Adjunctul sefului politiei sarbe - ucis dupa ce a vrut sa prinda un criminal de razboi
Potrivit cotidianului muntenegrean "Publika", asasinarea lui Bosko Buha, adjunctul sefului securitatii publice din Ministerul sarb de Interne, in noaptea de duminica spre luni, are legatura cu
Potrivit cotidianului muntenegrean "Publika", asasinarea lui Bosko Buha, adjunctul sefului securitatii publice din Ministerul sarb de Interne, in noaptea de duminica spre luni, are legatura cu incercarea acestuia de a aresta, cu o zi inainte, un inculpat pentru crime de razboi, Veselin Slivancanin. Citand surse din politie, "Publika" sustine ca Buha a condus o operatiune de capturare a lui Slivancanin, fost colonel in armata iugoslava, care, insa, a esuat. In timpul operatiunii, doi bodyguarzi ai fostului colonel au fost raniti. Slivancanin face parte din asa-zisul "trio de la Vukovar", acuzat de uciderea a peste 200 de civili croati in acest oras, in 1991. Surse din politia sarba au dezmintit afirmatiile cotidianului muntenegrean, subliniind ca Buha, in calitatea sa de adjunct al sefului departamentului de securitate publica, nu avea nici un rol in capturarea criminalilor de razboi.





















































