Ce vrea Europa de la noi
0Ioan Matei jurnalist
voluptate cu care militarii în prag de eliberare îşi socoteau AMR-ul. Încă ne mai permitem momente de reverie, ne imaginăm că de-acum încolo vom fi alţii şi vom trăi altfel, pentru ca apoi, în secunda următoare, doar printr-un clipit de pleoape, să revenim cu picioarele pe pământ.
Vom fi tot noi, cu calităţile şi defectele noastre, cu exuberanţe şi umori ereditare, cu specific în structură şi universal în aspiraţii. Ceea ce putem schimba ţine, în primul rând, de sistemul de referinţă şi de rigoarea desfăşurării zilnice; intrăm într-un alt tip de competiţie, cu alţi parteneri şi cu alte reguli. Important în aceste zile este să înţelegem ce vrea Europa de la noi, pentru ca, astfel dumiriţi, şi cu regulamentul însuşit, să putem completa echipa.
Clubul în care am intrat ne cere eficienţă şi legalitate
Europa nu ne vrea nici mai deştepţi decât ceilalţi europeni, dar nici mai leneşi, nici mai frumoşi decât restul şi nici mai morali decât media. Corupţia nu este şi nici nu trebuie privită ca o chestiune de moralitate, ci, pur şi simplu, este o infracţiune care se cere pedepsită în conformitate cu legea. Haosul din justiţie iarăşi nu ţine de moralitatea ori imoralitatea magistraţilor, cât de incompetenţa şi, pe cale de consecinţă, de ineficienţa celor puşi să aplice legea. Nici selecţia dosarelor de la CNSAS nu ar trebui explicată prin moralitatea membrilor colegiului. Ajunge doar să citim legea de funcţionare a instituţiei şi vom observa uşor că nu s-au respectat punctele din programul care prevedea o ierarhizare a persoanelor cercetate, în funcţie de poziţiile publice pe care acestea le ocupă. Să nu se înţeleagă că pledez pentru lipsa de moralitate în politică în favoarea unui pragmatism feroce. Nici vorbă de aşa ceva. Cred însă că e timpul să fim mai concişi în judecăţile noastre asupra politicienilor, că trebuie să-i cântărim cu măsuri deja omologate, că noţiuni precum moralitate, patriotism, interes naţional etc nu fac, uneori, decât să ascundă adevăratele cauze ale unui eşec.
Şi mai cred, în concluzie, că Europa aşteaptă de la noi în primul rând eficienţă şi legalitate. Căci legalitatea conţine şi doza de moralitate necesară în politică. În plus, o ilegalitate poate fi pedepsită, pe când pentru imoralitate nu cunosc să existe prea multe texte de lege.























































