Războiul taxelor în Deltă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Războiul taxelor în Deltă
Războiul taxelor în Deltă

Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea şi Ministerul Mediului se bat în instanţă pentru banii din taxele încasate de la vizitatorii care vin în Delta Dunării. CJ Tulcea, care gestionează taxa de zece lei pentru intrarea în Deltă, a contestat, în baza Legii Rezervaţiei, tariful de 20 de lei pentru accesul turiştilor, prevăzut de minister.

Foarte puţini ştiau, în urmă cu o lună, că la intrarea în Deltă ar trebui să plăteşti o taxă de zece lei, numită “taxă de intrare în scop turistic”. În orice caz, aceasta există de mai bine de zece ani şi este gestionată de CJ Tulcea.

De la 1 iulie 2009, potrivit unui ordin emis de Ministerul Mediului, a mai apărut o taxă de 20 de lei, ce urma să fie percepută anual de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), pentru eliberarea unui permis de acces în Deltă.
Zilele acestea, tariful încasat de angajaţii ARBDD a fost contestat în instanţă de CJ Tulcea.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean consideră că ordinele prin care Ministerul Mediului încearcă să impună tarife turiştilor nu sunt fundamentate pe Legea Rezervaţiei, care prevede că taxele pentru activităţile de turism în Deltă sunt stabilite, la propunerea ARBDD, de către Consiliul Judeţean. Până la limpezirea situaţiei, Ministerul Mediului a suspendat temporar această taxă.

„Pentru a nu leza interesul cetăţenilor şi pentru a evita impunerea a două taxe în acelaşi scop, am suspendat deocamdată taxa prevăzută de noi până la clarificarea cauzei în instanţă“, au declarat oficialii Ministerului Mediului. Potrivit acestora, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a emis un nou ordin pentru modificarea şi completarea ordinului care prevedea taxa de 20 de lei pentru permisul anual de acces în Deltă.

Documetul va apărea zilele următoare în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare doar după finalizarea procesului dintre Ministerul Mediului şi Consiliul Judeţean Tulcea.

„Noi ne ocupăm de Deltă“

„Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) se ocupă de gestionarea activităţilor în Deltă. Tot ARBDD trebuie să emită permise pentru accesul turiştilor în acest loc“, a spus cu hotărâre guvernatorul Deltei, Grigore Baboianu, pentru „Adevărul“.

El a precizat că de la 1 iulie, când a intrat în vigoare tariful de 20 de lei pentru permisul de acces în Deltă, ARBDD a încasat circa 50.000 de lei. Potrivit lui Baboianu, în noul ordin dat de ministrul Mediului una dintre modificări are în vedere schimbarea tarifului.Pentru o zi în Deltă se vor încasa 5 lei, pentru o săptămână, 15 lei, iar pentru un an, 30 de lei.

Potrivit legii, intrarea în Deltă fără permis de acces constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi de la 3.000 la 6.000 de lei pentru persoane fizice şi de la 25.000 de lei la 50.000 de lei pentru persoane juridice. Baboianu spune că există doar 38 de angajaţi ai ARBDD care păzesc graniţele Deltei, ceea ce înseamnă că mulţi turişti care nu au auzit de această taxă pot intra lejer în Deltă, fără să-i întrebe nimeni nimic, dar la fel de bine pot fi sancţionaţi ulterior pentru lipsa permisului de vizitator.

„Ca să evităm nişte situaţii nedrepte, vom mediatiza tot mai mult necesitatea achitării acestui tarif, astfel încât oamenii să ştie că pot plăti şi la trezoreriile din fiecare localitate a Deltei“, a mai spus Baboianu.

38 de angajaţi ai Administraţiei Rezervaţiei păzesc graniţele Deltei Dunării.

image
image

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) se ocupă de gestionarea activităţilor în Deltă. Tot ARBDD trebuie să emită permise pentru accesul turiştilor în acest loc.

image



Grigore Baboianu, guvernatorul Deltei Dunării

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite