Țara în care românii au cele mai mari salarii. Aproape jumătate câștigă peste 3.000 de euro pe lună

Profilul economic al românilor din diaspora s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Dacă în trecut predominau locurile de muncă de execuție, tot mai mulți ocupă astăzi funcții de conducere, dezvoltă afaceri și obțin venituri ridicate. Un studiu realizat pe 2.000 de români din diaspora arată că Marea Britanie conduce detașat la capitolul salarii și poziții de management, în timp ce Germania, Italia și Spania conturează modele diferite de integrare economică. Mai este întoarcerea în România o opțiune pentru românii care și-au construit o carieră și un nivel de trai ridicat în străinătate?

Țara în care românii au cele mai mari salarii Sursă Foto: Shutterstock

Imaginea diasporei românești s-a schimbat radical față de cea de acum două decenii. Dacă în trecut românii plecau în principal pentru locuri de muncă slab plătite, astăzi tot mai mulți ocupă funcții de management, conduc propriile afaceri și investesc atât în țările în care trăiesc, cât și în România.

Potrivit studiului „Diaspora Sentiment 2026”, realizat de MKOR pe un eșantion de 2.000 de români stabiliți în străinătate, 23% dintre respondenți sunt manageri sau antreprenori, iar 44% sunt angajați. Cea mai puternică poziție economică este înregistrată în Marea Britanie, unde 29% ocupă roluri de conducere sau coordonează propriile afaceri, iar 46% câștigă peste 3.000 de euro pe lună. În același timp, 61% dintre românii din diaspora spun că au investit deja în România, deși 70% nu iau în calcul să revină în următoarele 12 luni.

Nu mai vorbim despre „forță de muncă ieftină”

„Datele noastre închid discuția «forței de muncă ieftine». La nivel de eșantion, 44% sunt angajați și 23% ocupă roluri de management sau antreprenoriat, cu o vârstă medie de 42,6 ani și o vechime medie de aproape 14 ani în străinătate. Vorbim de o diasporă matură, stabilizată instituțional (...). Nu mai e o populație de execuție, ci un segment de consumatori și investitori cu putere de cumpărare reală”, declară Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR Consulting, pentru „Adevărul”.

În opinia sa, succesul profesional schimbă și modul în care românii privesc întoarcerea în țară. Pe măsură ce își construiesc o carieră și un nivel de trai ridicat, costul renunțării la ceea ce au câștigat devine tot mai mare.

„Succesul economic scade probabilitatea revenirii. (...) Cu cât integrarea profesională e mai avansată, cu atât «costul de oportunitate» al întoarcerii e mai mare: renunți la venit, la rol de decizie, la un sistem și o viață care funcționează pentru tine”, explică ea.

Același studiu arată însă că plecarea nu înseamnă ruperea legăturilor cu România. Dimpotrivă, investițiile continuă chiar și în lipsa unui plan de repatriere.

„61% au investit deja în România, deși 70% exclud repatrierea în 12 luni. Legătura economică s-a decuplat de cea rezidențială (...). România câștigă un flux de capital stabil, dar pierde prezența fizică a unor cetățeni activi, contributori la societate și economie”, spune Cori Cimpoca.

Salariul nu mai este suficient

Potrivit cercetării, venitul nu mai este singurul criteriu care îi determină pe români să rămână în străinătate sau să se întoarcă acasă. Tot mai importante devin calitatea serviciilor publice, sistemul medical, predictibilitatea fiscală și eficiența instituțiilor.

„Când banul nu mai e decisiv, înseamnă că nu mai poți concura doar cu salariul, trebuie să concurezi cu calitatea vieții și a instituțiilor”, afirmă Cori Cimpoca.

Aceeași concluzie reiese și din mărturiile românilor stabiliți peste hotare. Pentru mulți, dorul de familie și de țară rămâne puternic, însă nu este suficient pentru a-i convinge să revină. În decizia de a rămâne cântăresc tot mai mult calitatea vieții, funcționarea instituțiilor, oportunitățile profesionale și valorile societății în care trăiesc.

Eduard Lașcu, stabilit în Olanda din 2021, spune că îi lipsesc familia, prietenii și posibilitatea de a vorbi zi de zi în limba română. Cu toate acestea, afirmă că nu s-ar întoarce într-o societate în care simte că drepturile și libertățile individuale nu sunt pe deplin respectate. Pentru el, faptul că locuiește într-o țară în care oamenii sunt tratați egal, inclusiv persoanele LGBT, iar instituțiile funcționează eficient cântărește mai mult decât apropierea de casă.

