Criză de medicamente și materiale în spitalele din București. „Dacă acum intră un pacient cu politraumă, mai rezistăm câteva zile”
Mai multe unități de primiri urgențe din București au ajuns în situația de a avea stocuri critice sau chiar zero pentru unele medicamente și materiale sanitare, pe fondul lipsei de fonduri.

La Spitalul Bagdasar-Arseni, de exemplu, UPU nu mai are substanță de contrast pentru investigațiile CT necesare pacienților cu politraumă, cazuri încadrate la urgențe de nivel 0. Managerii avertizează că situația s-ar putea agrava în următoarea perioadă dacă spitalele nu primesc rapid bani, notează Antena 3.
Problemele sunt raportate în prezent la unitățile de primiri urgențe de la spitalele Bagdasar-Arseni, Pantelimon și Floreasca. Situația financiară pune presiune și pe spitalele de copii, precum Marie Curie și Grigore Alexandrescu, care ar putea întâmpina dificultăți dacă fondurile necesare nu sunt suplimentate.
La Bagdasar-Arseni, situația este considerată critică. Unitatea de primiri urgențe a rămas fără substanță de contrast pentru tomograf, folosită în evaluarea pacienților cu politraumă.
Managerul spitalului, Andi Nodiț, spune că, în cazul în care un astfel de pacient ajunge acum la UPU, necesarul poate fi acoperit doar prin redistribuirea unor cantități foarte mici de materiale din alte zone ale spitalului.
„Și la noi este o situație critică, foarte, foarte gravă. Tot ce înseamnă achiziția de materiale sanitare, substanța de contrast pentru tomograf, care trebuie făcut pentru pacienții în politraumă, adică urgență de nivel 0, care trebuie imediat să meargă la tomograf și să facă investigația cu substanță de contrast, suntem pe stoc zero”, a declarat Andi Nodiț.
Managerul avertizează că rezervele din restul spitalului nu pot susține mult timp activitatea UPU.
„Dacă acum, în clipa în care noi stăm de vorbă, intră un pacient cu politraumă, mai putem suplini cu foarte, foarte redusul stoc pe care îl avem în spital. Asta înseamnă că mai rezistăm maximum câteva zile, în funcție de numărul de pacienți”, a explicat acesta.
Mănuși pentru cel mult o săptămână
Lipsurile nu se limitează la substanța de contrast. Potrivit managerului, în UPU au ajuns la zero și stocurile unor materiale sanitare de bază, precum vata, compresele și plasturii.
„În ceea ce privește alte materiale esențiale, vată, comprese, plasture, stocul este zero pe UPU și suplimentează cât poate spitalul, în condițiile în care nici spitalul nu are bani să asigure necesarul pentru activitatea de pe secție”, a spus Andi Nodiț.
Violență la Spitalul Județean Slatina: o infirmieră a fost lovită de o pacientă. Spitalul depune plângere penalăÎn condițiile în care UPU primește aproximativ 200 de pacienți în fiecare zi, rezervele existente sunt suficiente doar pentru perioade scurte. Mănușile sterile ar mai ajunge pentru maximum o săptămână, perfuzoarele pentru aproximativ opt zile, iar hârtia pentru EKG pentru circa șapte zile.
„Suntem într-o situație critică spre foarte gravă”, a avertizat managerul.
Spitalele așteaptă suplimentarea fondurilor
Managerii susțin că este nevoie de o intervenție rapidă pentru ca unitățile de primiri urgențe să își poată cumpăra medicamentele și materialele necesare. Printre soluțiile discutate se numără alocarea unor bani din fondul de urgență sau o rectificare bugetară.
Andi Nodiț susține însă că o rectificare bugetară poate fi făcută doar de un guvern cu puteri depline.
Avertismentul vine în contextul în care ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a atras la rândul său atenția asupra problemelor financiare din sistem. El a spus că serviciile de ambulanță și unitățile de primiri urgențe nu au în acest moment toate cheltuielile acoperite până la sfârșitul anului.
„Suntem în 9 septembrie și nu avem rectificare bugetară, care, de regulă, se întâmplă în lunile de vară sau cel târziu în septembrie. Trebuie să avem un guvern cu puteri depline care să facă această rectificare. Este nevoie de o reașezare a cheltuielilor statului”, a declarat Cseke Attila.
Rogobete: „Cel mai mare blocaj din ultimii 15 ani”
Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete a vorbit despre un „mare dezechilibru” în sistemul sanitar și a avertizat că reducerile bugetare ar putea produce unul dintre cele mai grave blocaje din ultimii ani.
„Pe de altă parte, bugetul Sănătății este unul dintre cele mai volatile și cele mai în dinamică. Nu știi numărul de pacienți, nu poți estima la virgulă numărul de pacienți transportați cu ambulanța, numărul de pacienți care se prezintă la UPU, numărul de pacienți care stau în ATI și cât stau ei. Este o volatilitate foarte mare și este nevoie de o flexibilitate întotdeauna”, a spus Rogobete.
Potrivit fostului ministru, lipsa banilor afectează și programele naționale de acțiuni prioritare pentru cele mai grave cazuri medicale, inclusiv ATI, accidente vasculare cerebrale, neonatologie și infarct miocardic acut.
„Discutăm despre acele programe naționale, finanțate direct de către Ministerul Sănătății, și finanțează cele mai critice secții dintr-un spital. Joaca asta de-a reformiștii, prin care se reduce bugetul cu orice preț, tăierea asta cu barda de sus până jos, ne va duce în cel mai periculos și cel mai mare blocaj din ultimii 15 ani”, a avertizat Alexandru Rogobete.




















































