Statele lumii se pregătesc de noua pandemie. A început cursa pentru „înarmarea” cu vaccin
0Multe dintre statele lunii au început să cumpere zeci de milioane de doze de vaccinuri în timp ce altele încearcă să dezvolte seruri noi, aflăm din revista Nature.
Multe dintre statele lumii au început să cumpere zeci de milioane de doze de vaccinuri împotriva gripei aviare, în timp ce altele încearcă să dezvolte seruri noi, aflăm din revista Nature. Deși nu putem vorbi despre o pandemie care să ne amenințe în viitorul apropiat, acest lucru nu este exclus, consideră specialiștii.
În condițiile în care numărul bovinelor din America infectate cu gripă aviară este în creștere, dar mai ales din cauza existenței a patru cazuri de îmbolnăvire la om, tot mai multe state ale lumii au început deja să se pregătească pentru o eventuală pandemie. Vorbim despre măsuri de precauție, în așa fel încât să nu mai fim luați pe nepregătite, așa cum s-a întâmplat în cazul Covid.
„Deocamdată, virusul nu prezintă caracteristicile necesare pentru a provoca o pandemie. Însă vorbim despre un virus gripal, iar în această situație orice mutație poate schimba complet datele problemei”, afirmă Scott Hensley, imunolog în cadrul Universității din Pennsylvania, citat de Nature.
Au fost demarate primele măsuri de prevenire a pandemiei
Săptămâna trecută, Departamentul de Sănătate și Servicii Umane din SUA (HHS) a oferit companiei farmaceutice Moderna din Cambridge, Massachusetts, suma de 176 de milioane de dolari pentru crearea unui vaccin.
În același timp, oficialii din cadrul Coaliției pentru Inovații în Prevenirea Epidemiilor (CEPI) au afirmat că jumătate dintre dozele de vaccin existente au fost deja achiziționate. De asemenea, Institutul Zooprofilactic Experimental din Veneția, Italia, a anunțat că dezvoltă teste pe care le distribuie centrelor de cercetare din toată Europa pentru detectarea particulelor virale și a anticorpilor care fac dovada unei posibile infectări. Mai multe organizații din Canada, SUA și Europa au demarat deja testarea vitelor și a laptelui pentru a depista o posibilă recrudescență a cazurilor de gripă aviară.
Un grup de specialiști de la mai multe centre de cercetare din SUA și Marea Britanie a publicat recent o bază de date cu toate posibilele mutații ale hemaglutininei, substanță de natură proteică, pe care virusul gripei aviare o poate folosit pentru a pătrunde în celule. Depistarea acestor mutații, susțin autorii studiului, ar putea reduce semnificativ timpul necesar identificarii posibilelor focare de infecție, precum și reducerea pericolului răspândirii virusului.
Statele lumii au început să cumpere milioane de doze de vaccin
Eforturile pentru achiziționarea unor vaccinuri deja existente sau pentru dezvoltarea unora noi se află pe un trend ascendent. Organizația Mondială a Sănătății a efectuat deja o listă cu posibilele vaccinuri împotriva virusului gripei aviare care pot fi folosite în acest moment, și a confirmat faptul că acestea s-au dovedit eficiente inclusiv în cazul vitelor.
În luna iunie a acestui an, Comisia Europeană a achiziționat 700.000 de doze de vaccin antigripal create de CSL Seqirus, Marea Britanie, unul dintre liderii globali în producerea vaccinurilor. Comisia Europeană și-a păstrat de asemenea opțiunea de a achiziționa alte 40 de milioane de doze.
Statele Unite ale Americii au cumpărat deja 5 milioane de doze din același vaccin produs de CSL Seqirus, pentru a-și suplimenta stocurile deja existente, în timp ce Finlanda a început deja să vaccineze lucrătorii din fermele avicole, precum și din cel de vite. Actualele vaccinuri sunt relativ ieftine însă procesul de obținere a lor este unul lent. Ele se bazează în special pe tulpini inactive ale virusului care sunt dezvoltate în ouă de găină. În prezent, se fac eforturi pentru crearea unor vaccinuri pe bază de ARN care sunt mai scumpe, însă pot fi produse rapid.
Specialist român: Rata de mortalitate la om, sub 50%
Specialiștii români consulați de „Adevărul” au declarat că, acum dacă o persoană se îmbolnăvește de gripă aviară, nu poate transmite mai departe virusul. Însă pe viitor nu putem exclude această posibilitate.
Momentan, virusul H5N1 a fost depistat la 145 de vite și 4 lucrători din fermele adiacente, toate pe teritoriul SUA, însă specialiștii se tem că multe cazuri nu au fost încă identificate, iar riscul unei pandemii devine din ce în ce mai mai mare cu fiecare zi.
Studiile efectuate până acum arată faptul că virusul s-a transmis prin intermediul aparatelor de muls contaminate, mai degrabă decât pe calea aerului. Însă pericolul apariției unei mutații care să îl facă mult mai ușor transmisibil este cât se poate de real.