Al-Qaida compară Raportul Baker cu Acordul Sikes-Picot
Ramura Al-Qaida din Irak a calificat Raportul comisiei Baker-Hamilton privind situaţia din această ţară drept un nou acord Sikes-Picot şi i-a chemat pe susţinători să submineze eventuala
Ramura Al-Qaida din Irak a calificat Raportul comisiei Baker-Hamilton privind situaţia din această ţară drept un nou acord Sikes-Picot şi i-a chemat pe susţinători să submineze eventuala aplicare a documentului, potrivit unui comunicat pe internet şi preluat de AFP. "Acordul Sikes-Picot a dorit divizarea califatului otoman din Orientul Mijlociu în state laice înfeudate ţărilor colonialiste cruciate", subliniază documentul, a cărui autenticitate nu poate fi stabilită cu certitudine. Respectivul acord, semnat în secret în mai 1916 între Franţa, Marea Britanie şi Rusia ţaristă, prevede împărţirea între marile puteri a Orientului Mijlociu, adică a spaţiului cuprins între Marea Neagră, Marea Mediterană, Marea Roşie, Oceanul Indian şi Marea Caspică, pe atunci parte integrantă a Imperiului Otoman. (V.M)




















































