Angela Similea se coafează la nepotul ei
0Angela Similea a fost prezentă recent la inaugurarea unui salon de coafură şi nu putea lipsi, pentru că protagonistul serii a fost nepotul ei, Sorin Similea. Acesta, un hair stilist apreciat, a
Angela Similea a fost prezentă recent la inaugurarea unui salon de coafură şi nu putea lipsi, pentru că protagonistul serii a fost nepotul ei, Sorin Similea. Acesta, un hair stilist apreciat, a coafat sute de turişti străini în vara 2006, când a lucrat pe un vas de croazieră. Banii câştigaţi i-a investit în noul salon (am tras noi cu urechea şi am auzit ceva de vreo 55.000 euro!!!), împreună cu femeia de afaceri Mihaela Constantinovici, care însă deţine 90% din acţiuni. Angela a dezvăluit celor prezenţi că Sorin a fost cel care, în urmă cu un deceniu, a convins-o să se tundă şi, în plus, i-a lăudat acestuia nu doar talentul într-ale coafurilor moderne, ci şi talentul muzical, regretând într-un fel că nepotul ei a ales alt drum profesional. Gazdele evenimentului de inaugurare a salonului "Ella C'evici &Sorin Similea" au fost Axinte-Florin Petrescu (grupul "Vacanţa Mare") şi Mihai Mitoşeru care n-au ratat ocazia de a glumi non-stop. Dacă Axinte s-a grăbit să ajungă la ziua soţiei sale, care şi-a serbat-o într-un restaurant de lux, Mitoşeru a venit însotit de noua iubită, deja logodnică şi viitoare soţie (nunta la vară, de ziua lor, în iulie), Noemi, asistenta lui Dan Bitman la Dănutz SRL. Mihai şi Noemi s-au mutat recent împreună, într-un apartament de lux. (E.B.)