Ana şi Oriana

Daniela Crăsnaruscriitor

de controverse şi rateuri. Bunăstarea, atât de invidiată şi dorită în partea noastră de lume, se dovedeşte a nu pica din cer, deodată şi fără efort. Personaje crezute nepătate intră, rând pe rând, în piele de dalmaţieni. şi câte alte duşuri reci nu a mai suportat ingenuitatea noastră! Prea multe ca să le enumerăm. Poate şi de asta, nu numai din pricina unei superficialităţi tot mai difuze, ne facem azi alte modele. Superficiale şi ele, fără greutate, care durează o zi, o lună, un sezon. Cântăreţi fără vocaţie, care inflamează cartierele mărginaşe, fotbalişti vânduţi şi cumpăraţi, pe care la pensie nu-i mai cunoaşte şi recunoaşte nimeni, prezentatoare de televiziune care silabisesc corect textele scrise de alţii. Glorii efemere, pe socluri efemere. Când cad de pe socluri nu dezamăgesc pe nimeni, nimeni nu suferă. Ar fi şi asta o explicaţie a construcţiei pe bandă rulantă a vipurilor de mucava care populează primele pagini. Ne e frică de lucrurile serioase, le amânăm, le trecem cu vederea. Preferăm zburdălnicia idolilor de o clipă, inconsistenţa lor, care probabil seamănă cu propria noastră inconsistenţă. Am rămas uimită cât de puţin spaţiu şi timp a fost acordat de media noastră dispariţiei Annei Politkovskaia şi a Orianei Fallaci. Jurnaliste amândouă, scriitoare, corespondente de război. E tragic să ştii cine e Piţurcă sau Omar Haysam şi să nici nu fi auzit măcar despre Anna şi Oriana care, dacă am fi dotaţi cu un pic de curaj, un pic de onoare, un pic de libertate interioară ca să le putem percepe valoarea, ar putea intra cu adevărat în categoria, din ce în ce mai subţire, a modelelor adevărate. Au murit, aşa că nici nu ne mai pot dezamăgi… Nu sunt feministă, dintr-o incapacitate a mea de a înţelege conceptul. Nici ele nu au fost. N-au aparţinut niciunui ONG, n-au avut sprijinul nimănui. Dimpotrivă. Libertatea lor de gândire, incapacitatea de a se plia comandamentelor politicii momentului le-au făcut indezirabile establishmentului şi chiar publicului. Căci cine acceptă să aibă în faţă o femeie care nu se teme să fie rănită pe câmpul de luptă, să scrie exact ceea ce gândeşte, să nu poată să fie cumpărată de nimeni, să meargă până la capăt adică. Curajul lor nu a fost unul alimentat de nevoia de a ieşi în faţă, de a ocupa scena publică. Dimpotrivă. Curajul lor, într-o lume dominată de laşitate la toate nivelurile, a fost curajul celor foarte puţini dintre contemporanii noştri care mai ştiu gustul independenţei, al adevărului şi, mai presus de orice, al onoarei. Florenţa, oraşul Orianei Fallaci, dar şi al exilatului Dante, nevoit să moară la Ravenna, dar şi al lui Savonarola, nu vrea să-i atribuie o stradă. Alte 16 oraşe italiene şi din toată lumea, da. La înmormântarea Annei nu a participat niciun oficial rus. Stranie lume, unde sunt preţuite "gloriile" de moment şi unde adevăratele valori umane sunt ori ignorate, ori exilate, ori ucise. Ucise a doua oară, de ignoranţa noastră, a contemporanilor care preferăm să ne ocupăm mintea cu personaje derizorii, asemenea nouă.