De la rebel la erou. Povestea fondatorului Elveției, țara care a cucerit Europa cu bănci, nu cu arme
0Unul dintre cei mai populari rebeli ai Europei medievale a trăit în munții Alpi și a fost un soi de Robin Hood central-continental. Poveștile și cronicile spun că el este părintele întemeietor al Elveției una dintre capitalele financiare ale Bătrânului Continent.
Istoria Europei abundă de eroi semi-legendari ale căror povești au fascinant generații întregi de cititori. Mai mult decât atât aventurile lor au devenit subiect de film, compoziții muzicale dar și de creații literare nemuritoare. Bunăoară Robin Hood sau D'Artagnan, două personaje care au fascinat miliarde de copii din toată lumea, de-a lungul a câteva secole. În rândul acestor eroi se regăsește și o personalitate fascinantă, un Robin Hood al Europei Centrale și, așa cum spun poveștile, un părinte fondator al unui stat excepțional în istoria Europei, atât ca importanță economică dar și politică. Este vorba despre Elveția iar numele eroului este Wilhelm Tell.
La fel ca majoritatea eroilor, Wilhelm Tell a inspirat scriitori celebri, precum Friedrich Schiller dar și compozitori de renume precum Gioachino Rossini. Nu mai vorbim de producții cinematografice, cea mai recentă având-l ca personaj central pe Wilhelm Tell fiind realizată în 2024. Wilhelm Tell este însă un personaj istoric controversat. Adică, poveștile sunt binecunoscute, Elveția îl consideră un erou național, dar sunt cercetători care se îndoiesc că acesta a existat în carne și oase.
Munteanul care nu a vrut să se supună tiraniei
Există mai multe versiuni ale poveștii lui Wilhelm Tell, majoritatea apărute în secolul al XIV lea sau al XV lea. Povestea principală spune că totul a început cu o dorință a cantoanelor elvețiene din Alpi de a se uni împotriva tiraniei Habsburgilor și de a-și declara independența. Trebuie să precizăm că la finele secolului al XIII lea, dinastia de Hasburg din Austria a început să câștige o putere politică tot mai mare în zona Europei Centrale, țintind să ajungă pe tronul Sfântului Imperiu Roman de Neam Germanic. În expansiunea lor politică și teritorială au supus o parte a cantoanelor elvețiene din Alpi. Elvețienii, munteni încercați și totodată oameni liberi cu un statut privilegiat nu suportau ideea dominației habsburgice. Așa că în anul 1291, pe 1 august, trei cantoane elvețiene Uri, Schwyz și Unterwalden s-au unit și au semnat un legământ, cel care avea să devină Carta Federală.
Prin aceasta cele trei cantoane își proclamau independența și totodată se angajau să se apere în cazul unei agresiuni austriece. Habsburgii au privit acest pact ca pe o rebeliune și au ales bailiffi (un soi de șerifi cu puteri judecătorești) pentru a pedepsi populația locală dar și pentru a o aduce la ascultare. Unul dintre ei, Hermann sau Albrecht Gessler (în funcție de surse), a înfipt un stâlp cu pălăria sa în vârf, direct în piața satului Altdorf. Adică în centrul comunității. Pentru a-i umili pe elvețieni, obliga orice trecător să se închine în fața pălăriei din par, în semn de supunere. De frica cavalerilor și a soldaților care-l însoțeau pe bailiff, oamenii s-au supus. Au îndurat ani de zile umilința. Până când într-o zi, un muntean vânjos, renumit pentru priceperea sa în mânuirea arbaletei numit Wilhelm Tell a decis să înfrunte tirania. S-a plimbat efectiv prin piață, fără să se încline în fața pălăriei lui Gessler.
O scenă celebră și nașterea unei națiuni
După cum era de așteptat, Tell a fost pârât bailliffului. Gessler l-a chemat imediat. O asemenea nesupunere presupunea condamnarea la moarte. Wilhelm Tell nu a fugit ci a mers să-l înfrunte pe bailliff. Arbaletierul elevețian a fost arestat imediat de soldații austrieci. Gessler, cu o cruzime aparte, a găsit o provocare deosebită pentru Wilhelm Tell. Mai precis, l-a prins, în secret, și pe fiul munteanului. L-a legat de stâlpul pe care se afla pălăria și i-a așezat un măr pe cap. I-a cerut lui Tell să tragă direct în măr. Dacă va nimeni, va fi liber și el dar și fiul său.
Dacă refuza ambii erau uciși. Fără altă opțiune, Wilhelm Tell își potrivește săgeata în arbaletă și trage cu o precizie uimitoare lovind mărul de pe capul copilului. Gessler a fost uimit de priceperea lui Tell dar în același timp a observat un al doilea proiectil de arbaletă, ascuns în hainele munteanului. Tell l-a înfruntat din nou și i-a spus că dacă ar fi ratat și l-ar fi lovit pe fiul său, a doua săgeată ar fi fost utilizată pentru a-l ucide pe Gessler. Înfuriat, bailifful austriac a ordonat ca Wilhelm Tell să fie închis pe viață într-un turn din fortăreața Küssnacht.
Partea bună a fost că fiul lui Tell a fost eliberat. Ca să ajungă la fortăreață soldații care-l transportau pe Wilhelm Tell trebuiau să străbată cu barca lacul Lucerna. În timpul drumului s-a iscat o furtună puternică iar gărzile au fost nevoite să-i scoată cătușele lui Tell pentru a cârmi barca și a o scoate din furtună, fiind renumit pentru priceperea sa. Wilhelm se conformează dar odată ce iese din furtună trage barca aproape de niște stânci și într-un loc care acum se află Tellskappelle (o capelă memorială) sare din barcă, evadând. Soldații nu aveau abilitățile lui Tell în escaladarea stâncilor și nu au reușit să-l mai ajungă.
Având calități de muntean veritabil dar și de luptător de guerrilă Wilhelm Tell reușește să ajungă la Hohle Gasse, castelul în care stătea Gessler. Pândește momentul prielnic și îl ucide pe bailliff cu o săgeată. După ce l-a ucis pe Gessler, Tell s-a întâlnit cu liderii cantoanelor Uri, Schwyz și Unterwalden. Toți fuseseră nedreptățiți de Habsburgi, și pe pajiștea montană de la Rütli au făcut un legământ creând Confederația Elvețiană. Au jurat să se unească împotriva asupritorilor lor, astfel încât poporul să poată fi liber. Neascultarea lui Tell i-a inspirat pe locuitori să se revolte și să poate un adevărat război de eliberare. Așa a luat naștere națiunea elvețiană. Elveția a rămas cunoscută în istoria lumii pentru neutralitatea sa nezdruncinată dar și pentru faptul că a devenit una dintre capitalele financiar-bancare ale Europei dar și una dintre cele mai civilizate țări ale Bătrânului Continent cu un standard ridicat de viață dar și un accent pus pe libertăți cetățenești. Wilhelm Tell a devenit erou național
Adevăr sau mit?
Mai ales începând cu secolul al XVIII lea legenda lui Wilhelm Tell a fost contestată din punct de vedere istoric. Adică s-a considerat că Wilhelm nu este un personaj real ci mai degrabă un mit național și atât. De exemplu, Gottlieb de Haller, un savant din Berna secolului al XVIII lea a scris o carte numită „William Tell: O fabulă daneză”. Haller a arătat că de fapt nu există suficiente dovezi istorice care să ateste existența lui Wilhelm Tell și totodată a indicat o asemănare izbitoare cu o altă legendă, dar de origine daneză. Este vorba despre legenda daneză a lui Palnatoke, atestată pentru prima dată în „Gesta Danorum„ din secolul al XII-lea scrisă de Saxo Grammaticus. Cartea lui Haller a provocat un val de furie în Elveția iar cartea a fost arsă public în Piața Altdorf.
Mai apoi, în 1890, W. D. McCrackan scria în „The Atlantic” că anumite fapte din legendă nu se potrivesc cu cele istorice. Acesta a subliniat și faptul că despre Wilhelm Tell s-a scris doar cu un secol mai târziu. Același lucru dar și insuficiența mărturiilor istorice privindu-l Wilhelm Tell ridică mai semne de întrebare în lumea științifică. Povestea lui Wilhelm Tell a apărut pentru prima dată în „Cartea Albă din Sarnen”, compilată în jurul anului 1474 dar și într-un cântec din aceeași perioadă numit „Tellenlied”. Ulterior povestea apare și în Chronicon Helveticum (1734–1736), de Gilg Tschudi, care spune că evenimentele în care a fost implicat Tell s-au petrecut în noiembrie 1307. Orice s-ar spune, Wilhelm Tell rămâne un erou național în Elveția, iar în vremurile noastre chipul lui poate fi văzut pe spatele monedelor în valoare de cinci franci elvețieni. O serie de monumente, școli și alte clădiri sunt numite după William Tell, inclusiv Monumentul lui William Tell din Altdorf dar și Capela lui Tell de lângă Sisikon.
Cu sau fără Wilhelm Tell locuitorii cantoanelor Uri, Schwyz și Unterwalden s-au unit în 1291 și au elaborat Carta Federală care stabilea Alianța Eternă a Ligii celor Trei Cantoane Forestiere împotriva stăpânirii Habsburgice. Armatele austriece au fost respinse iar trupele elvețiene au obținut victorii împotriva armatelor habsburgice, inclusiv în bătăliile de la Morgarten (1315), Sempach (1386) și Nafels (1388). Între timp, tot mai multe cantoane s-au alăturat Confederației, iar Elveția a devenit o adevărată putere. Soldații săi au ajuns renumiți în toată Europa fiind preferați ca mercenari atât în Italia, Germania dar mai ales în Franța.
Se încarcă comentariile...
