Un val de aer tropical lovește România, în plină toamnă. Zonele unde canicula face ravagii, ce ne așteaptă

0
Publicat:

Vremea se încălzește spectaculos în următoarele zile, iar în weekend se anunță caniculă. Meteorologii spun că temperaturile neobișnuite pentru luna septembrie sunt aduse de un val de aer tropical care lovește România.

Vreme anormală de caldă pentru luna septembrie FOTO Shutterstock
Vreme anormală de caldă pentru luna septembrie FOTO Shutterstock

  „În zilele următoare așteptăm ca temperaturile să mai crească. Probabil, cel mai cald va fi sâmbătă, când în partea de sud a țării temperaturile maxime vor depăși 34-35 grade Celsius, pe arii destul de extinse. Aceste valori sunt aproape cu 10 grade mai ridicate decât ar fi firesc în această perioadă. Normalul la sfârșit de septembrie ar fi temperaturi maxime între 20 și 26 grade. Noi ne așteptăm la maxime vineri, mai ales sâmbătă, dar și duminică, care să pornească de la 28-30 grade în majoritatea regiunilor și să ajungă spre 34-35 de grade Celsius, poate izolat chiar mai mult în partea de sud a teritoriului”, a explicat Florinela Georgescu, director executiv ANM, la Digi24.

Din piesaj însă nu vor lipsi furtunile și ploile torențiale, începând de sâmbătă noapte. Cu toate acestea, și săptămâna viitoare vom avea temperaturi peste normal.

Averse și descărcări electrice

Vineri, 22 septembrie, conform ANM, vremea va deveni deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii septembrie, iar în Câmpia de Vest și în Câmpia Română va fi și călduroasă după-amiaza. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 33 grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime între 12 și 22 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali, până spre 8 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări pe parcursul zilei în zonele de munte și în jumătatea de est a teritoriului, dar numai pe arii restrânse vor mai fi averse, însoțite și de descărcări electrice. Temporar vântul va prezenta intensificări în regiunile vestice, estice și sud-estice, cu viteze mai mari pe litoral, în deltă și pe crestele montane, unde vor fi rafale în general de 50…60 km/h, iar în rest va sufla slab și moderat. Mai ales spre sfârșitul intervalului, pe alocuri în centru și est și izolat în rest se va forma ceață.

În Capitală, maximă termică va fi cuprinsă între 30-32 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă se va situa între 14 și 17 grade.

Căldură sufocantă

Sâmbătă, 23 septembrie, valorile termice vor continua să crească și se vor situa cu mult peste cele normale în ultima decadă a lunii septembrie, vremea devenind călduroasă în majoritatea zonelor, izolat caniculară în sudul Munteniei și al Olteniei și în zona de câmpie din Banat. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 25-27 grade pe litoral și 34-35 grade în Câmpia Română și Câmpia de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 și 22 grade, mai scăzute în depresiuni (până spre 8…9 grade în cele din estul Transilvaniei). Cerul va fi variabil, pe alocuri cu înnorări temporare și pe arii restrânse averse și descărcări electrice -după-amiaza la munte și mai ales spre seară și noaptea în vest și nord-vest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale pe crestele montane, cu viteze mai mari în vestul Carpaților Meridionali și temporar în Banat, Crișana și sudul Transilvaniei. Pe alocuri, dimineața și noaptea, se va semnala ceață.

În Capitală, în orele după-amiezii, vremea poate deveni caniculară. Temperatura maximă se va situa în jurul a 34 grade (cu 10 grade peste norma climatologică a datei), iar cea minimă va fi cuprinmsă între 15 și 18 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Meteo



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite