Nicușor Dan, despre cea mai mică inimă artificială din lume creată la Iași: „Un proiect impresionant, cu potențial uriaș pentru medicina românească”

0
0
Publicat:

Președintele Nicușor Dan a declarat, după întâlnirea de la Iași cu cercetătorii și studenții de la UMF „Grigore Popa”, care au realizat cea mai mică inimă artificială din lume, destinată atât adulților, cât și copiilor, că a fost „profund impresionat” de acest proiect cu „potențial uriaș”. Șeful statului a precizat că prototipul se află într-un stadiu avansat de testare în laborator, urmând ca, în următoarele 12 luni, să înceapă testele preclinice „pe model animal”.

Nicușor Dan a fost „profund impresionat” de acest proiect cu „potențial uriaș”. FOTO: Facebook
Nicușor Dan a fost „profund impresionat” de acest proiect cu „potențial uriaș”. FOTO: Facebook

„Cea mai mică inimă artificială complet implantabilă, cu aplicaţie atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, este un proiect dezvoltat de un grup de cercetători şi studenţi ieşeni cu care am discutat ieri. Am fost impresionat de acest proiect cu potenţial uriaş. Prototipul se află într-o fază avansată de testare în laborator, iar în următoarele 12 luni sunt planificate testele preclinice pe model animal. Dacă aceste etape vor fi finalizate cu succes, România va deveni prima ţară din Europa de Est capabilă să dezvolte şi să valideze o tehnologie proprie de circulaţie mecanică asistată complet implantabilă”, a scris, sâmbătă, preşedintele Nicuşor Dan pe pagina sa de Facebook.

Şeful statului consideră că „oportunitatea” pe care o oferă aceste proiecte reprezintă „soluţiile noi” pentru pacienţii cu insuficienţă cardiacă avansată care se află pe listele de aşteptare pentru transplant, dar şi „formarea unei noi generaţii de specialişti în inginerie biomedicală care pot adânci integrarea României în ecosistemul european de cercetare avansată”.

Am transmis echipei MAVIS Artificial Heart admiraţia şi sprijinul meu deplin. Avem mare nevoie de studenţi, cercetători şi mentori ca ei”, a conchis Nicuşor Dan.

În 2023, UMF „Grigore Popa” anunţa că echipa Mavis Artificial Heart, de la instituţia de învăţământ superior din Iaşi, a obţinut „Premiul pentru cea mai avansată inimă artificială”, în marea finală a competiţiei - „Heart Hackaton” (prima competiţie studenţească mondială pentru realizarea unei inimi artificiale), care a avut loc pe data de 29 octombrie, la Dallas. 

„În urma evenimentului, am reuşit să stabilim conexiuni cu numeroşi profesionişti şi instituţii de renume, care se dovedesc a fi de o importanţă crucială pentru dezvoltarea continuă a prototipului nostru. Suntem dedicaţi inovaţiei şi cercetării pentru a revoluţiona domeniul medicinei cardiovasculare, fapt prin care ne-am făcut remarcaţi în această călătorie şi care ne-a adus un sponsor valoros, şi anume Caensus Gmbh, ce ne va ajuta să ne continuăm drumul de dezvoltare a produsului nostru. Ţinem să mulţumim Centrului de Inovare şi Transfer Tehnologic MAVIS care ne-a susţinut pe tot parcursul proiectului şi  Universităţii de Medicină şi Farmacie «Grigore T. Popa» Iaşi care ne-a asigurat toate condiţiile de deplasare si participare la Conferinţa Societăţii Internaţionale pentru Suport Mecanic Circulator din Dallas şi care ne-a oferit posibilitatea să facem cunoscută munca noastră în rândul celor mai mari experţi la nivel mondial”, transmiteau atunci membrii echipei.

Rectorul UMF Iaşi, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, afirma că echipa MAVIS întruneşte calităţile pe care şi le-ar dori să le aibă toţi studenţii Universităţii pe care o conduce: „inteligenţă, curiozitate, tenacitate şi interes crescut pentru cercetare, pentru inovaţie”.

 „Îi felicit pentru acest premiu – un rezultat pe măsura efortului lor, în numele întregii comunităţi academice a UMF Iaşi”, declara rectorul UMF Iaşi în urmă cu doi ani.  

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite