Cât mai țin temperaturile de vară. Prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ANM a emis marți prognoza meteo pentru intervalul 25 septembrie – 23 octombrie 2023. Potrivit prognozei ANM, temperaturile se vor menține mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă, până la finalul lunii octombrie, în majoritatea regiunilor.

Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei FOTO Shutterstock
Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei FOTO Shutterstock

Pentru perioada 25.09 – 02.10 se anunță valori termice mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Aceste temperaturi se vor înregistra în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele extracarpatice. Ploile vor fi rare, în special în regiunile vestice, centrale și sudice.

Pentru perioada 02.10-09.10, temperaturile se mențin mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor, dar în special în sud-est.

Nici în această perioadă nu se anunță ploi, în special în vest va fi un regim pluviometric deficitar.

Pentru perioada 09.10-16.10, vremea se va menține mai caldă decât normalul acestei perioade, cu un regim pluviometric deficitar, în special în sud-vestul țării și în zona de munte din sudul țării. În restul teritoriului, cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână.

Pentru perioada 16.10-23.10, meteorologii anunță temperaturi medii cu valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în sud și în estul țării. Noutatea este că ploile încep să se apropie de cantitățile normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări.

Meteo



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite