Club pentru deţinuţi
0Deţinuţii vasluieni au un club propriu. Încarceraţii din Penitenciarul Vaslui pot privi programele tv într-o încăpere utilată cu un televizor, fie se pot înscrie la biblioteca special
Deţinuţii vasluieni au un club propriu. Încarceraţii din Penitenciarul Vaslui pot privi programele tv într-o încăpere utilată cu un televizor, fie se pot înscrie la biblioteca special amenajată în aceeaşi cameră. În prezent, pe rafturile bibliotecii din Penitenciarul Vaslui se găsesc 325 de cărţi de beletristică, reviste şi alte articole de studiu, deţinuţii fiind conduşi în noul club ori de câte ori simt nevoia să se delecteze cu vreo carte. Preocupaţi să le "îndulcească" detenţia, cei de la Serviciul Cercetări Penale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui au mai aprobat cheltuieli şi pentru amenajarea unei camere de vizită, compartimentată în patru cuşete, prevăzute cu geam termopan. În plus, în fiecare cuşetă au fost montate câte două telefoane de tip interfon, care permit comunicarea, fără a mai exista un contact efectiv între încarceraţi şi persoanele venite în vizită la deţinuţi. (Dana Timofticiuc)






















































