„Ucigașul tăcut”, adevărata pandemie care afectează peste 1,3 miliarde de oameni. Nu există un tratament minune

0
Publicat:

Hipertensiunea arterială (HTA) se mai numește și „ucigașul tăcut” deoarece este o boală tăcută, însă foarte periculoasă. Nu există un un medicament minune, din contră tratamentul este de lungă durată, uneori chiar toată viaţa.

Hipertensiunea arterială afectează milioane de oameni FOTO: Arhivă, Adevărul
Hipertensiunea arterială afectează milioane de oameni FOTO: Arhivă, Adevărul

Dr. Alexandru Nechifor, medic specialist în medicină internă, susţine că hipertensiunea arterială reprezintă o adevărată pandemie, „care afectează peste 1,3 miliarde de oameni la nivel global”. Valoarea normală a tensiunii arteriale trebuie să fie mai mică de 120/80 mmHg (milimetri coloana de mercur). Dacă tensiunea arterială depăşeşte valoarea de 140/90 mmHg, atunci diagnosticul este de hipertensiune arterială.

De ce hipertensiunea arterială se mai numeşte Ucigaşul tăcut?

„Pentru că deşi este principala cauza globală a deceselor premature, acesta evoluează mult timp fără să ne dea niciun semnal de alarmă (este frecvent asimptomatică). Hipertensiunea arterială poate fi o boală tăcută şi este extrem de periculoasă, deoarece complicaţiile grave apar că primă manifestare a bolii”, susține dr. Nechifor. 

Hipertensiunea arterială este frecvent asimptomatică, iar singura modalitate de a o depista este aceea de a vă verifică periodic valorile tensionale. Când, totuşi, dă ceva semnale se manifestă prin: dureri de cap, mai ales în partea occipitală, ameţeli, tulburări de vedere sau concentrare, zgomote în urechi.

În general îi împărţim în factori de risc nemodificabili şi anume: vârstă (riscul este mai mare după vârstă de 55 ani la bărbat şi 65 ani la femeie; ereditatea (părinţii au prezentat boală cardiovasculară la vârste relative tinere, până la 55 ani tatăl sau până la 65 ani mama); sexul (riscul este iniţial mai mare la bărbaţi, iar după instalarea menopauzei riscul se egalează, devenind chiar mai mare la femei după vârstă de 75 ani) şi factorii de risc modificabili sunt:fumatul, hipercolesterolemia, dislipidemia, obezitatea, diabetul zaharat, sedentarismul şi stresul”, explică medicul. 

Potrivit sursei citate, hipertensiunea arterială afectează toate organele.

„Inima- unde apare iniţial hipertrofia de ventricul stâng, mai apoi se poate ajunge până la infarct miocardic acut. Creierul – prin accidental vascular cerebral( AVC), afecţiune nu de puţine ori cu o rată ridicată de deces sau de invaliditate. Rinichii-fiind afectată funcţia de filtrare ajungandu-se la insuficientă renală de cauza hipertensivă”, susține dr. Alexandru Nechifor.

Din păcate, nu există un regim minune, ci doar alimente care trebuie evitate sau consumate raţional (sarea, grăsimile animale, dulciurile) și alimente care trebuie consumate din belşug (fructe, legume, cereale integrale). 

În România avem peste 45% din populaţia adultă, adică peste 7,5 milioane de oameni. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite