare, ținutele fanteziste și la fel de scumpe, dar și viața bună de la curte. Când venea vorba despre mâncare, Maria Antoaneta obișnuia să nu aibă o dietă ieșită din comun. Ceea ce sărea în ochi era faptul că mânca mult desert la micul dejun. Felul ei de a mânca zilnic a inspirat „dieta Mariei Antoaneta”, un program modern de slăbit creat de scriitoarea Karen Wheeler în cartea sa „The Marie Antoinette Diet”.

Iată ce mânca tânăra regină: la micul dejun consuma ciocolată caldă „de Versailles” (preparată din ciocolată topită, apă și gălbenuș de ou) sau ciocolată cu frișcă, servită cu brioșe, pâine sau produse de patiserie precum macarons sau petits fours, la prânz carne de pasăre fiartă, pește, legume înăbușite sau supe ușoare. Prefera porții mici și controlate. Iar la cină carne de pește și alte legume înăbușite sau alte preparate ușoare. Prefera, de asemenea, limonada în care își înmuia biscuiți și pastile de ciocolată aromate cu migdale și flori de portocal. Evident, la fel ca și Ecaterina cea Mare, la dineurile ceremoniale degusta numeroase mâncăruri puse pe mese kilometrice pentru a impresiona audiența.




















































