Prima decizie a lui Andrei Baciu, noul șef al CNAS: instituția va avea o comisie pentru dialog cu pacienţii

0
Publicat:

Comisia pentru Dialog Permanent cu Pacienţii, un forum de colaborare permanentă între CNAS şi asociaţiile de pacienţi din România, va funcţiona începând de joi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Andrei Baciu, noul președinte al CNAS FOTO Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Andrei Baciu, noul președinte al CNAS FOTO Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

"Orice decizie pe care CNAS o ia şi orice acţiune pe care o întreprinde trebuie să fie în interesul pacienţilor. Pentru a avea o imagine cât mai clară despre nevoile şi interesele pacienţilor din România, este nevoie de un dialog onest, transparent şi constructiv. De astăzi, acest lucru se va realiza permanent, în mod oficial, prin constituirea acestui parteneriat instituţional la care sunt invitate să fie parte toate organizaţiile şi asociaţiile constituite în mod legal, care reprezintă interesele pacienţilor din România. Ne vom asigura că toate deciziile luate de comun acord în urma acestui dialog deschis vor fi puse în aplicare", a declarat preşedintele CNAS, Andrei Baciu, citat într-un comunicat transmis de instituţie.

Potrivit sursei citate, joi a avut loc prima întâlnire în care s-au pus bazele parteneriatului, la care au participat peste 50 de asociaţii ale pacienţilor.

"Am identificat, până acum, peste 200 de astfel de organizaţii. Toate asociaţiile constituite legal care reprezintă interesele pacienţilor şi care doresc să intre în acest parteneriat instituţional şi nu au primit un e-mail de la noi, sunt rugate să ne scrie la dialogpacienti@casan.ro", se mai arată în comunicat.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite