Cum știi dacă ai hipertensiune

0
0

Durerile de cap, oboseala şi pocniturile în urechi pot fi cauzate de creşterile tensiunii arteriale. Peste 40 la sută din români suferă de hipertensiune arterială, potrivit statisticilor. Depistarea ei precoce permite luarea unor măsuri care o pot ţine sub control.

Tensiunea arterială este reprezentată de un cuplu de valori tensionale, sistolică şi diastolică. Tensiunea maximă (sistolică) este dată de presiunea sângelui asupra pereţilor vasculari imediat după ce inima a pompat sângele în artere. Cea de-a doua valoare, tensiunea minimă (diastolică), reprezintă presiunea sângelui în perioada dintre două contracţii cardiace, când inima se umple cu sânge.

Valoarea optimă este de 120/80 mmHg (milimetri coloană de mercur). „Tensiunile de peste 140 mmHg, respectiv de peste 90 mmHg sunt semnale pentru o boală hipertensivă", menţionează profesorul doctor Eduard Apetrei, şeful Secţiei de Cardiologie a Institutului „C.C. Iliescu" din Bucureşti.

Tinerii trebuie să-şi măsoare tensiunea anual, iar persoanele cu vârste de peste 40 de ani, trimestrial. „În cazul persoanelor care prezintă afecţiuni ce grăbesc instalarea acestei boli, precum diabetul, obezitatea şi hipercolesterolemia sau care au părinţi cu istoric de hipertensiune de la vârste tinere, monitorizarea trebuie începută devreme şi repetată la intervale mai mici de timp", completează medicul.

Durerile de cap apar dimineaţa

Efortul fizic sau solicitările psihice pot duce la creşteri sporadice ale valorilor tensiunii arteriale, chiar şi la persoanele tinere. Odată cu înaintarea în vârstă pot apărea anumite modificări, dar, de multe ori, hipertensiunea arterială se instalează insidios, fără a-şi face simţită prezenţa. Există totuşi o gamă de semne şi de simptome care pot atrage atenţia asupra acestei probleme.

Durerile de cap sunt printre cele mai frecvente simptome. Apar mai ales dimineaţa, după trezire, în zona cefei şi cedează după ridicarea din pat. Alteori pot fi foarte intense, ca în migrenă, ori sub forma unei senzaţii de gol în cap.

Oboseala fizică şi psihică, dar şi tulburările de somn, mai ales insomniile, vă pot da de gândit. Persoana afectată poate deveni irascibilă, nervoasă şi poate avea tulburări digestive. Tabloul poate fi completat de palpitaţii (senzaţia că inima bate în gât) şi de dureri la nivelul toracelui. Pot apărea ameţeli la trecerea din poziţia orizontală la cea verticală. Pocniturile în urechi, numite acufene, şi punctele galbene apărute în câmpul vizual sunt alte posibile simptome.

Netratată, poate da AVC

În multe cazuri, hipertensiunea poate evolua fără simptome până la stadii critice, ducând la accident vascular cerebral, cu consecinţele caracteristice (paralizie sau chiar deces).

Cum se ia corect tensiunea

Ideal, tensiunea arterială se măsoară dimineaţa, după odihnă şi după cel puţin 5 minute de repaus în poziţie şezând. Indiferent de momentul zilei, investigaţia trebuie făcută după minimum 30 de minute de la consumarea de cafea, de la fumat sau de la efectuarea de efort fizic. De asemenea, persoana în cauză nu trebuie să se afle sub tratament cu descongestionante nazale ce conţin epinefrină (Bixtonim). Se măsoară de două ori, luându-se în considerare valoarea cea mai mică.

Sănătate


Ultimele știri
Cele mai citite