„Consultă cu branula în mână pacienți mai sănătoși ca ei”. Reforma gărzilor medicale, un subiect exploziv

Subiectul gărzilor din spitalele publice a împărțit societatea în mai multe tabere. Medicii explică de ce au ajuns la limita suportabilității, asistenții și infirmierii se simt dați la o parte, ministrul promite soluții, iar analiștii se întreabă dacă va fi reformă sau doar o amânare controlată a colapsului.

Medicii rămași să facă gărzi spun că au ajuns la limita suportabilului FOTO: Shutterstock

„Sistemul de gărzi trebuie reformat, regândit și adaptat realităților din spitale. Nu împotriva personalului medical, ci pentru personalul medical. Vorbesc despre toți profesioniștii din sănătate: medici, asistenți, farmaciști, biologi, chimiști, infirmieri și personal auxiliar – oameni de bună-credință, care duc zilnic greul sistemului. În special cei care aleg să respecte programul de lucru de la spitalul public!”, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Soluțiile la care acesta lucrează împreună cu sindicatele și societățile profesionale au mai fost și în trecut enunțate: împărțirea gărzilor în gărzi la domiciliu, gărzi de monitorizare și gărzi de urgență, plătite diferențiat, în funcție de responsabilitate și nivelul real de solicitare.

În spitalele de urgență, pentru anumite specialități, este nevoie de introducerea gărzilor de 12 ore, „cel puțin într-o primă etapă”, pas necesar, potrivit ministrului, „pentru protejarea personalului medical și pentru siguranța pacienților”.

Cei care simt pe pielea lor efectele actualului sistem sunt sceptici că va fi cu adevărat o reformă. Unii și-au expus, de altfel, opinia în comentarii la postarea ministrului, atrăgând atenția că este nevoie de ceva mai mult decât elementele de reformă deja comunicate.

„Adevărata discuție trebuie să fie despre organizare și politici publice care să creeze filiere reale de îngrijire”

„Organizați colegii de specialitate care să-și organizeze și gestioneze singure specialitățile fără numiri politico-umf-iste. Specialiști care lucrează la firul ierbii și sunt interesați de calitate și performanță și deloc de manipulări și jocuri de putere”, cer oamenii din sistem.

I se mai atrage ministrului atenția că spitalele sunt sufocate cu false urgențe și că fără dezvoltarea ambulatoriilor de specialitate care să funcționeze cu program extins, capabile să preia cazurile care pot fi astfel rezolvate, problema gărzilor nu se rezolvă. 

Pentru ca lucrurile să intre pe un făgaș firesc este nevoie de o întreagă structură funcțională de urgență astfel încât pacienții să aibă cu adevărat soluții, avertizează un alt cadru medical.

„Faptul că un procent semnificativ de medici sunt scutiți de gărzi este doar un simptom al unei probleme mult mai largi: sistemul nu are alternative pentru cazurile non‑critice, nu există centre de permanență și nu este asigurat un triaj care să direcționeze corect pacienții. În aceste condiții, UPU devine inevitabil locul unde se descarcă toate cazurile de orice tip, inclusiv cele care ar putea fi rezolvate în altă parte dacă ar exista acces real și funcțional la servicii. Adevărata discuție trebuie să fie despre organizare și politici publice care să creeze filiere reale de îngrijire, nu doar despre cine e scutit sau cine nu vrea să facă gardă”, avansează discuția din mediul online.

Se dau chiar exemple privind modalitatea în care alte state și-au organizat activitatea de urgență.

„Dacă tot vă gândiți la o reformă a gărzilor atât în urgență cât și teritorială vă pot sugera metoda din Italia: un cabinet de continuitate asistențială la urgență (aici fac gărzi medici de familie din teritoriu). Beneficiul este că degrevează urgența, preluând cazurile fals urgente. Mai există serviciul de continuitate teritorială sâmbăta și duminica (când nu sunt activi medicii de familie) care rezolva telefonic sau la domiciliu problemele referite”, se prezintă un exemplu.

Cum s-a ajuns la refuzul medicilor de a mai face gărzi

Problema dificultății spitalelor publice de a mai organiza continuitatea în gardă a fost laitmotivul anului trecut. S-a discutat mult, s-au promis soluții, realitatea a rămas aceeași.

Motivele care-i fac pe medici să se gândească de două ori atunci când aleg o specialitate sau îi îndepărtează de sistemul public sunt multe, iar printre ele:

- plata neajustată pentru gardă, raportată la salariul din 2018, care înseamnă aproximativ 500 lei (100 euro) pentru 24 de ore de gardă;

- durata mare a timpului de lucru în zilele cu gardă, care a dus medicii în burn-out, un medic de gardă începând activitatea dimineața, cu programul obișnuit de tură, continuând cu garda și sfârșind cu programul obișnuit de lucru de a doua zi, ceea ce înseamnă 32-36 de ore la lucru, program care a stârnit revoltă printre cei care acum află pentru prima dată această realitate. „E mult prea mult. Uneori după program rămâi în cabinet să dormi o oră, ca să poți conduce spre casa”, a semnalat un medic;

- faptul că timpul petrecut în gardă nu constituie vechime în muncă, așa cum au solicitat de multă vreme medicii, recunoașterea acestei perioade ca vechime în muncă permițându-le să se pensioneze cu câțiva ani mai devreme;

- pe durata oricărui curs sau atestat „ești scos din uz, adică nu ai salariu, deși faci un curs pe care îl vei folosi în spitalul în care muncești, plata cursului fiind susținuta tot de medic”, au mai semnalat medicii din sistem, concluzionând că „nu este vorba de lene, neasumare sau altceva”.

Cum se poziționează Colegiul Medicilor din România

Printr-o comunicare oficială, Colegiul Medicilor din România și-a reafirmat „angajamentul pentru susținerea profesiei medicale, pentru buna desfășurare a activității medicilor, precum și pentru siguranța actului medical, în beneficiul pacienților”.

Pentru că garda medicului reprezintă „o activitate medicală ce trebuie gestionată cu responsabilitate, asumată continuu, ce implică atenție, decizii rapide și intervenții în momente critice, dar și un efort extins al medicului aflat de gardă”, CMR a anunțat că susține:

- Recunoașterea activității de gardă ca vechime în muncă, întrucât efortul depus de medici în aceste perioade – frecvent extinse și intens solicitante în multe situații – trebuie reflectat în mod corect în parcursul profesional și în drepturile legale ale medicilor;

- Plata orelor de gardă la nivelul grilelor actuale de salarizare, pentru toate segmentele de asistență medicală, astfel încât activitatea în gardă a medicilor să fie evaluată corect și în conformitate cu nivelul de responsabilitate, efort și complexitate al activității desfășurate;

- Evaluări profesionale centrate pe actul medical, care să ia în considerare dificultatea cazurilor gestionate, riscurile implicate și presiunea sub care sunt luate deciziile medicale, unele chiar vitale, în special în cadrul gărzilor;

- Gărzi cu o durată de 12 ore în unitățile medicale care presupun un număr mare de cazuri cu patologie complexă, unde efortul medicilor este semnificativ crescut.

„Această poziție reflectă preocuparea constantă a CMR pentru protejarea și consolidarea profesiei medicale, pentru promovarea unui sistem sanitar care să asigure cea mai bună îngrijire pacientului, dar și să respecte pacientul, cât și medicul” a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiul Medicilor din România.

CMR mai cere implicarea directă a managementului de spital, alături de autoritățile locale sau de cele responsabile, pentru a identifica soluții astfel încât gărzile din unitățile medicale să fie asigurate.

Pe medici îi interesează în schimb, dincolo de poziția oficială, ce poate face structura profesională care îi reprezintă în cazul în care măsurile susținute nu vor fi puse în practică, iar concluzia a fost că în afară de semnale transmise public posibilitatea de a influența real adoptarea de măsuri este relativ redusă.

„Alooooo, noi nu lucram cu pacienții?”

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România, care îi reprezintă pe cei mai mulți medici din sistemul public, dar și personal sanitar mediu și personal auxiliar, a luat de asemenea poziție, subliniind că „alături de medicii care efectuează gărzi, permanența serviciilor medicale este asigurată de o întreagă echipă de profesioniști din sănătate”.

„Reforma trebuie să vizeze întreaga echipă care contribuie la asigurarea continuității serviciilor medicale. Odată cu gărzile medicilor trebui rezolvate problemele cu care se confruntă întreaga echipă care contribuie la asigurarea permanenței serviciilor medicale. Este necesară o reformă a timpului de lucru și a compensațiilor acordate pentru programele atipice de lucru, cum sunt lucrul în timpul nopții și în zilele libere și de sărbătoare legală”, este mesajul sindicaliștilor.

Asistenții medicali și infirmierii se simt însă lăsați la o parte.

„Este incorect ca reformele privind gărzile, munca de noapte, în weekend și de sărbători legale să vizeze doar medicii, ignorând efortul celorlalți profesioniști din sănătate. (...) Respectul pentru sistemul public de sănătate începe cu respectul pentru toți cei care îl țin în funcțiune. Pe scurt: noi, cei care ținem sistemul în picioare, dar nu suntem băgați în seamă, nu mai vrem doar vorbe. Vrem fapte... În ultimii ani, tot „progresul” financiar a fost doar pentru medici, nu pentru întregul sistem medical”, au semnalat aceștia.

„Alooooo, noi infirmierele de ce suntem personal auxiliar? Noi nu lucram cu pacienți? Întreb și eu așa, pentru un vecin. Poate ne spune cineva ceva. Ori eu nu știu unde lucrez”, s-au revoltat și infirmierii. 

„Am acumulat 76 de zile de concediu. Le voi pierde, dacă nu se rezolvă problema. Și nu mai vorbim de zile lucrate peste program”; „Dar când este un stop cardiac și ești în schimbul de noapte, resuscitezi sau dai la balon, nu suntem auxiliar”; „Din păcate așa suntem catalogate, deși avem atâtea responsabilități, nu ca personalul auxiliar care mătură curtea și care la sfârșitul zilei pleacă acasă relaxat, nu ca noi, epuizate” - sunt doar câteva dintre comentarii.

În altele, sindicaliștii sunt certați că luptă prea puțin pentru „cei de jos”, iar asta în ciuda faptului că pentru mișcările de protest se bazează exact pe acești membri de sindicat, și nu pe medici.

„Orele de noapte ale asistenților medicali și ale infirmierelor de ce nu sunt plătite? Spitalele nici nu vor să dea adeverință pentru turele de noapte, deși niciunul nu funcționează fără ture de noapte, iar sporurile sunt plătite la nivelul anului 2018. Suntem furați la greu pe munca noastră, de două ori. O dată când lucrăm și o dată când vom ieși la pensie. Și vouă nici nu vă pasă”, acuză personalul sanitar mediu și personalul auxiliar, semnalând alte și alte probleme.

„Medicii nu trebuie forțați să efectueze gărzi suplimentare ci să-și dorească din plin acest lucru”

Medicul Sorin Paveliu, expert în probleme de sănătate publică al Societății Academice din România, a explicat, într-o postare pe contul său de pe o platformă de socializare, care sunt măsurile fără de care orice schimbare de fond a sistemului de gărzi este imposibilă. „Tehnic, toate acestea se pot face. Politic și administrativ, rezistența va fi mare”, a avertizat Paveliu.

Prima dintre măsuri vizează convingerea medicilor să efectueze garda suplimentară.

„Garda (suplimentara) trebuie dorită, nu impusă - Medicii nu trebuie forțați să efectueze gărzi suplimentare ci să-și dorească din plin acest lucru. O gardă nu ar trebui să depășească 12 ore. Pentru ca acest lucru să fie posibil, garda trebuie plătită corect, nu la nivelul anului 2025 (ca să nu mai vorbim de 2018), cu aplicarea tuturor drepturilor de care beneficiază orice alt angajat: spor de noapte, interdicția de a efectua două gărzi consecutive, odihnă obligatorie după gardă, spor pentru sărbătorile legale și un mecanism clar de recunoaștere a vechimii în muncă atunci când garda depășește numărul de ore aferent unei norme. Tehnic, toate acestea se pot face. Politic și administrativ, rezistența va fi mare”, a expus Sorin Paveliu prima dintre măsuri.

O altă măsură ar fi trecerea la sistemul 12/24, dar care presupune „decuplarea medicului de „paturile lui””.