„M-aș întoarce poate pentru frumusețea limbii române, să pot comunica din nou în limba natală. Să-mi pot vedea familia și prietenii mai des este un alt motiv pentru care m-aș întoarce. Principalul motiv pentru care nu m-aș întoarce este mentalitatea din societatea actuală (...). Principalul lucru care m-a făcut să rămân în Olanda este o societate bazată pe principii de drepturi egale, salariul și sisteme de stat care funcționează foarte eficient”, declară acesta pentru „Adevărul”.

Și pentru Ioana Dincă, inginer software stabilită la Londra de șase ani, salariul reprezintă doar una dintre condițiile care ar putea determina o revenire în România. La fel de importante sunt mediul profesional, calitatea serviciilor publice și încrederea că instituțiile statului funcționează.

„M-aș gândi serios să mă întorc dacă aș avea același salariu, dar aș lua în considerare mediul în care aș lucra și ce ar însemna să mă readaptez la viața din România. (...) Sistemul medical, traficul și cumva să se refacă încrederea în instituțiile statului”, spune ea.

După șase ani petrecuți în Marea Britanie, Ioana susține că nu mai simte că aparține unui singur loc. România a rămas țara în care se află familia și prietenii, însă Londra a devenit locul în care și-a construit viața de adult, cariera și comunitatea.

„Parcă am două «acasă». Una este rădăcina mea, iar cealaltă m-a adoptat ca adult. Vin foarte des în România să îmi vizitez familia și prietenii (...). Cred că Londra mi-a oferit multe oportunități profesionale, activități și oameni diverși de la care am învățat. Este mai greu când mi se face dor și aș vrea să vorbesc despre anumite lucruri în limba mea, dar nicăieri nu e perfect”, mărturisește aceasta.

De ce dorul de casă nu mai este suficient

Studiul sugerează că România nu mai concurează doar cu salariile oferite în alte state, ci cu sisteme publice care funcționează și cu un nivel al calității vieții pe care mulți români l-au găsit deja în străinătate.

Cori Cimpoca consideră că abordarea autorităților ar trebui să se schimbe. În locul campaniilor bazate exclusiv pe apeluri emoționale, statul ar trebui să creeze condiții comparabile cu cele din țările în care românii și-au construit deja viața.

„Statul trebuie să treacă de la «apeluri emoționale» la compatibilitate sistemică: digitalizarea serviciilor publice și reducerea birocrației, predictibilitate fiscală și o reformă credibilă a sistemului sanitar. Și să nu mai vâneze doar «revenirea fizică», ci să canalizeze capitalul care deja vine”, afirmă fondatoarea MKOR.

Studiul mai arată că nu există o singură diasporă, ci mai multe profiluri, fiecare cu propriile motivații și propriul raport cu România. Românii din Marea Britanie sunt cei mai bine integrați profesional și cei mai puțin dispuși să revină. Cei din Germania investesc cel mai mult în România și continuă să sprijine financiar familia rămasă acasă. În Italia, principalul argument care ar putea determina o întoarcere este sistemul medical, iar în Spania legătura cu România rămâne mai ales una culturală și afectivă.

Potrivit cercetării, decizia de a reveni în România devine tot mai puțin probabilă pe măsură ce trec anii. După aproximativ cinci ani, mulți români își construiesc deja o viață stabilă în țara de adopție, iar după un deceniu integrarea este, în multe cazuri, definitivă.

În același timp, legătura cu România nu dispare. Ci se transformă. Tot mai mulți români aleg să investească în locuințe, să își ajute familiile sau să păstreze proprietăți în țară, chiar dacă nu intenționează să se repatrieze în viitorul apropiat. Cercetarea arată astfel că diaspora nu mai reprezintă doar o sursă de remitențe, ci și o categorie de profesioniști și investitori care contribuie la economia României de la distanță.

Pentru mulți dintre cei plecați, întoarcerea nu mai depinde de posibilitatea de a obține un salariu comparabil cu cel din Occident, ci de încrederea că pot găsi acasă instituții eficiente, servicii publice de calitate și un mediu în care să simtă că nu renunță la standardele de viață pe care și le-au construit în ultimii ani.