Adevăruri de altădată: Puncte de orientare literară

Adevăruri de altădată: Puncte de orientare literară

Istoria literaturii române contemporane apărută săptămâna aceasta nu e o încercare nouă. Concepută în şase volume, redusă de împrejurări la cinci şi oprită la 1925, ea a apărut sub o primă formă acum zece ani în acelaş spirit de sincronizare a gustului estetic al tinerimii cu adevăratul studiu de evoluţie a literaturii noastre contemporane.

În aceşti ultimi zece ani s’a produs însă o literatură foarte abundentă şi de o bună calitate, vrednică de a fi clasată şi încadrată şi ea într’o nouă istorie. Intenţia de a condensa într’un singur volum experienţa a treizeci de ani de luptă pentru îndrumarea gustului literar în sensul evoluţiei fireşti a literaturii noastre o am mai de mult; împrejurările din urmă, cunoscute tuturor prin violenţe ce au trecut de calmele discuţii din revistele de specialitate fără cititori, în acte şi manifestări publice, culminate prin discursul regal de la Academie, m’au îndemnat să zoresc elaboraţia acestui volum de constatări clare şi de concluzii sigure, ce expun sub formă enunciativă chestiunile controversate doar în opinia unui public nu îndeajuns de pregătit, în care nu e vorba de a manifesta un spirit revoluţionar şi de a lua atitudini avangardiste, ci de a înregistra şi de a consfinţi situaţii de fapt bine stabilite şi necontestate de critica literară.

Nevoia unui astfel de „îndreptar“ era cu atât mai simţită cu cât tragedia scrisului românesc constă în faptul că evoluţia gustului literar al publicului n’a mers paralel cu evoluţia literaturii însăşi deoarece, pe când literatura prin scriitori însemnaţi s’a încadrat printre valorile absolute, educaţia estetică a publicului a rămas mult îndărăt. Şi nu din vina criticei, deoarece unanimitatea ei îşi face datoria, stând pe linia esteticei pure, trasă la noi de întemeetorul criticei româneşti, T. Maiorescu. Elaborată într-o formă succintă, cu judecăţi precise şi fără controverse, această carte năzueşte la luminarea şi orientarea tinerimii în materie literară în sensul unic al conceptului pur estetic“.  (articol publicat de Eugen Lovinescu în „Adevărul literar şi artistic“, 1937)