Creanta MARATRANS de 6 milioane de marci - cumparata cu 1,1 milioane de marci chiar de catre debitor
0Mecanismul a fost cat se poate de simplu: AGROTRANSPORT ORADEA, actionarul majoritar de la MARATRANS, a fost singurul cumparator prezent la licitatie
Ziarul Adevarul a prezentat modul scandalos in care AVAB a inteles sa "recupereze" ceea ce mai putea din datoriile acumulate fata de stat de catre grupul de firme al fratilor Paunescu, precum si maniera in care alti oameni de afaceri - e vorba de George Becali - au reusit sa faca afaceri bune: au cumparat creante la preturi derizorii, dar pe care le pot valorifica la valoarea reala. S-ar putea spune ca, in cazurile citate mai sus, AVAB a actionat in cadrul legislatiei existente, chiar daca nu a depus toate diligentele necesare pentru valorificarea la maximum a respectivelor creante. Exista insa si situatii in care AVAB nu numai ca s-a comportat total neeconomic, dar - am putea spune - a sfidat orice norma in materie. E cazul SC MARATRANS SA, o societate din Baia Mare care a contractat credite imense la BANCOREX, ramase evident neachitate, preluate de AVAB, in suma de aproape 6 milioane de marci germane. MARATRANS are ca principal actionar o alta societate comerciala, SC AGROTRANSPORT ORADEA PIATRA CRAIULUI SA, care detine 93 la suta din actiuni, restul de sapte la suta fiind detinut de cuponari. AGROTRANSPORT fiind actionar majoritar a desemnat, evident, si administratorii de la MARATRANS, asa ca s-a ajuns la situatia - destul de des intalnita in practica - ca aceiasi oameni sa conduca doua firme. Asa de bine a fost administrata insa MARATRANS, de catre cei desemnati de AGROTRANSPORT, incat a ajuns in procedura de faliment. AVAB-ul a organizat licitatie publica pentru vanzarea creantei, dar la data stabilita - 21.06.2000 - nu s-a prezentat nici un cumparator. La cel de-al doilea termen, peste noua zile, s-a prezentat un candidat. Surpriza totala: singurul doritor a fost chiar AGROTRANSPORT, adica actionarul majoritar de la MARATRANS si administratorul acesteia, care si-a cumparat de fapt propria datorie de aproape 6 milioane de marci cu doar ... 1,1 milioane de marci. Punct ochit, punct lovit: castig total de 4,7 milioane marci in dauna statului. Vinderea creantei pe aceasta suma nu se ridica la nivelul prognozat de consultantul Pricewaterhouse Coopers (PWHC) pentru MARATRANS. Mai exact, PWHC a prevazut posibilitatea recuperarii a 50,38 la suta din datorie, prin esalonare. In realitate, AVAB a recuperat doar 19,90 la suta din valoarea creantei consolidate (DEM). Or, acest procent este sub valoarea medie estimata de 22 la suta pentru cinci ani de functionare, acceptata ca "uzuala" de Banca Mondiala, la insistentele careia a fost infiintata AVAB. Ca sa nu mai vorbim ca, din evidentele aflate la AVAB, nu rezulta faptul ca actionarii de la AGROTRANSPORT sunt aproape identici cu cei de la MARATRANS. O minima verificare pe care salariatii AVAB o puteau face la Registrul Comertului ar fi deslusit acest evident conflict de interese. Astfel, dincolo de faptul ca actionarii de la MARATRANS sunt si actionarii de la AGROTRANSPORT, s-ar fi aflat ca doi dintre acestia, Cacuci Grigore si Miere Florian, au fost chiar administratorii de la MARATRANS, adica persoane direct responsabile de situatia economica dezastruoasa a firmei. Cazul MARATRANS intareste, de fapt, o suspiciune mai veche, legata de eficienta AVAB, respectiv faptul ca in spatele firmelor care au cumparat creantele la preturi de nimic se afla, in realitate, chiar debitorii, unii dintre ei chiar responsabili de falimentul firmelor. Avand in vedere faptul ca la MARATRANS nu a fost vorba nici macar de un paravan, afacerea fiind facuta pe fata, avem toate motivele sa credem ca nu e vorba de o suspiciune, ci de o realitate. Cazul MARATRANS arunca o alta lumina asupra modului in care AVAB a valorificat uriasele datorii la Bancorex ale fratilor Paunescu. Oficialii AVAB sustin ca firma RHIC Holdings din Luxemburg nu are legaturi cu firmele Paunestilor, deci cumpararea de catre societatea luxemburgheza a creantelor ar fi fost legala. Lasand la o parte coincidenta ca RHIC este permutarea initialelor Companiei Hoteliere International Romania (CHIR), cel mai mare datornic dintre firmele Paunestilor, e de reamintit ca Luxemburgul e un paradis fiscal, plin de firme off-shore, unde e practic imposibil de aflat cine sunt actionarii sau asociatii. Faptul ca AVAB nu a izbutit un lucru extrem de simplu, si anume sa vada legaturile evidente dintre datornic si cumparatorul creantei in cazul MARATRANS, ridica un urias semn de intrebare asupra corectitudinii cu care s-a lucrat in situatia grupului de firme apartinand fratilor Paunescu.























































