Ziua Marinei Române, un eveniment grandios pe litoral. Exerciţii navale demonstrative, în mai multe oraşe
0Marea Neagră se umple de viață în această vară, cu ocazia Zilei Marinei Române. Între 6 și 15 august, litoralul românesc devine scena unor evenimente grandioase, dedicate celor care au ales marea ca mod de viață. Constanța, Mangalia, Brăila, Galați, Tulcea și București vor găzdui o serie de activități care vor încânta publicul de toate vârstele.
Pe lângă exerciţiile navale demonstrative, vor avea loc și expoziţii de tehnică şi armament, ateliere interactive, activităţi culturale cu specific marinăresc, precum şi concerte de muzică militară au loc la a 122 - a aniversare a Zilei Marinei Române, în perioada 6 - 15 august, la Constanţa, Mangalia, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Bucureşti, potrivit Agerpres.
Statul Major al Forţelor Navale a informat miercuri, 7 august, printr-un comunicat de presă, că la Constanţa, Centrul de Scafandri organizează luni, 12 august, între orele 10,00 şi 16,00, un atelier de scufundări recreaţionale, în Portul Turistic Tomis, pentru câştigătorii concursului organizat pe pagina de Facebook a Forţelor Navale Române. Oferta educaţională a instituţiilor de învăţământ militar de marină va fi prezentată luni şi marţi, în intervalul orar 18,00 - 21,00, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, unde tinerii interesaţi vor primi informaţii despre cariera militară.
Miercuri, 14 august, este planificată o ceremonie militară şi religioasă pentru comemorarea eroilor marinari, care va fi urmată de ceremonia de acordare a Drapelului de Luptă Comandamentului Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu” şi de conferire a unor decoraţii şi distincţii militare personalului care s-a remarcat în activitatea profesională.
Exerciţiul naval întrunit „Forţele Navale Române 2024” va fi prezentat joi, 15 august, între orele 10,00 şi 12,00, publicului de pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa, iar de la ora 20,30, marinarii militari se vor retrage cu torţe, în acordurile Muzicii Militare a Forţelor Navale. Seara se va încheia cu un spectacol de artificii oferit de Primăria Municipiului Constanţa, care va putea fi urmărit din zona Piaţa Ovidiu - Portul Turistic Tomis.
La Mangalia, Săptămâna Spiritualităţii marinăreşti va fi marcată, în perioada 10-15 august, printr-o serie de activităţi culturale, care vor avea loc la Cercul Militar şi la Muzeul Marinei, iar miercuri, 14 august, orele 9,00 - 11,00, se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă în memoria eroilor marinari, în Portul Turistic, la Monumentul Marinarului şi Constructorului Naval. Tot la Mangalia, Forţele Navale pentru Operaţii Speciale organizează, în perioada 13 - 14 august, un concurs cu premii, pe un traseu aplicativ-militar, pe Plaja Laguna. În portul turistic, publicul este invitat miercuri, 14 august, în intervalul orar 19,00 - 20,30, la un concert de muzică militară şi la un spectacol de muzică populară.
Joi, 15 august, Ziua Marinei Române este marcată, în Portul Turistic Mangalia, prin exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2024”, jocuri și concursuri marinărești, expoziție de tehnică militară și ateliere interactive, care vor avea loc între orele 10:00-14:00, iar seara, de la ora 19:30, evenimentul se încheie cu spectacol de muzică populară, urmat de retragerea cu torțe a marinarilor militari.
La Brăila, seria evenimentelor este deschisă de un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, marți, 6 august, pe esplanada Dunării, în intervalul orar 19:00-20:00, iar la sediul Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” este prezentată, în perioada 7-9 august, colecția personală cu tematică marină a lui Georgian Anghel.
Exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2024” este prezentat publicului din Brăila, joi, 15 august, orele 10:00-12.30, pe faleza Dunării, zona Moara Violatus, iar de la ora 20:30, are loc retragerea cu torțe a marinarilor.
La Galați, Ziua Marinei Române este sărbătorită, joi, 15 august, pe faleza Dunării, zona Elice, printr-o ceremonie militară și religioasă, care începe la ora 17:00 și este urmată de un exercițiu demonstrativ și de parada navelor militare și civile.
La Tulcea, eroii marinari vor fi comemorați în cadrul unei ceremonii militare și religioase, care va avea loc miercuri, 14 august, orele 09:00-10:00, la Cimitirul Eroilor, iar joi, 15 august, publicul din municipiu este invitat pe faleza Dunării, în intervalul orar 10:00-13:00, unde se desfășoară exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2024”, precum și jocuri și concursuri marinărești.
În Municipiul București, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert, luni, 12 august, orele 19:00-20:00, în piațeta din fața sediului Băncii Națională a României, iar Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” va putea fi vizitat în perioada 13-14 august. Ziua Marinei Române este marcată în București printr-o ceremonie militară și religioasă, care va fi organizată joi, 15 august, orele 9:00-10:00, la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I” (Parcul Herăstrău, zona debarcader).