Administrarea unui antibiotic după un raport sexual neprotejat poate diminua riscul de boli cu transmitere sexuală | STUDIU
0Administrarea unui antibiotic după un raport sexual neprotejat poate diminua riscul de a contracta trei boli cu transmitere sexuală (BTS) de origine bacteriană la persoanele cu risc, conform unui studiu clinic oferit publicităţii, miercuri, relatează AFP, conform Agerpres.
În cadrul conferinţei internaţionale privind SIDA organizată la Montreal, Canada, au fost prezentate rezultatele studiului.
„Ar putea duce la modificări ale ghidurilor clinice", a afirmat pentru AFP Steven Deeks, un specialist în SIDA de la Universitatea din California-San Francisco, care nu a fost implicat studiu.
Administrarea de doxiciclină a micşorat cu peste 60% ratele de infecţie cu gonoree şi chlamydia în rândul bărbaţilor care întreţin raporturi sexuale cu alţi bărbaţi şi, totodată, aceasta este eficientă şi împotriva sifilusului, însă nu au existat suficiente cazuri pentru ca aceste rezultate să fie semnificative din punct de vedere statistic.
Oamenii de ştiinţă au întrerupt studiile clinice mult mai devreme decât preconizaseră datorită eficacităţii medicamentului.
Publicarea studiului s-a produs într-un moment în care ratele de infectare cu BTS sunt în creştere, în special la bărbaţii care au întreţinut raporturi sexuale cu alţi bărbaţi, în rândul cărora folosirea prezervativului a scăzut de la răspândirea a PrEP (profilaxia pre-expunere), un tratament profilactic eficace împotriva infecţiei cu virusul SIDA, HIV.
Un alt studiu realizat de oamenii de ştiinţă francezi a dovedit eficacitatea doxiciclinei ca profilaxie post-expunere (PEP) împotriva sifilisului şi a chlamydiei, însă nu şi a gonoreei.
Noul studiu a fost realizat pe circa 500 de persoane, majoritatea bărbaţi care au avut relaţii cu alţi bărbaţi, din San Francisco şi Seattle.
Unii dintre ei se aflau sub tratament PrEP pentru infecţia cu virusul HIV, alţii erau seropozitivi.
În fiecare dintre cele două grupuri, circa două treimi dintre participanţi primeau doxiciclină, iar alţii nu. Supravegherea s-a făcut prin colectarea rezultatelor la o perioadă de trei luni.
Tratamentul a fost administrat în termen de trei zile de la expunere şi pe o perioadă în care a fost necesară administrarea acestuia, în funcţie de regularitatea raporturilor sexuale.
Administrarea doxiciclinei a redus totalitatea cazurilor de îmbolnăvire provocate de aceste boli cu transmitere sexuală cu 62% în rândul participanţilor cu HIV şi cu 66% în rândul celor care iau PrEP.
Efectele secundare au fost uşoare, participanţii urmând cu regularitate tratamentul.
„Avem acum două studii care susţin utilizarea doxiciclinei ca PEP la bărbaţii care întreţin raporturi sexuale cu alţi bărbaţi", a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, autoarea principală a studiului, de la Universitatea UCSF, Annie Luetkemeyer.
„Cred cu adevărat că trebuie să ne gândim foarte serios la introducerea (acestui tratament) şi la cum să-l încorporăm în ghiduri” pentru a prescrie folosirea lui.
Totuşi, Luetkemeyer a semnalat că datele disponibile susţin folosirea tratamentului în mod specific în rândul grupurilor cu risc ridicat de boli cu transmitere sexuală, nu pentru toată lumea.
De asemenea, autorii au mai spus că în studiile ulterioare vor analiza posibilul impact asupra rezistenţei acestor boli cu transmitere sexuală sau a altor bacterii la antibiotice, precum şi rezultatele potenţial perturbatoare asupra florei intestinale.