Județele care intră sub Cod galben de caniculă. Cum va fi vremea duminică în restul țării | adevarul.ro

Județele care intră sub Cod galben de caniculă. Cum va fi vremea duminică în restul țării

Publicat:
0
1 live

Meteorologii au emis, duminică, 16 august, un Cod galben de caniculă pentru șase județe, unde temperaturile maxime vor ajunge la 33-35 de grade.

FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), avertizarea este valabilă duminică, între orele 10:00-21:00. 

Județele afectate sunt Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș și Sălaj. Aici, vor fi temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge izolat pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi de 33...35 de grade.

ANM precizează că luni, 17 august, în regiunile vestice, nord-vestice și sud-vestice vremea va fi local caniculară, însă din orele serii va crește gradul de instabilitate atmosferică.

FOTO: ANM
FOTO: ANM

În restul țării, vremea va deveni călduroasă, iar cerul va fi mai mult senin, trecător cu înnorări după-amiaza la munte și în Dobrogea. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului (viteze la rafală de 40...50 km/h).

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 de grade în sudul litoralului și 35 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor situa între 6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 22 de grade în Dealurile de Vest.

În București, adaugă ANM, vremea va fi frumoasă, cerul va fi senin și vântul în general slab. Temperatura maximă va fi de 30...31 de grade, iar cea minimă de 16...17 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre 13 grade.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite