Americanii susţin că partea română a fost reprezentată în cazul Munaf

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

"United States District Court for the District of Columbia", prin judecătorul Royce C Lamberth, a motivat joi decizia condamnării la moarte prin spânzurare a lui Mohammad Munaf. Conform motivării,

"United States District Court for the District of Columbia", prin judecătorul Royce C Lamberth, a motivat joi decizia condamnării la moarte prin spânzurare a lui Mohammad Munaf. Conform motivării, din partea guvernului român, plângerea oficială în proce ar fi susţinut-o locotenentul în cadrul Forţelor Pazei de Coastă Americane, Robert Pierone. Ministrul justiţiei susţine, însă, că instituţia nu a mandatat pe nimeni, mai ales că, imediat după aflarea verdictului Tribunalului Penal din Irak, autorităţile române şi-au exprimat mirarea faţă de un proces desfăşurat la Bagdad în ceea ce priveşte răpirea jurnaliştilor români. Deşi avocatul american al lui Munaf a spus că acesta a fost condamnat de un judecător, în motivare se arată că procesul a fost susţinut de trei judecători. Avocatul a declarat, imediat după pronunţarea sentinţei, că Munaf nu s-a putut apăra în niciun fel. (L.N.)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite