Cât de periculos este, de fapt, zahărul din sânge și de ce trebuie verificată glicemia constant

0
Publicat:

Specialiștii spun că glicemia trebuie măsurată din când în când, pentru că e o valoare biologică ce le influențează pe toate celelalte valori biologice. Un medic a explicat cât de periculos este, de fapt, zahărul din sânge și cum poate să producă daune în organism.

Glicemia trebuie măsurată periodic
Glicemia trebuie măsurată periodic

Specialiștii explică faptul că zahărul din sânge se lipește de proteinele din care suntem construiți, pe care le zaharisește, iar ca rezultat, 4 din 10 adulți au glicemia mare. Adică prea mult zahăr în sânge. Acest nivel crește din cauza cantităților mari de mâncare, distribuite haotic, din cauza lipsei mișcării și a stresului cronic.

Mecanismul prin care stresul cronic afectează sănătatea e simplu. Glandele suprarenale produc hormonul cortizol. În stresul cronic, produc mai mult. „Fiecare zi e o zi stresantă. Înseamnă că produc hormnul cortizol în cantitate mare. A doua zi tot stres. Iar cantitatea mare și constantă de hormoni de stres. Adaptarea biciuiește așa numitul metabolism glucidic, adică metabolismul zahărului. Și e un factor e risc ca zahărul din sânge să crească”, explică un specialist.

Mesele neregulate, efect advers

Conf. univ. dr. Cristina Căpușă, medic primar nefrolog a explicat la Pro TV ce se întâmplă, de fapt, cu zahărul din sânge.

După ce mâncăm alimentele, transformate în glucoză, ajung în ficat. Din ficat, glucoza trece în sânge. Excesul e stocat chiar de ficat. Celulele preiau glucoza din sânge, după ce răspund la hormonul insulină, produs de pancreas. Apoi o transformă în energie. O moleculă de glucoză produce 38 de molecule de energie. Aceasta este viața”, explică ea.

Însă, continuă medicul, tot circuitul e destabilizat de mese neregulate, de prea multe calorii, de lipsa mișcării sau de hormoni de stres, ceea ce face s rămână prea mult zahăr în sânge.

„Zahărul din sânge, care este tot timpul mare, nu stă acolo și plutește prin sânge. Interacționează cu proteine si le modifică structura. Modificându-le structura, le modifică funcția”, mai spune ea.

Rinichii, afectați în diabet

„Zaharisește proteinele. Se întâmplă la nivelul rinichilor. Vor filtra mai mult sânge. Vor funcționa peste 100%. Rata de filtrare e arătată de analiza de sânge numită creatinină”, mai arată medicul.

Vedem că funcționează 140% e foarte bine, ce bine îmi funcționează rinichiul! Asta în timp duce la moartea unor celule din interiorul rinichiului. Deci primul lucru care se întâmplă – celulele legate de glucoză care a stat mult în sânge, funcționează altfel decât normal, mai întâi prea mult, prin sita rinichiului trec mai multe proteine, mai mulți factori de creștere, care tot proteine sunt, și asta se vede în rinichi ca fibroză și scleroză, ceea ce duc la moartea unor celule”, mai explică ea.

Cu alte cuvinte, scade definitiv capacitatea rinichilor.

În această situație e recomandat un examen de urină anual, persoanelor care au glicemie mare, precum și analiza creatinină. Există medicamente care mențin funcția rinichiului o perioadă mai lungă de timp.

Când apare prediabetul

Ea mai arată că sângele cu prea mult zahăr se duce în toate celulele și produce radicali liberi. Și aceștia distrug celulele renale.

Medicul spune că este recomandat să luăm trei mese pe zi, fără alte gustări între ele.

Valorile glicemiei cuprinse între 100 și 126 înseamnă că persoana deja este prediabet.

Dacă eu mănânc repetat, repetat, repetat, pancreasul meu va produce din ce în ce mai multă insulină. Și o să ajung la hiperactivitate pancreatică, adică la insulină multă. În timp, duce la epuizarea pancreasului”, spune dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog.

Epuizarea pancreasului înseamnă diabet, mai arat ea. „Mișcarea este tot tratament. În timpul efortului, glucoza trece singură din sânge în mușchi. Și devine energie.

Prin activitate fizică, creștem masa musculară. Acesta consumă zaharul din sânge. Este principalul consumator de energie. Tot prin activitate fizică crește rata metabolismului, adică vom procesa rapid și corect alimentele”, mai arată medicul.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite