Condamnat la moarte în România, recuperat de americani la NASA

America. În anii '80, Securitatea îi raportează lui Ceauşescu executarea "trădătorului". Răuţă însă trăieşte şi a acordat un interviu pentru Adevărul. Dosarul, la secret- În Statele

America. În anii '80, Securitatea îi raportează lui Ceauşescu executarea "trădătorului". Răuţă însă trăieşte şi a acordat un interviu pentru Adevărul.
Dosarul, la secret
- În Statele Unite lucraţi în ştiinţele aerospaţiale, aţi participat la conferinţe ştiinţifice în România, aţi avut întâlniri cu foştii preşedinţi Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi, recent, cu Traian Băsescu. Dar justiţia de la Bucureşti vă consideră "oficial" şi azi "trădător de ţară" şi menţine condamnarea la moarte care v-a fost dată de Ceauşescu. De ce?
- Cred că preşedinţia şi justiţia din România ar trebui să răspundă la această întrebare.
- Când aţi fost informat de autorităţile române că aţi fost condamnat la moarte?
- Niciodată. În 1996, când am cerut restituirea apartamentului meu din Bucureşti şi am refuzat să dau 4.000 de dolari în cash ca "timbru special" de proces, şpaga cerută prin avocata care mă reprezenta, judecătoarea de la sectorul 6 mi-a spus, ironic, în sala de judecată: "Eşti condamnat la moarte, de ce mai ai nevoie de apartament?" Am scris ambasadorului român în SUA, Mircea Geoană, şi nu am primit niciun răspuns, deşi am fost invitat apoi la numeroase recepţii organizate la ambasadă.
lupta Împotriva comunismului, act de trĂdare
- Mi-aţi trimis o fotocopie a acestei sentinţe. Cum aţi obţinut-o?
- Prin intermediul unui fost coleg de facultate, care cunoştea un avocat, care avea o "cunoştinţă" la Parchetul Militar din Bucureşti. Copia m-a costat 740 de dolari. Acum sentinţa, înrămată, este expusă pe unul din pereţii casei mele din SUA, vizavi de Marele Sigiliu al Statelor Unite primit de la congresmanul Jack Kemp, după sosirea mea în America.
- De ce v-aţi zbătut să obţineţi copia sentinţei?
- Dacă în România lupta împotriva comunismului continuă să fie considerată act de trădare, aici, în America, condamnarea la moarte de către un regim comunist este motiv de mândrie. Este o dovadă că am lovit în acel regim nedrept.
- Cu ocazia unei conferinţe internaţionale la Sinaia, aţi luat masa cu preşedintele Iliescu. Cum a justificat faptul că sunteţi şi azi condamnat la moarte?
- Subiectul discuţiilor cu foştii preşedinţi români nu a fost de natură să-mi permită să introduc probleme personale. O singură dată am înmânat un memoriu fostului preşedinte Emil Constantinescu, la o recepţie, dar nu am primit răspuns. În schimb, am găsit citate din acel memoriu în cartea domnului Mircea Răceanu, "Infern '89".
Asasinatele Securităţii
- În presa română s-a scris că, potrivit dosarelor găsite în arhivele Securităţii, aţi fi fost executat în SUA...
- După 1973, am dus o activitate intensă pentru respectarea drepturilor omului în România. Am organizat sau participat la numeroase proteste împotriva regimului în faţa Casei Albe şi a Ambasadei române din Washington, am depus mărturie la audierile din Congres împotriva regimului Ceauşescu, am dat interviuri în presa americană despre nerespectarea drepturilor omului în România şi am vorbit des la Vocea Americii şi la Europa Liberă. Evident, activitatea mea nu a fost pe placul lui Ceauşescu. La timpul respectiv, am fost informat de FBI despre activitatea agenţilor regimului Ceauşescu împotriva mea, iar generalul Pacepa a descris, în cartea sa documentară
Orizonturi Roşii
înţelegerea făcută de Ceauşescu cu mafia americană să mă lichideze. Faptul că sunt acum, aici, este o dovadă că Securitatea nu a reuşit să mă asasineze.
Reagan ţinea cont de sfaturile lui Pacepa
- Securiştii susţin şi acum cu înverşunare că nici generalul Pacepa nu ar mai fi în viaţă. Ce ne puteţi spune despre el?
- Aleargă, joacă tenis şi înoată în fiecare dimineaţă şi seara. Arată foarte bine şi continuă să ajute autorităţile SUA ori de câte ori au nevoie de sfatul său.
- Ce fel de ajutor?
- În SUA este cunoscut un incident petrecut în timpul Administraţiei Reagan, când Departamentul de Stat a negociat un tratat de cooperare tehnico-ştiinţific cu Uniunea Sovietică şi a insistat ca preşedintele să-l semneze. Generalul Pacepa l-a sfătuit însă altfel. Atunci Reagan a spus: "Dacă tratatul nu este bun pentru Pacepa, nu este bun nici pentru mine" şi a refuzat să-l semneze. După ce vălul de minciuni şi epitete otrăvitoare va trece, istoria va consemna activitatea lui Pacepa ca una din cele mai importante contribuţii individuale la căderea comunismului. El a lovit, ca nimeni altul, în inima regimurilor comuniste: poliţia lor politică.
- Câtă influenţă credeţi că mai exercită foştii securişti în România?
- Foarte mare. O bună parte a celor care au servit "eroic" regimul Ceauşescu până în zilele sângeroase din decembrie 1989 sau rudele lor continuă să aibă o serioasă influenţă politică şi economică în România de azi. Exemplu: influenţa lui Ristea Priboi pe lângă Adrian Năstase sau Nicolae Pleşiţă, care se laudă la televiziune despre "curajul" şi "eroismul" lui de a bate un deţinut aflat în cătuşe, pe Paul Goma.
- Ce s-a întâmplat cu şefii dvs. direcţi?
- Cu câţiva ani în urmă, când dosarul depus pentru recuperarea apartamentului s-a "pierdut" şi Primăria Bucureşti mă plimba aiurea între registratură şi clădirea principală, fostul meu şef, Vasile Goga, de data asta îmbrăcat în uniformă de general, şi fostul lt. colonel Sandu Aurel, în civil, stăteau ostentativ în calea mea ca să-mi dea de înţeles că ei sunt în spatele dispariţiei dosarului. I-am ignorat, dar bănuiesc că sunt şi în spatele menţinerii condamnării mele la moarte.
- Totuşi, veniţi des în România. Nu aţi fost arestat...
- Cred că totuşi ceva s-a schimbat în România. Exercitarea unui drept uman, acela de a cere azil politic în altă ţară, nu mai este un motiv de arest, cum era în regimul comunist.
- Dacă ar fi ca dvs. să puneţi o întrebare, care ar fi?
- Aceeaşi pe care am pus-o preşedintelui Băsescu la conferinţa de presă după prima sa vizită la Casa Albă: "Când veţi declanşa procesul comunismului?" Un prim-pas în procesul comunismului îl poate face acum guvernul anulând toate sentinţele tribunalelor militare ale acelor cetăţeni români care au vrut să-şi exercite drepturile lor fundamentale, pe care regimul comunist s-a obligat, faţă de întreaga lume, să le respecte când a fost admis în ONU şi a semnat Declaraţia Drepturilor Omului. Toate sentinţele care au condamnat exercitarea dreptului de exprimare, asociere, proprietate, călătorie şi aşa mai departe trebuie anulate. Ar fi un prim-pas în ruperea cu trecutul atât de dureros şi astăzi al României.
- Cum vi se pare că a evoluat ţara după decembrie 1989?
- Îmi aduc aminte cât optimism şi speranţă am citit în ochii prietenilor şi străinilor pe care i-am întâlnit în ianuarie-februarie 1990, când, după 16 ani, am putut să vizitez rudele şi prietenii. Acum, când vizitez România, văd deziluzie, resemnare, lipsă de speranţă şi asta, din păcate, la mulţi tineri. Peste două milioane şi jumătate de români au căutat şi caută o viaţă mai decentă în afara ţării. Acest lucru îl consider a fi trădare, este "Marea" trădare a speranţelor cetăţenilor României de către cei de la conducere, al căror principal ţel a fost să-şi umple buzunarele, să-şi aranjeze bine rudele şi prietenii, şi nu să servească ţara. Nu puţini dintre aceştia au fost servanţi sau "eroi" ai fostului regim comunist.

Activitate la NASA şi în proiecte militare
După primirea azilului politic şi a dreptului de muncă în Statele Unite, Constantin Răuţă a fost angajat prin concurs la cel mai mare centru de cercetări NASA, "Goodard Space Flight Center"din Greenbelt, Maryland, unde a lucrat cu mai multe sisteme de sateliţi. Din 1999 până în prezent lucrează la diverse proiecte legate de apărarea Statelor Unite.

Intrarea în DIE
- Cum aţi ajuns în DIE?
- După terminarea facultăţii am fost repartizat la Ministerul Chimiei. Nu am fost informator sau colaborator, nu am avut nicio legătură cu Securitarea sau DIE. La sfârşitul anului 1969 am câştigat prin concurs o bursă UNESCO în Italia şi Franţa, dar nu am primit paşaportul până nu am acceptat, la cererea fratelui dictatorului, Nicolae Andruţa Ceauşescu, să lucrez ca inginer pentru DIE şi să fiu instruit pentru spionaj tehnic împotriva ţărilor NATO. Am acceptat, dar mi-am zis în sine: "Daţi-mi paşaportul şi o să mă mai vedeţi când o face plopul pere şi răchita micşunele!"
- Ce s-a întâmplat după aceea?
- Am fost transferat ca inginer în DIE, instruit în "arta" spionajului tehnic şi trimis la studii. Când am intrat în avionul pentru Roma am crezut, în naivitatea mea de atunci, că am terminat cu DIE. Nu am făcut nimic din ceea ce mi s-a cerut, am crezut că am înţeles modul în care eram supravegheat, dar am greşit. După nici două luni am fost adus în România sub escortă şi anchetat pentru suspiciunea de a fi "pactizat" cu "duşmanul". "Duşmanul" era NATO, din care România face azi parte.
- Şi apoi?
- După multe interogatorii nu au găsit nimic compromiţător în declaraţiile pe care le-am dat. Nu am mai fost implicat în activităţi de spionaj, dar am primit sarcina să construiesc un sistem de alarmă pentru sediul tehnic al DIE. Când l-am terminat, colonelul Goga l-a apreciat ca fiind la nivelul tehnicii mondiale şi m-a trimis să proiectez unul similar la locuinţa lui Nicolae Ceauşescu, de pe Bulevardul Primăverii. Apoi, am fost trimis la Tel Aviv să stabilesc dacă Mossad sau Shin Beth a introdus tehnică de ascultare în ambasadă. A fost, evident, o misiune de încercare, deoarece am fost urmărit pas cu pas. În 1973, generalul Pacepa m-a inclus în echipa DIE care trebuia să pregătească vizita oficială a lui Ceauşescu la Washington. Când am ajuns pe aeroportul din New York, am cerut însă azil politic.