Universitatea Cluj caută întăriri între buturi! Clubul dorește să-l readucă pe Horațiu Moldovan în Superliga | adevarul.ro

Universitatea Cluj caută întăriri între buturi! Clubul dorește să-l readucă pe Horațiu Moldovan în Superliga

Publicat:
0
1 live

Horațiu Moldovan ar putea ajunge din nou în Superliga, după ce a pierdut lupta pentru postul de titular la Eyupspor. Universitatea Cluj este interesată de portarul român și analizează posibilitatea de a-l transfera în pauza de iarnă.

Horațiu Moldovan ar putea ajunge din nou în Superliga
Horațiu Moldovan ar putea ajunge din nou în Superliga Foto: Sportpictures

Experiența din Turcia nu a mers așa cum spera goalkeeperul de 28 de ani. Împrumutat de Atletico Madrid, Moldovan a primit 17 goluri în cele șapte apariții pentru Eyupspor, iar în cele din urmă a fost trecut pe banca de rezerve.

Potrivit Cluj24, ardelenii sunt atenți la situația sa și ar putea face o mutare pentru a-și întări poarta. Conducerea clubului caută soluții pentru mai multe posturi, iar numele lui Moldovan a ajuns pe lista posibililor jucători care ar putea veni la echipă.

Dacă transferul se va realiza, portarul naționalei va trebui să lupte pentru un loc în primul „11” cu Ștefan Lefter, de 21 de ani, și Neofytos Michail, în vârstă de 32 de ani. Contractul lui Moldovan cu Atletico Madrid expiră în vara anului viitor.

În ultima perioadă, Universitatea Cluj a fost asociată și cu posibile transferuri ale internaționalilor români Nicolae Stanciu și Andrei Burcă.

Top articole

Partenerii noștri