Cele trei semne de gripă care te trimit cu copilul la Urgență, explicate de un pediatru. La ce să fim atenți
0Creșterea alarmantă a numărului cazurilor de gripă pune pe jar specialiștii. Dr. Mihai Craiu explică părinților cum să recunoască trei semne periculoase la copiii bolnavi. Atunci se impune mersul la spital.
Întotdeauna după sărbători, spune specialistul, se observa o creștere a numărului afecțiunilor virale. Dacă în pandemie s-au purtat măști și s-a respectat igiena mâinilor, acum oamenii au obosit să se mai ferească, motiv pentru care au crescut semnificativ bolile virale.
"Ceea ce e diferit față de acum două săptămâni este creșterea numărului cazurilor de gripă. Într-una din gărzile precedente, la Compartimentul de Primiri Urgențe din peste 140 de teste făcute pentru gripă, 80 au fost pozitive”, a afirmat dr. Mihai Craiu, citat de România TV.
Pediatrul a avertizat că tratamentul trebuie administrat copiilor numai după ce există un diagnostic corect și în urma testării, precizând că în caz de gripa foarte importantă este hidratarea. Totodată, medicul spune că nu este cazul ca oamenii să ia cu asalt farmaciile pentru a-și face stocuri de medicamente. În acest fel se ia șansa de tratare a unui pacient care chiar este bolnav.
Primul pas, medicul de familie
Medicul îi sfătuiește pe părinți, în cazul în care copilul are simptome de infecție virală, să apeleze mai întâi la medicul de familie. Există însă trei simptome periculoase care impun prezentarea de urgență la spital.
„La urgențe trebuie să vină copiii care au trei lucruri (simptome) importante: Deshidratare, adică ies mai multe lichide decât intră ei, desaturare – adică sunt vineți la buze, la limbă, la față – și cei care se simt extrem de rău, deci dureri mari de cap, de mușchi, de oase. La Urgențe, li se face un test, care aduce în cinci minute un rezultat, în cazul în care este necesar tratamentul antiviral”, a mai spus medicul.
Totodată, specialistul a atras atenția că "la mare pericol sunt doar sugarii, care nu știu să-și sufle nasul și nu știu să expectoreze”.