Cioroianu: Nu vom fi printre primii care vor recunoaşte independenţa Kosovo
0Şansele ajungerii la un acord în privinţa statutului Kosovo până la data de 10 decembrie, când troica formată din reprezentanţi ai UE, SUA şi Rusiei îşi va prezenta raportul cu privire la
Şansele ajungerii la un acord în privinţa statutului Kosovo până la data de 10 decembrie, când troica formată din reprezentanţi ai UE, SUA şi Rusiei îşi va prezenta raportul cu privire la provincia sârbă, sunt reduse, este de părere ministrul de Externe, Adrian Cioroianu.
La momentul de faţă, nu se întrevede nicio soluţie care să satisfacă toate părţile implicate, a apreciat şeful diplomaţiei române la finalul primei zile a Consiliului Afacerilor Generale şi Relaţiilor Externe (CAGRE), desfăşurat la Bruxelles.
'Din păcate, şansele unui acord până pe 10 decembrie s-au redus, practic, odată cu trecerea timpului. Totuşi, ambasadorul Wolfgang Ischinger (reprezentantul UE în troică) a insistat asupra ideii că este prea devreme să tragem concluziile finale', a arătat Cioroianu.
În intervenţia sa la CAGRE, transmite corespondentul Rompres, ministrul român a subliniat că, deşi nu se pot trage încă concluziile finale, există unele certitudini: 'În primul rând, în Balcani, totul este interconectat iar dosarul Kosovo s-ar putea să producă valuri, o evoluţie în Kosovo s-ar putea să influenţeze ce se întâmplă în Republica Srpska sau în Bosnia-Herţegovina. În al doilea rând, perioada post-10 decembrie este cel puţin la fel de importantă ca şi perioada de acum, motiv pentru care am făcut apel la actuala preşedinţie portugheză şi la viitoarea, slovenă, să demareze discuţii în interiorul Uniunii asupra opţiunilor pe care le-am putea avea după 10 decembrie, asupra bazei legale a deciziei care se va lua, asupra perspectivelor europene ale regiunii, asupra consecinţelor unei eventuale nerecunoaşteri a declarării unilaterale a independenţei' - a declarat Adrian Cioroianu.
Oficialul român a înmânat participanţilor la CAGRE o declaraţie prin care se reiterează poziţia României în privinţa Kosovo, aşa cum a mai fost exprimată şi în cursul altor reuniuni similare. În declaraţiile făcute presei române, Cioroianu a reafirmat că ţara noastră 'nu va fi printre primele state care vor recunoaşte independenţa' provinciei.
'Unitatea în interiorul UE se construieşte nu doar prin alinierea tuturor statelor membre la un curent dominant, ci prin identificarea unor soluţii pentru problemele comune', a mai spus şeful diplomaţiei de la Bucureşti.
El a ţinut totuşi să adauge că România nu a avut niciodată senzaţia, în discuţiile privind statutul Kosovo, că se pune problema în termeni de 'dominaţie a unei majorităţi asupra unei minorităţi recalcitrante', ci, dimpotrivă, a avut 'senzaţia foarte plăcută că în interiorul UE se pot exprima păreri şi interpretări diverse', care arată 'climatul de înţelegere care există la nivelul celor 27 de state membre', a apreciat Cioroianu.























































