Care bolnavi trebuie să evite soarele

0
0

Persoanele cu unele boli de piele şi copiii cu epilepsie nu trebuie să meargă la plajă. Pe caniculă , persoanele cu boli cronice nu ar trebui să iasă din casă decât dimineaţa şi seara. Precauţi ar trebui să fie şi cei care au suferit recent o intervenţie chirurgicală.

Lupusul eritematos cronic este una dintre bolile care au contraindicaţii la expunerea la soare, atrage atenţia medicul Iulia Iordachi, specialist medicină generală la Clinica MedLife din Bucureşti. Boală autoimună, lupusul poate afecta pielea, rinichii, inima, plămânii şi celulele sanguine. La aproximativ 70 la sută din pacienţii cu lupus eritematos, expunerea îndelungată la razele soarelui favorizează apariţia leziunilor cutanate, a durerilor articulare şi a oboselii accentuate.

Băile de soare sunt contraindicate şi celor suferind de vitiligo, boală manifestată prin depigmentarea pielii. Porţiunile depigmentate sunt foarte sensibile la razele soarelui, cei cu vitiligo având un risc mai mare de a face cancer de piele. De aceea, folosirea cremelor cu cu factor de protecţie solară este obligatorie în cazul lor.

Deşi se ştia că soarele poate ajuta la estomparea leziunilor acneice, s-a ajuns la concluzia că razele ultraviolete pot agrava această afecţiune. Sub influenţa soarelui, pot apărea edeme cutanate care presează porii şi blochează secreţia de sebum, având ca rezultat formarea coşurilor. Au, de asemenea, contraindicaţie la expunerea la soare alergia solară, porfiria cutanată (manifestată prin apariţia unor vezicule pline cu lichid), melanomul malign şi herpesul recidivant.

Precauţii în bolile cronice

Dezechilibrele apărute în organism în urma pierderii de lichide din timpul verii pot da stări de ameţeală şi de leşin, dureri de cap şi crampe musculare, iar primii afectaţi sunt cei cu boli cronice.

Astfel, la cei cu diabet, căldura poate favoriza apariţia unor variaţii ale nivelului glicemiei. Baia de soare nu este indicată nici persoanelor cu boală varicoasă, deoarece temperaturile ridicate favorizează producerea vasodilataţiei periferice, la cei cu varice accentuându-se
stagnarea sângelui în vene (staza venoasă). Conform medicului Iulia Iordachi, expunerea la soare este contraindicată şi celor cu cicatrici rămase după intervenţii chirurgicale şi gravidelor cu pete maronii, apărute din cauza modificărilor hormonale specifice sarcinii. Nici copiii cu epilepsie sau boli psihice nu au voie la soare, din cauză că poate apărea o presiune sanguină cerebrală.

Inima, mai solicitată vara

Temperaturile ridicate şi umiditatea aerului specifice anotimpului cald pot afecta buna funcţionare a inimii şi a circulaţiei sanguine, cei mai afectaţi fiind cardiacii şi hipertensivii. Pe caniculă, presiunea asupra inimii este mai mare, deoarece vasele capilare se dilată, iar viteza sângelui este mai mare. De aceea, la cei cu afecţiuni cardiovasculare, vara apar mai frecvent dificultăţi de respiraţie, accelerarea bătăilor inimii (tahicardie), palpitaţii, ameţeli şi crize de angină pectorală, manifestate prin senzaţia de presiune sau de greutate la nivelul inimii.

De asemenea, canicula poate favoriza, mai ales la această categorie de bolnavi, riscul de apariţie a accidentelor vasculare cerebrale, a infarctului sau a insuficienţei cardiace. În situaţii extreme, leşinurile şi convulsiile le pot fi fatale cardiacilor dacă nu se intervine la timp.

Sănătate


Ultimele știri
Cele mai citite