Corpul de control al ministrului Muncii face verificări la Casa de Pensii
0
Corpul de control al ministrului Muncii se află la această oră la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), unde verifică situaţia indemnizaţiilor de revoluţionar calculate greşit şi plătite astfel timp de 15 luni.
UPDATE 14.35: Ministerul Muncii a confirmat controlul, dar precizează că acesta a început de câteva zile, după ce în presă au apărut mai multe articole referitoare la neregulile constatate de Curtea de Conturi.
În afară de raportul Curţii de Conturi, verificările vor viza şi subiectul indemnizaţiilor revoluţionarilor.
Reamintim că CNPP trebuie să recupereze peste 1,8 milioane de lei care au fost acordaţi în plus la indemnizaţiile pentru revoluţionari şi la cele pentru soţul supravieţuitor.
Eroarea aparţine funcţionarilor CNPP şi va fi rezolvată prin reţinerea unor sume lunare din indemnizaţiile virate de Casă.
La indemnizaţia pentru revoluţionari este vorba de aproximativ 16.000 de beneficiari şi de o diferenţă medie lunară de circa 77,9 lei care trebuie recuperată de la fiecare persoană.
La indemnizaţia pentru soţul supravieţuitor există aproximativ 200.000 de persoane afcetate de greşeala CNPP, iar diferenţa medie lunară pe care trebuie să o recupereze Casa este de 2,76 de lei pentru fiecare.
Eroarea de calcul a apărut când s-a revenit la valoarea din 2010 a indemnizaţiilor.
Aceste drepturi au fost reduse cu 15 procente în iulie 2010, în cadrul pachetului cu măsuri de austeritate.
De la 1 ianuarie 2011 s-a revenit la valoarea de dinaintea tăierii, însă în loc să adauge la suma din octombrie 2010 cele 15 procente reduse, cei care au făcut calculele le-au adăugat la valoarea din iunie, când indemnizaţiile erau întregi.
Softul este de vină
A rezultat astfel o indemnizaţie cu 30% mai mare decât în octombrie 2010.
Casa spune acum, într-un comunicat, că eroarea s-a produs din cauza “ unor neconcordanţe de reglementare existente în legislaţia de protecţie socială, care au condus la transpunerea defectuoasă a noilor prevederi legale în aplicaţia informatică”, fără a explica ce înseamnă asta şi fără a-şi asuma vreo responsabilitate.