Suplimentele alimentare te pot trimite la spital. Când devin periculoase pastilele de slăbit sau cele pentru energie?
0Suplimentele alimentare nu sunt considerate medicamente, dar cu toate acestea ele pot avea efecte secundare deloc de neglijat. Un studiu publicat în New England Journal of Medicine demonstrează că sunt persoane care ajung de urgenţă la spital din cauza excesului de suplimente alimentare.
Peste 20.000 de americani sunt spitalizaţi ca urmare a consumului de suplimente alimentare. Aproape o treime dintre aceşti pacienţi (28%) sun tadulţi tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani, potrivit studiului realizat de Agenţia medicamentelor din SUA (Food and Drug Administration – FDA) şi Centrul pentru controlul bolilor (Centers for Disease Control and Prevention – CDC).
Pentru a ajunge la aceste statistici, cercetătorii au analizat date obţinute pe parcursul unui deceniu (2004-2013) în 63 de spitale reprezentative pentru Statele Unite ale Americii. Cele mai periculoase s-au dovedit suplimentele pentru pierderea în greutate şi cele pentru oferirea unui surplus de energie, care au fost responsabile pentru 71,8% din urgenţele medicale.
Pacienţii internaţi în spital din cauza abuzului de suplimente au acuzat în principal probleme cardiovasculare, inclusiv palpitaţii, dureri în piept şi accelerări ale ritmului cardiac (tahicardie). Potrivit studiului, persoanele cu vârste între 20-34 de ani reprezintă 58% dintre aceste cazuri.
Acesta este primul studiu care dezvăluie un mare număr de probleme grave de sănătate legate de consumul de suplimente alimentare, o industrie care adună 32 de miliarde de dolari anual în SUA şi care este supusă unei supravegheri sporite din partea autorităţilor federale şi grupurilor de consumatori. Reprezentaţii pacienţilor solicită reglementări mai stricte privind comercializarea şi promovarea suplimentelor alimentare.
Pe lângă problemele cardiovasculare, consumul acestor suplimente mai poate provoaca: reacţii alergice grave, vărsături şi greaţă legate de compoziţia lor foarte variată (vitamine, minerale, aminoacizi, produse pe bază de plante). Nici un supliment alimentar nu necesită aprobarea FDA pentru a fi comercializat în SUA, spre deosebire de medicamente.
În ţara noastră, suplimentele alimentare pot fi comercializate doar pe baza unei notificări la Institutul de Bioresurse Alimentare, nefiind nevoie de aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale.
Specialiştii avertizează că unele suplimente alimentare conţin substanţe care au efecte periculoase puternice asupra organismului. Însă producătorii lor nu sunt obligaţi să aplice avertismente pe etichetele de pe ambalajele suplimentelor alimentare.