Dependenţa de internet duce la depresie

0
0

Persoanele care înlocuiesc viaţa reală cu cea virtuală pot avea probleme grave de adaptare. Timpul petrecut în faţa monitorului creşte din ce în ce mai mult, tinzând să înlocuiască interacţiunea umană reală.

Facebook, emailul şi messengerul ne conectează rapid cu orice persoană din prezent sau din trecut, indiferent de distanţă. Timpul pe care îl consumăm folosind aceste instrumente ne creează impresia de socializare, dar nici internetul şi nici telefonul nu ţin locul unei întâlniri reale.

Expresiile „cool“,  la modă în gaşcă

Viciul, cauză sau efect

Potrivit unui studiu realizat recent în Marea Britanie, dependenţa de internet duce la depresie. Medicii au analizat 1.319 persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 51 de ani, multe dintre cele dependente de internet prezentând simptome de depresie. „Nu putem fi siguri însă dacă dependenţa de internet provoacă depresia sau procesul este invers", menţionează Catriona Morrison, coordonatorul studiului, citată de BBC.

Abuzul de internet nu este definit deocamdată şi nu este considerat a fi o dependenţă adevărată. Unii specialişti pledează pentru recunoaşterea acestei probleme ca tulburare mentală, argumentând că navigarea pe net declanşează în creier mecanisme de recompensă similare celor provocate de abuzul de narcotice. Opozanţii teoriei spun că abuzul de net este doar consecinţa unor probleme mai grave, precum depresia, singurătatea şi stima scăzută de sine.

Renunţăm la activităţile cotidiene

Internetul poate consuma mult timp prin faptul că este o vastă reţea mondială cu milioane de pagini, produse şi servicii. Totul „la doar un click distanţă", simplu şi ieftin, comod şi anonim. „Una dintre probleme este tendinţa de a creşte timpul petrecut pe net, astfel că o persoană poate să renunţe la activităţile pe care le făcea înainte, intrând într-un cerc vicios", atrage atenţia Eugen Hriscu, medic specialist psihiatru, specialist în domeniul adicţiilor şi director executiv al Alianţei pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor.

Potrivit specialiştilor, internetul poate deveni o obsesie, pentru că ne creează impresia că, datorită lui, putem rezolva o nevoie psihologică, fie că e vorba de dorinţa de a scăpa de singurătate, fie că este vorba de timiditate, de a fi în competiţie cu ceilalţi sau de a testa lucruri interzise. De fapt, ceea ce iniţial creează încântare ajunge să agraveze anxietatea şi nesiguranţa. Lipsa contactului interpersonal real provoacă la început o senzaţie de confort, dar, în timp, poate duce la scăderea încrederii în sine şi la izolare. Pentru tineri, chiar şi compararea numărului de prieteni acumulaţi pe Facebook poate deveni o sursă de stres şi de depresie.

Găsirea altor ocupaţii este soluţia

În cazul abuzului de internet, tratamentul este psihologic. „Terapia urmăreşte, pe de o parte, să descopere care este cauza acestui consum exagerat de net, iar pe de altă parte, să găsească activităţi de care tânărul să fie interesat, care să îi ofere o alternativă la obiceiul său", menţionează medicul psihiatru Eugen Hriscu.

„Tinerii sub 18 ani pot fi aduşi la psiholog de către părinţi, chiar şi împotriva voinţei lor. Peste vârsta de 18 ani, iniţiativa trebuie să îi aparţină tânărului", completează medicul.

Tratamentul, în sistemul privat

În SUA este un Centru de Tratament pentru Dependenţa de Internet. Astfel de centre se găsesc şi în China, ţară cu 300 de milioane de utilizatori de net, dar şi în Marea Britanie.

„În România nu există centre de stat care să trateze această problemă, după cum nu există nici pentru dependenţa de alcool. Locul unui tânăr care abuzează de internet nu este în spital, ci în cabinetul psihologului", subliniază medicul psihiatru Eugen Hriscu.

Sănătate


Ultimele știri
Cele mai citite