„Un program de 12 ore, cu pauze înainte și după, este imposibil fără separarea medicului de pacienții săi curenți și, în unele cazuri, de propria clientelă. Este o schimbare structurală profundă. Rezistența va fi mare, dar există soluții tehnice pentru organizarea acestui sistem, dacă există voință reală”, a comentat medicul.

O a treia măsură vizează reașezarea programului de lucru, care ar trebui mutat în intervalul 9.00 – 17.00, dar și respectat ca atare. „Un program normalizat, care să includă și pauză de masă, este o condiție minimă de funcționare într-un sistem modern. Rezistența va fi aproape absolută, dar lipsa acestei schimbări menține haosul actual, fuga la alte joburi și falsa flexibilitate”, a arătat medicul.

Cea de-a patra măsură enunțată vizează relația cu universitățile, care „trebuie regândită onest”.

„Cadrele universitare merită o salarizare globală mai bună. Aceasta însă trebuie realizată printr-un spor salarial transparent, nu prin „furtul căciulii”, în care aceeași persoană primește două salarii pentru o muncă pentru spital adesea mai redusă decât cea a medicului „de rând”. Aici, rezistența va fi totală. Fără aceste modificări, nu vorbim despre reformă, ci doar despre o amânare controlată a colapsului”, a mai scris Sorin Paveliu.

Cum arată „normalitatea de a putea face medicină fără compromisuri”

Și fostul consilier onorific al ministrului Sănătății a tratat problema gărzilor, alegând să răspundă unei întrebări care, a precizat în postarea de pe contul său, i-a fost adesea pusă: „Când vii acasă?”.

Medicul Iuliu Torje, care a ales să se retragă, în noiembrie anul trecut, din poziția de consilier onorific al ministrului Alexandru Rogobete, după un conflict puternic cu șeful Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, a explicat ce cântărește decisiv, dincolo de motivele personale și de familie, în decizia de a reveni pentru a profesa în România. 

„Lucrez de 10 ani în Germania, într-un sistem care mi-a definit standardul profesional. Un standard pe care, poate ironic, l-aș putea numi „răsfăț”, dar care în fapt înseamnă normalitate. Normalitatea de a putea face medicină fără compromisuri.

Aici, pentru pacient, am acces rapid la tot ce este necesar. Am nevoie de levosimendan, deschid frigiderul; am nevoie de imunoglobuline, deschid frigiderul; am nevoie de un medicament specific, sun farmacia; n-are farmacia, se comandă instant, în max. 2-3 ore ai ce îți trebuie; trebuie schimbat un ECMO, se schimbă ECMO; vrei Impella, pui Impella etc.

Fără să mă gândesc nicio secundă dacă resursele sunt limitate sau dacă trebuie „păstrate” pentru alt pacient. Fără improvizații. Fără decizii dictate de lipsuri.

„Dacă iau o decizie și o pot argumenta medical, sunt protejat”

Această siguranță profesională se traduce direct într-o siguranță absolută a actului medical. Dacă iau o decizie și o pot argumenta medical, sunt protejat. Există protocoale clare, responsabilități împărțite și un sistem care își asumă deciziile luate corect, nu le penalizează retroactiv.

Un alt aspect extrem de important, despre care se vorbește prea puțin sau cu jenă, este munca din gărzi. Aici, gărzile sunt plătite corespunzător. Sunt recunoscute ca muncă suplimentară, cu impact major asupra vieții personale, asupra sănătății și asupra responsabilității medicale. Nu sunt tratate ca un „sacrificiu implicit” al medicului, ci ca timp de muncă ce trebuie compensat corect, atât financiar, cât și prin respectarea timpului de odihnă.

La fel de onest trebuie vorbit și despre siguranța financiară. În România, ca medic primar, lucrând exclusiv în sistemul public, nu aș putea atinge niciodată nivelul de venit pe care îl am aici.

Toate acestea nu înseamnă lipsă de atașament față de România. Există medici excepționali care aleg să rămână și care duc sistemul pe umeri, adesea cu costuri personale enorme. Tocmai pentru că le cunosc realitatea, nu pot ignora diferența dintre a face medicină în ciuda sistemului și a face medicină într-un sistem care te susține.

A rămâne aici nu este o decizie comodă sau lipsită de conștiință. Este o decizie asumată, bazată pe condițiile de lucru, pe siguranța pacientului, pe protecția profesională și pe respectul pentru propria muncă.

Poate că întrebarea corectă ar fi „ce trebuie să se schimbe ca să vrei să te întorci?”.

Postarea medicului i-a stârnit și pe alți profesioniști plecați din țară să-și expună parte din cele trăite în alte sisteme de sănătate.

„După două decenii de practică, știu foarte clar că medicina de calitate nu este eroism, ci consecința firească a unui sistem funcțional. Acolo unde există resurse, protocoale, predictibilitate, protecție legală și respect pentru munca depusă, medicul își poate face meseria corect. Acolo unde lipsesc, medicina se face pe datorie morală și cu costuri personale enorme. Nu am plecat din lipsă de atașament față de România și nu rămân din indiferență. Am colegi pe care îi respect profund și care au ales să rămână, uneori plătind cu sănătatea lor fizică și psihică. Tocmai pentru că le cunosc lupta zilnică, nu pot romantiza ideea „întoarcerii” ca pe un gest salvator. Un medic nu schimbă un sistem prin sacrificiu individual repetat.

După 20 de ani, criteriile mele sunt simple și poate incomode: siguranța pacientului, siguranța deciziei medicale, respectarea muncii și a timpului meu, și un cadru profesional care nu mă obligă să improvizez sau să aleg „răul cel mai mic”. Nu perfecțiunea, ci normalitatea.

De aceea, cred că discuția matură nu este despre vinovăția celor care au plecat, ci despre responsabilitatea celor care construiesc sistemul. Nu „când te întorci?”, ci „ce suntem dispuși să schimbăm ca întoarcerea să fie o opțiune reală, nu un act de sacrificiu?”.

Când această întrebare va primi răspunsuri concrete, nu declarații, sunt convins că mulți dintre noi o vor reevalua cu onestitate”, este una dintre opinii.

Cât despre diferențele între ceea ce se întâmplă în statele la care ne uităm cu jind și sistemul public de sănătate din România, alte mărturii lăsate în comentarii le oglindesc.

„Am avut gărzi pe neurologie fără manitol și în care goleam aparatul de gardă de furosemid și alte hipotensoare. Și minim 5 gărzi pe lună, cu viața personală vai de steaua ei. Și fără vreo șansă să se remedieze ceva prea curând, legat de gărzi; „Și eu fără heparina, sau aspenter, sau spironolactona”, sunt două dintre acestea.

„Pe noi nu ne salvează nimeni. Ne-am aruncat singuri în foc”

O mărturie impresionantă a medicului pediatru Oana Mocanu, scrisă tot în contextul discuției din ultimele zile despre faptul că „medicii nu mai vor să facă gărzi”, completează tabloul trist al situației actuale din spitalele noastre.

„A venit zilele trecute știrea șocantă că medicii nu mai vor să facă gărzi! Ce surpriză… oamenii și-au dat seama că trebuie să se salveze întâi pe ei ca sa îi poată ajuta pe alți, așa cum se recomandă în cursurile de urgențe, nu? Doar nu alergi în scaunul cu rotile să asculți pulmonar pacientul cu tuse de 1 luna.

Pe noi nu ne salvează nimeni. Ne-am aruncat singuri în foc, că așa zice jurământul, și nu avem nevoie nici să fim recompensați. Ratele la case le plătim cu parafa. “Am consultat azi de 1 kg de cartofi!” - arătăm rețetele la piață, și așa ne luăm noi alimentele. Ce bine ar fi dacă am avea și timp să gătim acei cartofi. Dar nu avem nevoie nici de hrană. Vindecarea pacienților ne umple stomacul cu tot ce are nevoie”, și-a început, într-o notă ironică, medicul mesajul.

A ajuns în cele din urmă să expună ce a trăit în ultima gardă, plină de cazuri nu foarte grave, dar care pe părinți i-au îngrijorat atât de tare încât, într-o perioadă în care au avut puține opțiuni, majoritatea cabinetelor medicale fiind închise, au apelat la Urgențe.

