Certificatele energetice, obligatorii din 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii nu vor mai putea vinde sau închiria, de anul viitor, apartamente fără certificate energetice, odată cu intrarea în vigoare a legii 372/2005 pentru certificarea energetică a apartamentelor.

"La elaborarea certificatului de performanţă energetică al apartamentului în vederea vânzării-cumpărării sau închirierii, auditorul energetic pentru clădiri, preia, de regulă, releveul şi celelalte date tehnice necesare care se regăsesc în documentaţia cadastrală elaborată în condiţiile legii pentru vânzarea-cumpărarea apartamentului", reaminteşte într-un comunicat de presă, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL).

Pentru vânzarea sau închirierea unui apartament construit înainte de 2007, se poate întocmi un certificat de performanţă energetică pentru respectivul apartament, neimplicând auditarea energetică a întregii clădiri. Pentru clădirile noi, construite după 1 ianuarie 2007, certificatul energetic se predă la recepţia lucrărilor. De asemenea, toate blocurile de locuinţe care sunt supuse reabilitării termice obţin un astfel de certificat.

Certificatul energetic informează potenţialul chiriaş sau cumpărător asupra performanţei energetice a apartamentului, adică asupra consumului de căldură, de energie electrică şi de apă caldă. Totodată, se va stabili şi încadrarea locuinţei într-o clasă energetică (de la clasa A-eficienţă energetică ridicată, la clasa G-eficienţă energetică scăzută).

Potrivit MDRL, majoritatea clădirilor vechi din România sunt încadrate în clasele energetice C şi D având consumuri specifice anuale pentru încălzire, apă caldă de consum şi iluminat peste 200 kWh/m2/an. În acest context, ţinta consumului anual specific de energie pentru încălzire este de sub 100 kWh/m2/an.

În datele ministerului se mai arată că certificatul este valabil 10 ani de la data emiterii şi se elaborează de către auditori energetici pentru clădiri, persoane fizice atestate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite