Prognoza meteo în România în săptămâna 5-11 decembrie 2022. Cum va fi vremea în marile orașe, unde ninge

0
0

Prognoza meteo pentru săptămâna 5-11 decembrie anunță valori termice mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României. În sud vor fi ploi slabe, iar la munte, precipitații mixte.

Vreme închisă și precipitații în majoritatea regiunilor FOTO Shutterstock
Vreme închisă și precipitații în majoritatea regiunilor FOTO Shutterstock

Săptămâna 5-11 are valori mai ridicate, cu abateri termice, 2 grade 3 în special în partea de sud vest, această săptămână transmite acelaşi semnal, Vom avea și zile cu valori de temperaturi ce caracterizează vreme mai rece, media reflectă ce se întamplă la nivelul alternanței”, a declarat Elena Mateescu, la România TV.

În această săptămână, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice, vestice, nord-vestice şi centrale.

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei în regiunile intracarpatice şi în jurul celor normale în rest, exceptând nord-estul ţării unde vremea va fi relativ rece. Înnorările vor fi mai persistente în sud şi în est unde local vor fi ploi slabe sau burniţă, iar în celelalte regiuni cerul va fi temporar noros şi va ploua pe arii restrânse cu precădere în nord-vest.

În Moldova trecător vor fi şi precipitaţii mixte, iar la munte local mai ales ninsori şi lapoviţă şi vor mai fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană şi pe spaţii mici în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în nordul Moldovei şi 11 grade Celsius în dealurile din Banat şi Crişana, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 3 şi 6 grade Celsius. Pe arii restrânse va fi ceaţă.

Vremea în București: va ploua slab

Vremea se va menţine închisă şi temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii importante pe parcursul intervalului. Astfel, maxima va fi de 5 grade Celsius (apropiată de cea specifică datei), iar cea minimă se va situa între 2 și 4 grade Celsius(mai ridicată decât în mod normal). Vor fi condiţii de ceaţă, cu o probabilitate mai mare spre sfârşitul intervalului, anunță ANM.

Vremea în marile orașe

Timișoara: 11 grade Celsius, Precipitații: 10 %, Umiditate: 79%, Vânt: 10 km/h

Oradea: 9 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 91%, Vânt: 5 km/h

Cluj Napoca: 6 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 89%, Vânt: 8 km/h

Sibiu: 7 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 80%, Vânt: 11 km/h

Craiova: 5 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 88%, Vânt: 16 km/h

Suceava: 1 grad Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 93%, Vânt: 23 km/h

Brașov: 7 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 85%, Vânt: 5 km/h

București: 4 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 93%, Vânt: 14 km/h

Iași: 1 grad Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 80%, Vânt: 16 km/h

Constanța: 8 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 82%, Vânt: 14 km/h

Tulcea: 5 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 87%, Vânt: 14 km/h

Meteo


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri