CNAS: Nu sunt probleme cu aprovizionarea cu medicamente
0Reprezentanţi ai Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au declarat, miercuri, că nu sunt probleme cu aprovizionarea cu medicamente a farmaciilor deoarece acestea sunt obligate să respecte contractul, relatează Agerpres.
Singura casă judeţeană care a anunţat rezilierea contractului cu opt farmacii este Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi.
Printre farmaciile cu care aceasta reziliază contractul se află marile lanţuri Sensiblu, HelpNet, Dona, Citypharma.
Asociaţia Distribuitorilor de Medicamente din România şi Asociaţia Distribuitorilor şi Importatorilor de Medicamente au anunţat, pe 7 octombrie, într-o conferinţă de presă, că au sistat aprovizionarea cu medicamente până când Ministerul Sănătăţii Publice va actualiza preţurile medicamentelor.
Ei susţin că se află în imposibilitatea financiară de a continua importul şi distribuţia angro a medicamentelor de import, din cauza neactualizării cursului de schimb valutar folosit la calculul preţurilor acestora.























































