Atenţie, se filmează!

O echipă de filmare disfuncţională, care intenţionează să turneze un film de epocă pretenţios, invadează un orăşel din Vermon şi-i dă peste cap întreaga viaţă paşnică. Dramaturg,

O echipă de filmare disfuncţională, care intenţionează să turneze un film de epocă pretenţios, invadează un orăşel din Vermon şi-i dă peste cap întreaga viaţă paşnică.
Dramaturg, regizor şi savant într-ale dialogului satiric, David Mamet străpunge Hollywoodul cu un stilou otrăvit. "State and Main" este o sălbatic de răutăcioasă şi teribil de incisivă satiră la adresa industriei filmului. În fruntea echipei de filmare care invadează un paşnic cătun se află un regizor frenetic (William H. Macy), care nu poate trage niciun milimetru de peliculă fără să insulte oficialii locali şi care mai trebuie să-l potolească pe starul narcisist (Alec Baldwin) cu o predilecţie pentru minore, s-o implore pe starleta ifosativă (Sarah Jessica Parker) să se dezbrace pentru o scenă şi să-l lămurească pe scenaristul începător, idealist şi purist (Philip Seymour Hoffman) să rescrie câteva scene-pivot care trebuiau să aibă loc într-o moară de vânt. Oraşul nu are o moară, iar Macy nu are bugetul şi nici timpul să construiască una, deşi filmul se numeşe "The Old Mill". Frustrat peste măsură şi căutând inspiraţie miraculoasă, scriitorul nevrotic îşi găseşte consolarea într-un flirt cu proprietara unei librării locale. Dând pe dinafară de toate acele calităţi care fac marca Mamet, la care se adaugă interpretările grozave ale lui Macy şi Hoffman, comedia "State and Main" se desface ca straturile unei cepe trebuie să aştepţi câteva scene sau chiar finalul filmului, pentru ca sarcasmul său final să se dezvăluie în toată complexitatea; Mamet observă cât de nerăbdători sunt actorii, scenariştii şi regizorii să se înece în compromisuri pentru a avea un success la box office. Acest film nu e doar o comedie excelentă, ci şi prima mare satiră hollywoodiană a noului secol. Însă, sub aparenţa de farsă cinică, avem un miez mai tandru şi mai inteligent. Regizorul se joacă cu publicul, făcându-l să se ataşeze de personajele de care râde, care încep prin a ni se părea nişte caricaturi şi evoluează în fiinţe umane autentice. Odată ce le-ai dat la o parte tendinţele antisociale, nu poţi să nu te ataşezi de fiecare dintre ei. Povestea de dragoste dintre cei doi scriitori înnobilează filmul cu unul dintre cele mai realiste şi mai nonconvenţionale romance-uri din cinematografia modernă.