60 miliarde dolari, costul "efectului de sera" intr-un singur an
0Reprezentantii populatiei eschimose denunta egoismul marilor puteri care refuza sa accepte diminuarea emisiilor de gaze poluante
La Milano a luat sfarsit, dupa 10 zile de dezbateri, conferinta internationala sub auspiciile ONU asupra incalzirii climatului global, la care au participat reprezentantii a 180 de state. Klaus Toepfer una din principalele oficialitati ale Natiunilor Unite care raspund de aceasta problema tot mai preocupanta, a avertizat ca schimbarile de climat devin o realitate de natura a se rasfrange grav asupra economiei mondiale, provocand mari suferinte populatiei planetei. Numai in acest an, dezastrele naturale ca urmare a conditiilor climaterice extreme - seceta, inundatii, incendii forestiere, uragane - au provocat pagube imense estimate provizoriu la peste 60 miliarde dolari, soldandu-se, totodata, cu numeroase victime. Valul de caldura din aceasta vara in Europa a dus la pierderea unei parti insemnate din recolte, pierderi cifrate la 10 miliarde dolari, in vreme ce numarul persoanelor in special in varsta care si-au pierdut viata datorita temperaturilor excesive se ridica la 20.000. In China, 650.000 de locuinte au fost luate de ape sau avariate in timpul inundatiilor, pagubele inregistrate atingand opt miliarde de dolari, in vreme ce in Vestul Mijlociu din SUA costul distrugerilor pricinuite de uragane depaseste trei miliarde dolari. Secretarul general al ONU, Kofi Annan, care a luat cuvantul in cadrul reuniunii, a staruit asupra multiplicarii fenomenelor climaterice extreme in ultimii ani: "Exista sentimentul ingrijorator ca asemenea tendinte vor continua", a spus el, in vreme ce delegatul chinez Liu Jiang a aratat ca de pe acum modificarile climatului au un serios impact asupra omenirii, in special in tarile in curs de dezvoltare. Sheila Watt-Cloutier, reprezentanta Conferintei Circumpolare a Populatiei Eschimose, care grupeaza eschimosi din Canada, Alaska, Groenlanda si Extremul Orient, a declarat ca pentru aceasta populatie schimbarile climaterice constituie o chestiune de viata si de moarte. Oamenii de stiinta sunt, intr-adevar, de acord ca incalzirea climatului are efecte dramatice asupra zonelor polare. "Ca dvs. sa va faceti rost de hrana e de ajuns sa intrati in primul supermarket. Noi, ca sa punem mancare pe masa, trebuie sa iesim pe suprafata inghetata a marii pentru a vana", a atras atentia reprezentanta eschimosilor. Or, in ultimii ani, pamanturile vesnic inghetate incep sa se dezghete, provocand alunecari de teren si destabilizand adaposturile populatiei. Pe de alta parte, ca urmare a subtierii stratului de gheata care acopera intinderile marine, un numar de vanatori s-au inecat. Ca atare, reprezentantii eschimosilor afirma ca drepturile omului in zonele in care ei traiesc sunt incalcate de refuzul marilor puteri, in primul rand SUA, de a ratifica protocolul de la Kyoto asupra reducerii emisiilor de gaze poluante, care produc efectul de sera. De asemenea, Rusia, care la inceput afirmase ca va ratifica protocolul, a adoptat acum o pozitie ambigua, dand de inteles ca s-a razgandit. Sheila Watt Cloutier a declarat ca se va adresa Comisiei Interamericane asupra Drepturilor Omului, cu sediul la Washington, pentru a denunta violarea drepturilor persoanei umane in zonele locuite de eschimosi, in speranta ca in felul acesta oficialitatile americane si-ar putea schimba pozitia. Senatorul american James Inhofe, presedintele Comitetului senatorial in problemele mediului inconjurator, a respins insa, categoric, o asemenea posibilitate. "Sunt tot mai convins ca incalzirea globala este cea mai mare mistificare pusa la cale in detrimentul poporului american si al lumii", a spus el, punct de vedere sustinut de majoritatea republicana a Congresului SUA, ceea ce contravine parerii autorizate a expertilor stiintifici. Nu este mai putin adevarat ca a obliga intreprinderile industriale americane sa investeasca sumele enorme necesare reducerii emisiilor poluante, in special dioxid de carbon, ar avea consecinte negative pe plan electoral, deoarece in ochii multor americani aceasta ar insemna o diminuare a productiei, pierderi de locuri de munca si cresterea costului consumului de energie. Nu mai departe de luna octombrie, un proiect de lege, sponsorizat de secretarul democrat Joe Libermann si de colegul sau republican John McCain, care pleda pentru diminuarea emisiilor poluante, a fost respins de Senat. Egoismul marilor puteri risca sa se rasfranga dureros asupra restului lumii.























