„(...) La primele ore din gardă, echipa era implicata într-una din puținele urgente ale gărzii: copil în status convulsivant. În timp ce fiecare se lupta să facă ceva pentru copilul ăsta, la recepție se făceau foi pe banda rulantă. Febră, tuse, muci, febră, tuse, muci. Copii cu gripa, ai căror părinți nu au auzit de gripă. În 2026…“Adică răceală normala, nu?”.

Fiecare părinte își dorește ca al lui copil să intre în față: “da, dar el are febra!” Din 10 în 10 minute se bate la ușă: „cât mai durează până la Popescu?”, “Ne mai luați și nouă o temperatura?”.

Pe la 4 dimineața îl consult pe Gigel. Are febră. Testez de gripa -pozitiv. În calculator copilul figurează cu 2 prezentări în aceeași gardă (nimic surprinzător, multi copii vin de cate 2 ori pentru că boala nu a trecut în câteva ore). Mătușa care îl însoțește zice: “cred ca a venit cu maică’sa, dar noi nu prea ne înțelegem”. Propun să facem un antivomitiv, căci cel mic vărsa. Dar, când aude de injecție, o tulește în sala de așteptare, direct în brațele tatălui, mamei, bunicii. “De ce să facem doamna, antivomitiv, că avem scrise picături de greață pe rețeta?”;“Care rețetă?”; “Păi noi am fost mai devreme aici, au zis că are gripă și ne-au trimis la spitalul de boli infecțioase. I-au dat rețeta acolo, dar noi am venit aici, că face febră și vrem să-i facem analize!”, a relatat medicul experiența unei gărzi în care cazurile cu adevărat grave sunt puține, în schimb numărul enorm de prezentări face gărzile un infern.

„Uzura psihică de la UPU e imensă. Noi nu mai suntem “normali” de mult, suntem un fel de gașcă a workaholicilor anonimi. Fiecare are suferințele lui fizice: unii au făcut AVC, alții au sindroame vertiginoase care nu le permit să meargă în linie dreaptă, alții consultă cu branula în mână pacienți mai sănătoși ca ei. O parte din noi avem palpitații. Alții au decedat la 50 și ceva de ani, după 30 de ani de gărzi. Dar cu toții avem anxietate în vene. Trăim cu ea, e ca o tumoră care sta acolo și nu poate fi extirpată. Pentru noi nimic nu e banal sau ușor. În spatele “banalului” se ascund monștri. Iar noi hrănim monstrul în fiecare zi.

Acum sunt acasă. Singură. Nu suport nicio ființă lângă mine, nu am nimic bun de oferit. Risc să îmi contaminez toată familia cu frustrările mele. S-au obișnuit cu mine, nici nu mai încearcă să se apropie. “Mami a fost de gardă”. Știu și educatoarele, și învățătoarele, și vecinele. Mami trebuie sa își regăsească echilibrul psihic, fizic, emoțional, ca să fie aptă pentru a prelua următoarea garda de 24 de ore, peste 2 zile”, a scris medicul.

Destăinuirea sa a adunat o colecție de relatări similare. Copiii medicilor trăiesc, la rândul lor, așteptându-și mama sau tatăl cu zilele, experiențe pe care părinții lor nu le doresc niciunui copil.

Pe de altă parte, se desprinde din comentarii, părinții care vin cu copiii în brațe la Urgență sunt oameni speriați și lăsați fără variantă în zilele de sărbătoare, pentru că sistemul nu a gândit un traseu clar și soluții pentru astfel de perioade.

„Recomandarea de a apela 112 <pentru orice> a apărut tocmai pentru că nu există alte porți funcționale de acces în sistem. Nu poți cere discernământ perfect de la populație într-un sistem fără trasee clare. A reduce problema UPU/112 la <cei care nu contribuie> e fals și periculos. Sistemele funcționale nu se bazează pe educația perfectă a populației, ci pe filtre clare, accesibile și funcționale înainte de urgență. <Apel nejustificat> nu e același lucru cu <apelant neasigurat>, iar acestea două nu sunt același lucru cu <om de rea-credință>. Amestecarea acestor lucruri mută vina de la sistem pe pacient și nu rezolvă nimic”, s-a atras atenția într-un comentariu care rezumă motivele supraaglomerării camerelor de urgență.